Nu-mi place sa scriu necrologuri, evocari, cum doriti sa le spuneti acelor texte care vin pe lume in memoria unor persoane care nu mai sunt, vii, printre noi, mai ales ca la romani dictonul sau ce-o fi, despre morti, numai de bine, este de o perpetua actualitate. Dar, cum in ultimele zile media nationala a fost, oarecum, isterizata de decesurile Patriarhului Teoctist si a lui Florian Pittis, merita, cred, sa pun pe hartia ecranului calculatorului cateva randuri.
Mai intai, cateva cuvinte despre moartea Patriarhului. Am fost, putin spus, alt cuvant mai relevant nu gasesc acum, scarbit de ipocrizia policienilor care s-au perindat pe la capataiul capului BOR, la fel cum isteria televiziunilor pe acest subiect m-a facut sa zappez spre alte zari televizuale. Ma rog, probabil asa este peste tot, ca media, mass-media, presa – din care cu onor fac si eu parte, dupa puteri – sa fie interesata, la modul exagerat, de moartea unor personalitati. Teoctist, fara indoiala, a fost o personalitate. Nu o sa-i aduc eu acum omagii sau mai stiu eu ce laudatio. Au fost destule. Vreau doar sa repet ceea ce am scris de-a lungul anilor ca nu a facut BOR si, in opinia mea, ar merita sa faca (daca nu cumva pentru unele lucruri este deja prea tarziu). Ei bine, relatia cu Securitatea a preotimii. Faptul ca nu s-a dorit, de la varfurile BOR si ale clasei politice, ca aceasta relatie, destul de probabil nepotrivita, sa fie adusa la lumina, inseamna, cel putin pentru mine, o imensa pata neagra pe rochita spirituala a tranzitiei, pentru a ma exprima mai delicat. Recentul episod – cu necomunicarea de catre BOR a numelor celor care il vor alege pe viitorul patriarh – confirma politica bisericii, nu numai in acest sector. Apoi, chiar daca s-au construit in draci biserici – si se vor mai construi – atitudinea BOR si a numerosi politicieni fata de proprietatile Bisericii Greco-Catolice, in special, acele proprietati confiscate de stat, nu prea cred ca este laudabila. Efectele acestei atitudini se vad si astazi. De exemplu, nu mai departe de Zalau. Sunt curios care va fi sau care este rezultatul procesului pentru catedrala din centru, construita de greco-catolici in perioada interbelica. Si, nu in ultimul rand, cred ca ar merita ca Biserica Ortodoxa Romana sa fie mai ancorata in vremurile in care traim. Cel putin in doua domenii: a misionarismului si a implicarii sociale. Oricum, nu stiu de ce, nu am plans la moartea Patriarhului. Poate si pentru ca, intr-un fel, cu moartea lui Teoctist s-a sfarsit (sau ar trebui sa se sfarseasca) o epoca, cea a BOR in perioada comunista.
Am plans, in schimb, la moartea lui Florian Pittis. Fie si pentru ca mi-am adus aminte de anii in care, aproape cu sfintenie, duminica de duminica, ascultam Pittis Show, emisiune careia ii datorez o parte din cultura mea muzicala, atata cata e. Si apoi, mi-am adus aminte ca am stat aproape de Pittis, pret de cateva ore, pe vremea Gazetei de Duminica, cand am insotit trupa Forceps la Bucuresti, la lansarea unei fete de disc. Tin minte ca si acum cum Pittis, la Magazinul Muzica, a fost impresionat de faptul ca, dupa foarte multi ani cineva canta la pianul de acolo. Era Raul Kusak
