Mucegaiul din inima Municipiului

„Din bube, mucegaiuri şi noroi, nenorocit-am stadionul, pentru voi” – aşa ar suna un slogan venit din gura bogată a edililor şi consilierilor locali dacă aceştia ar fi măcar sinceri şi conştienţi de situaţia dezastruoasă în care se găseşte urma de stadion municipal din Zalău. Când am citit articolul colegului meu, referitor la Stadionul zălăuanilor, am prins o ciudă uriaşă pe autorităţi. Le-am lăudat de multe ori faptele bune, o vom mai face de fiecare dată când va fi cazul, asta ca să nu fim cumva acuzaţi că doar lovim fără să mai mângâiem din când în când. Ştiu şi ei, ştim şi noi. Însă ce mi-a fost dat să văd, în fotografii şi pe urmă la faţa locului, ca să mă conving că aşa este, m-a făcut să cred că mulţi dintre cei care decid pentru acest oraş trebuie să plece urgent de pe scaune. Citind materialul lui Marius Morar, „Jegul şi mucegaiul au pus stăpânire pe Stadionul Municipal din Zalău„, articol care a stârnit deopotrivă interes şi revoltă, după ce aţi vizionat ororile din instantaneele foto luate de la faţa locului, poate că vă puneţi în modul cel mai firesc întrebarea de ce Zalăul este singurul municipiu reşendinţă de judeţ din România care şi-a transformat, cu bună ştiinţă şi delăsare, stadionul în ruină. De ce nici până astăzi, autorităţile noastre iubite, nu au reuşit, prin managementul, ideile, voinţa şi interesul lor, să pună la punct unul din obiectivele cu care oraşul nostru se mândrea cândva. Culmea e că zălăuanii iubesc sportul. Ce să le facem, ăsta e ghinionul, că dacă am fi fost un oraş de puturoşi şi de sedentari, poate că, pe undeva, n-ar mai fi fost un amărât de stadion o bubă atât de mare. Copiii zălăuanilor ar mai lăsa tabletele şi telefoanele dacă ar avea acces la o pistă de alergat demnă de un municipiu, un gazon îngrijit pe care să poată juca un fotbal, tribune frumos amenajate dar şi un vestiar cu toaletă, poate şi un duş dacă nu se cere Luna de pe cer, deci, minimum de condiţii pentru a face mişcare. S-ar mai duce şi tata şi bunicul să vadă un meci, poate şi mama ar deveni interesată, ar fi bucuroşi cu toţii să socializeze în tribune cu cei care iubesc sportul, indiferent despre ce sport vorbim. Sau poate i-aş convinge să-şi ia adidaşii în picioare şi să dea o tură, două, de stadion, pe înserat. Sunt doar câteva din lucrurile rămase la stadiul de dorinţe. Pentru că în anul 2015, în reşedinţa judeţului Sălaj, stadionul municipal este de departe, o mostră a nepăsării şi indolenţei autorităţilor. Este inadmisibil să găseşti, după ani de zile în care nimic nu s-a schimbat, justificări, explicaţii, să arăţi că de fapt este oarecum o stare de normalitate, pentru că „altele au fost priorităţile”.

Domnilor consilieri locali, domnilor şi doamnelor -factor de decizie, pentru zălăuanul de rând, cel care v-a pus în scaune şi care vă plăteşte: Nu vă mai crede nimeni, nu vă mai ascultă nimeni şi pricepeţi că explicaţiile care mereu încep cu dacă şi cu parcă, cu argumente fâsâite şi ruginite de timpuri, nu mai interesează pe locuitorii acestui municipiu, ajuns şi din acest motiv extrem de important- stadionul- un oraş cu o soartă nemeritat de tristă! Ne facem de râs, la propriu, faţă de noi înşine şi faţă de cei care vin de prin alte părţi şi văd amărăciunea din Stadion. Cum Dumnezeu mai promovaţi, prin pliante expirate, maratoane, acţiuni trâmbiţate, mişcarea, sănătatea şi sportul, fie că e de performanţă fie că e doar la nivel de recreere, de plăcere, de viaţă sănătoasă. Cum să facem performanţă, cum să se mai audă în viitor de un campion zălăuan, cum să ne crească copiii sănătoşi iar vârstnicii să ne trăiască mai mult, dacă noi avem în loc de stadion, baza sportivă principală a municipiului, un loc în care parcă a căzut bumba atomică, o infecţie urbanistică, la propriu? I-aş trimite pe consilierii din primărie, pe juriste, economiste, pe toţi cei care decid şi au banul oraşului în traistă, i-aş trimite prin comunele sălăjene, să vadă cum trebuie să arate o bază sportivă. Nu în toate, pentru că primarii de comune nu au toţi, bani pentru aşa ceva, însă în cele mai multe bazele sportive arată decent iar în câteva, stadioanele arată ca în reviste, totul este nou, de la gazon şi până la bateria de la duş din vestiare. Cei de acolo cum pot? E primarul din Mirşid mai şmecher? Sau?  Dacă Municipiul nu are bani, atunci cine dracu are şi pentru ce? Stadionul municipal trebuia pus în fruntea listei de priorităţi pentru că orice minte normală şi sănătoasă, pusă să decidă, asta ar face. Că de-aia în toate muncipiile din ţară, există o bază sportivă şi un stadion în care se poate face sau viziona un sport, oricare. În fiecare municipiu, ca să nu mai vorbim de oraşele mici sau, să vă facem de râs, stimaţi edili zălăuani, cu stadioanele noi de prin comune. Bine că am avut bani pentru statuile gipsate de prin parcuri, care se exfoliază deja după câteva luni, sau pentru alte aberaţii urbanistice în care s-au băgat bani cu sacul, de pomană. Şi urâte şi prost executate şi inutile. Pentru stadionul municipal nu s-au găsit, în zeci de ani, bani, fonduri, dar mai ales interes. Pentru că nu banii, nu fondurile au făcut ca acest stadion să fie unicat în România, prin dezastrul pe care îl adăposteşte, ci lipsa de interes şi durerea în fund a celor care răspund de acest orăşel. Acest stadion, stimaţi edili, reprezintă alături de alte obiective lăsate în paragină sau uitate, proba competitivităţii şi a talentului cu care conduceţi. Nu vă critică nimeni, doar vă spunem şi vă arătăm cum stau lucrurile, nimic mai mult.

De vorbe şi explicaţii, zălăuanul e sătul. Iar faptele, singurele care de fapt contează, iată că nu există, în zona stadionului. Nici măcar o chetă n-aţi fost în stare să faceţi, poate chiar şi aşa, s-ar fi strâns nişte bănuţi care, puşi cu cap lângă alţii, ar fi redat acestui oraş care oricum suferă din greu de multe lipsuri, un obiectiv necesar şi fără de care nu putem vorbi de o viaţă sănătoasă, normală şi frumoasă, într-un oraş. Măcar radeţi totul acolo, băgaţi buldozerul şi plantaţi nişte copaci, să avem în câţiva ani o pădure în oraş. Decât o ruină mâncată de jeg, mucegai şi roasă de şobolani, în inima oraşului, lângă care singura activitate pe care poţi s-o desfăşori, este să oftezi adânc şi să pleci mai departe. De pus pe gând, sus, acolo… domnilor şi doamnelor.