Munca – brățară de aur sau cătușe?

“Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge”, ne spuneau cei mari, atunci când noi, mici fiind, nu reuşeam să ne săturăm niciodată de somnul de dimineaţă. Zicala s-a schimbat astăzi şi conform noilor trenduri, proverbul este şi el modificat: “Cine se scoală de dimineaţă, doarme mai puţin şi cască toată ziua”. Parţial, adevărat. Chiar dacă cei mai mulţi conştientizăm sau ne convingem pe parcursul vieţii de faptul că fără muncă nu se poate, atât timp cât nu dai în cap şi nu furi, există din ce în ce mai multe conştiinţe care refuză să accepte acest lucru şi, pe cale de consecinţă, să purceadă în cele din urmă către găsirea ori acceptarea unui loc de muncă, fie el şi provizoriu sau mai prost plătit. În acest fel, Sălajul rămâne în continuare relativ constant în privinţa numărului de şomeri, cea mai mare parte dintre ei rămasa și fără ajutorul de șomaj plătit, evident, tot de către cei care trag la jug. Raportat la populaţia activă pe piaţa muncii din judeţ şi la migraţia celor în putere către zări mai senine, acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze. Dar dacă voinţă nu e iar putinţa moare şi ea, şansele de mai bine scad dramatic.

Cert este că nu am auzit pe cineva până acum să refuze dimineaţa, o jumătate de oră de somn în plus, aşa că cel puţin o justificare există în rândul celor care nu vor să muncească, deşi locuri de muncă – culmea – sunt din ce în ce mai multe. Pretenţiile sunt tot mai mari şi ele cresc pe măsură ce vârsta celor care ar trebui să aibă un loc de muncă, scade. Cu cât ai de-a face cu unul care nu a muncit niciodată în viaţa lui, cu atât sunt mai mari pretenţiile şi cerinţele când vine vorba de munca în sine şi de remuneraţie.

Dacă ar fi posibilă o catapultare de pe băncile BAC-ului direct pe un fotoliu, de preferat de conducere, cu 1.500 de euro salariu pentru început, cu atât discuţia ar fi mai relaxată iar şansele ca cel venit la interviul de angajare să intre în atac de panică ar fi mai mici. Desigur, nu dăm pe afară de oferte de muncă bine plătite, piața muncii abundă, evident, în oferte de muncă plătite cu bani puțini, obicei tipic românesc, însă aşa cum cotidianul nostru este mereu conectat la piaţa muncii, prin cei de la AJOFM care ne trimit săptămânal ofertele venite din partea angajatorilor, vă pot spune că la fiecare şapte zile ies pe piaţă cam 250 -300 de locuri de muncă. Uneori mai multe, alteori mai puţine. Însă veţi fi surprinşi să aflaţi că multe dintre ele rămân aşa cum au fost trimise. Doar în statistici, pentru că în realitate nu le vrea nimeni. Este adevărat, așa cum spuneam, salariile, cu atât mai mult cu cât discutăm de Sălaj, sunt mici, revoltător de mici de multe ori ca să nu spun ridicole chiar, în multe cazuri. Patronii sunt zgârciţi, abia dacă deschid punga și acest lucru se întâmplă și din vina lor, dar mai ales din vina statului care nu dă doi bani pe mediul privat și umflă cu pompa, periodic, salariile bugetare. Tot la bugetari avem și bonusuri, și vouchere de vacanță, și bonuri de masă dar și program redus, vinerea. Cu toate acestea, cel puţin deocamdată aceasta este situaţia la noi, şi nu doar la noi. Iar un loc de muncă mai prost reprezintă până la urmă ceva inerent “începutului”, mai ales în cazul celor tineri, fiecare a trecut prin asta şi nu e neapărat ceva care să te arunce în depresie.

Munceşti, vechimea se strânge, ai un bănuț și încetezi cu “dă și mie!”, chiar dacă te ţin părinţii: faci ceva, iar pe urmă, dacă vrei mai mult, ai o sumedenie de alte variante ca tot prin muncă şi carte, chiar dacă șansele acestea sunt tot mai puține să reuşeşti, trenuri de genul acesta sunt şi chiar dacă România o duce aşa cum bine ştim cu toţii, astfel încât am văzut şi salariaţi fericiţi şi mulţumiţi. În cazul celor care au o familie de întreţinut, refuzul de a munci are consecinţe şi mai grave. Iar ca să refuzi sistematic posturi chiar decente, doar pentru că ţi-e lene să te ridici dimineaţa din pat sau ţi se pare că munca e nepotrivită, ruşinoasă, e istovitoare şi ingrată, nu ştiu cât e de benefic şi cât te poate ajuta ca mai târziu să poţi găsi într-adevăr ceva mai bun.

Pare un paradox să ai în judeţ peste 4.500 de şomeri, iar locurile de muncă să rămână aproape mereu, mai mult de jumătate, neocupate. Nu discutăm de posturi de miner sau dresor de tigri. Locurile de muncă sunt în diverse domenii relativ pământeşti – construcţii, gastronomie, alimentaţie publică, confecţii, servicii diverse, sunt posturi de lucrători comerciali, de curier şi multe altele din care, când chiar nu mai ai ce să faci, poţi alege fără să te pândească vreun pericol. Un cititor ne-a admonestat în comentariul său spunându-ne că e ruşinos faptul că promovăm (fără să facem reclamă vreunei firme) locurile de muncă vacante, mai ales pe cele din străinătate. Că ar trebui să ne fie ruşine că îi anunţăm pe cei care doresc să muncească şi nu pe leneşi, că în Spania se caută muncitori în agricultură, în Germania şoferi de TIR care primesc 4.000 de euro pe lună sau în Anglia asistenţi ori îngrijitori persoane în vârstă. Nu ştiu dacă ar trebui să ne fie ruşine că publicăm aceste lucruri, venite de la AJOFM sau de pe marile site-uri europene care pun locuri de muncă la bătaie. Noi oferim tuturor o simplă informare și posibilitatea de a alege.

Mă gândesc că mai ruşinos este atunci când refuzi să munceşti deşi eşti apt, sănătos şi în putere şi inutil sa judeci o meserie, un loc de muncă cum ar fi cele de culegători de legume ori oameni de serviciu care curăţă vasele ori toaletele, indiferent unde o fac. Să spui, privind spre altul care face o muncă cinstită, cu efort, cu sacrificiu, de multe ori cu un dor de casă uriaş, că munca lui este o ruşine, o fi, dar este ruşinea ta şi nu a lui, iar această afirmaţie ar trebui să te facă să roşeşti şi să-ţi retragi nu doar vorbele, ci şi gândurile din care rodesc astfel de cuvinte. Ruşinea cea mare nu este aceea că speli pe jos într-un centru comercial, toaletele într-un cinematograf ori vasele într-o bucătărie de restaurant, ci nemunca, lenea, indolenţa, judecata strâmbă. În rest, orice muncă este nobilă şi poate să arate la un moment ca o “brăţară de aur”, cu atât mai mult cu cât muncind oriunde, ai posibilitatea să întâlnești noi oportunități, chiar dacă ele nu se găsesc mereu între granițele românești.