„Nu eşti bun de nimic, dacă eşti numai pentru tine!”

Mulţi oameni cu şcoală sunt în lumea asta, dar cu lipsuri berechet. O fi având ei, poate, „multe” clase faţă de plebe, însă la capitolul bun simţ sunt deficitari. Oare cum se pot numi acele categorii, odinioară în funcţii de conducere, care dau în cap, în public, apropiaţilor? Oricât aş dispreţui un coleg, un apropiat sau pur şi simplu un cunoscut, n-aş putea să-mi exprim în mod public, să ştie toată lumea, să citească în paginile gazetelor, dezgustul. Şi nu orice dezgust, ci unul care naşte scandal, un scandal care se repetă, pentru că aşa se vrea. Ce soi de oameni pot fi aceştia, care instigă la scandal şi nu sunt dispuşi să-şi rezolve problemele aşa cum e normal să facă oamenii civilizaţi. Or fi având unii şcoli cu duimul, dar sunt cu suflete mărunte şi goale. Ce rost are consumul ăsta pentru a face rău necondiţionat celor din jurul tău? Cum poţi să dai cu pietre în altul atâta vreme cât pălăria ta e plină de muşte? Poate gândesc aiurea, dar cred că în viaţă există un echilibru între „bine” şi „rău” şi la un moment dat, eu aş regreta enorm să ştiu că voi blama soarta pentru nefericirea mea întrebându-mă: „Ce am făcut ca să merit asta?”. Cei care încearcă să facă spectacol gratuit, cancan, ar trebui să ştie că atunci când nu au loc de alţii, care nu deranjează şi îşi văd liniştiţi de drumul lor, îi incomodează de fapt propria lor persoană. Unii chiar nu înţeleg că funcţiile-s vremelnice şi la urma urmei: „Nu eşti bun de nimic, dacă eşti numai pentru tine!”. În lumea asta sunt oameni buni, oameni răi, oameni frumoşi, oameni urâţi, oameni inteligenţi şi oameni proşti. Chiar cred că nici concurenţa, nici vremurile vremurile grele pe care le trăim nu pot acoperi răul moral făcut intenţionat unui om, mai ales unui apropiat, cu care-ţi petreci zilnic ore întregi de muncă, la birou, pe teren, în cercetare. Mă întreb cum se pot simţi astfel de oameni şi cât de apăsătoare trebuie să le fie plapuma şi cât de rece perna, când ştiu că au distrus chiar dacă nu le-a folosit la nimic? În fond şi la urma urmei oricâtă răutate ar avea un om, oricâte minusuri, e imposibil să nu aibă şi ceva bun. Refuz să cred că cred că există oameni răi. Mai degrabă există oameni care nu au avut parte de iubire!