Cătălin Avramescu
Ceva se întâmplă pe scena internaţională. Încet-încet, dar la vedere, se anunţă o alianţă a dictaturilor. Scopul lor este clar. Pe termen scurt, aceste state – Federaţia Rusă, Republica Populară Chineză, Iran, Coreea de Nord şi altele asemenea – încearcă să îşi salveze blana. Pe termen lung însă, scopul lor este să distrugă lumea democratică. Aşa ceva nu s-a văzut nici măcar în cele mai întunecate zile din timpul Războiului Rece. URSS-ul, cu toată retorica sa „revoluţionară”, nu blocase complet organizaţiile internaţionale. Nu vorbea, aşa cum se face acum la Moscova, despre retragerea ambasadorului de la Washington şi despre „reducerea nivelului reprezentării diplomatice”. Nu îşi căuta aliaţi chiar în rândurile oricăror secte care predică Apocalipsa. Acum însă… ONU este practic pe butuci. Tratatele de control al armamentelor aruncate la coş. Pan-slaviştii îşi dau mâna cu ultra-naţionaliştii chinezi, comuniştii coreeni ridică paharul în cinstea islamiştilor. Iar lucrul cel mai îngrijorător este că actuala horă contra naturii nu se va opri aici. Sunt semne că şi alte state vor subscrie la principiile Axei Răului. Venezuela, Belarus, Siria, Cuba şi Nicaragua sunt deja membre. (Noroc că ele nu contează prea mult). Brazilia, Turcia, Mexic sau India se încălzesc pe margine. Acesta este visul lui Vladimir Putin. O alianţă mondială de state radical anti-occidentale. Una care să exploateze slăbiciunile unui Occident măcinat de imigraţia ilegală şi de războiul cultural declanşat de Stânga woke. Nu avem prea mulţi aliaţi în această luptă. Iată de ce trebuie să primim, în mod formal, un nou membru în NATO. Statul Israel. La fel ca Occidentul, Israelul este acum atacat direct. Scopul este exact acelaşi: ştergerea de pe hartă a unei democraţii. Motivele protagoniştilor acestei farse sinistre sunt oarecum diferite. Pentru Hamas, Hezbollah şi Iran este vorba de un anti-semitism crunt. Pentru Coreea de Nord, care se pare că a dat şi ea o mână de ajutor, este vorba de abaterea atenţiei Washingtonului de la ce se petrece în Peninsula Coreeană. Pentru Rusia şi China şubrezirea principalului pilon al politicii externe americane din Orientul Mijlociu. Iar în cazul Turciei este o viziune bizară, „otomanistă”, a unui imperiu regional controlat de „famiglia” Erdogan. Răspunsul de până acum al Statelor Unite este adecvat. A deplasat forţe importante în regiune şi a indicat, fără nici o nuanţă, că cine se va amesteca în Israel va primi un mesaj din partea US Navy. Europa Occidentală, însă, bate pasul pe loc. Unele guverne au condamnat ferm atacul criminal din 7 Octombrie. Altele însă emit semnale confuze, dacă nu cumva de-a dreptul antisemite. (O ministră socialistă din guvernul de la Madrid, spre exemplu, cere arestarea… liderilor israelieni). Mai devreme sau mai târziu, Israelul îşi va duce la bun sfârşit misiunea din Gaza. Statul evreu a înţeles că Hamas este o ameninţare existenţială şi o tratează ca atare. Problema este ce se întâmplă după aceea? Răspunsul logic este crearea unei noi arhitecturi de securitate. Să nu ne amăgim. Israelul nu este decât una dintre primele ţinte ale acestei alianţe a Răului. Nici măcar prima. Ucraina, probabil, este acum mai importantă pentru această federaţie a dictatorilor. Armenia a fost şi aceasta luată în vizor de Azerbaidjan, un proxy al Turciei. Cipru este, parţial, sub ocupaţie turcească. Regimurile anti-democratice nu stau pe loc. Mai devreme sau mai târziu, urmăm noi. Moldova deja este supusă unor tentative susţinute de destabilizare din partea Federaţiei Ruse. Avem nevoie de o alianţă reală a democraţilor. Finlanda a aderat la NATO pentru că a înţeles că poziţia sa, de „electron liber” în Europa, la graniţa cu Rusia, este nesustenabilă. Suedia este pe cale să o facă. Polonia se înarmează accelerat. Urletele care se aud de la Ministerul de Externe rus la adresa acestor state dovedesc că aceasta a fost alegerea corectă. În acelaşi timp, să ne facem puţină ordine în casă. Categoric, Turcia nu are ce căuta nici în NATO şi nici în Uniunea Europeană. Ungaria şi Austria trebuie să decidă cu cine joacă. În acest context, aderarea Israelului la NATO ar contribui decisiv la blocarea ofensivei regimurilor radicale – din Orientul Mijlociu, în primul rând. Şi ar aduce în alianţa nord-atlantică o putere nucleară şi tehnologică. Alianţa democraţiilor occidentale este mai necesară acum decât oricând. Resursele Chinei comuniste, arsenalul nuclear al Moscovei şi determinarea fanatică a mişcărilor islamiste s-au combinat pentru a forma un inamic redutabil al Vestului. Cred că, la fel ca în trecut, alianţa dictaturilor va pierde lupta cu Occidentul, pentru că nu are nici resursele economice şi nici forţa ideologică ale acestuia. La fel cum s-au înşelat Hitler şi aliaţii săi sau URSS şi ţările „lagărului socialist”, tot aşa Putin, Erdogan, Xi Jingping, împreună cu excentricii lor parteneri, se vor trezi de partea greşită a istoriei. Însă depinde de noi să ne asigurăm că ajung acolo.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
