Mai sunt câteva zile până la Crăciun. În oraș este o forfotă de nedescris. Parcă totul se transformă într-un bâlci. Îmi văd amici, mulți amici, bărbați în toată firea, pozându-se îmbrăcați în pijamale și stând lângă false șeminee, ținând în mână câte o cană ce lasă impresia că este plină cu ciocolată caldă. Uneori am impresia că ne-am tâmpit de tot sau am devenit eu un neadaptat. Este posibil să fiu de școală veche, unul pentru care Crăciunul înseamnă liniște, smerenie, bucuria de a colinda împreună, de a sta la masă alături de familie, de prieteni. Am prins sfințenia Crăciunului, am cunoscut-o în Plesca, satul regretaților mei bunici. Pregătirile începeau cu cel puțin o săptămână înainte. Totul era curățat, aranjat. Cojoacele erau scoase de la naftalină, lemnele erau așezate în rând, pe pereți erau agățate ștergare, pe pat erau „rânduite perini și țoale mândre, cu pene mierăite, tintașe, sure sau roșiite”. Până și lampa cu fotoghin primea o haină nouă din hârtie creponată. Bradul era adus de la măgura Priei. Era un biet brad găsit de bunicul meu în drumurile lui lungi cu sania trasă de caii de la CAP. Tare mă bucuram să găsesc brăduțul în tindă. Bunica avea și instalație pentru el, lumânări și globuri cumpărate de la „Hodin” și „Fechetău”. Bunica le păstra cu grijă, cred că și acum mai sunt prin bătrânul dulap al casei de lângă vale. Totul strălucea de curățenie în seara de Crăciun, iar focul ardea cu putere în soba „Ileana”. Era cald și bine, era bucurie. Pe foc stătea laboșul plin cu friptură, cu cârnat de porc, cu slănină și coaste afumate. Pâinea era tăiată felii, pupezele așteptau în covata de lemn, acoperite cu un ștergar imaculat, cornulețele cu dulceață împrăștiau mireasma sărbătorii și cozonacul cu nucă te îmbia să-l guști. Nu lipseau vinul din pivniță, pălinca din grajd și merele din covată. „Corindătorii” ajungeau spre dimineață, ne colindau, muzicanții dădeau bine din ceatăra cu goarnă, la casele cu fete nemăritate se și juca. Era o noapte de poveste. Eram un copil, dar și așa simțeam legătura puternică dintre oameni, dintre vecini, ușile erau mereu deschise, valea îngheța, omătul era de o jumătate de metru, cauciucurile de iarnă nu existau, dar nimeni nu se plângea, pentru că rețelele de socializare nu existau. Ne colindam și în ziua următoare, dar după ce ieșeam de la biserică. Prezența la slujbă era obligatorie pentru Maria, bunica mea. Ne așezam la masă, mâncam câte puțin din toate, nimeni nu ajungea la spital, nu aveam febră, nu tușeam. Naiba știe cum rezistam în acele vremuri liniștite, vremuri în care buzunarul de la haină era plin cu nuci sau cu câte o bucată de cârnat uscat, mai bun ca niciodată. Peste Plesca s-a lăsat liniștea, s-au dus acele vremuri. Acum, Crăciunul înseamnă cumpărături cu nemiluita, platouri, postări pe facebook, sunete de ambulanță, de pompieri, scandaluri, uși închise, fotografii lângă sobe false și pijamale îmbrăcate de oameni ce par fericiți. Asta înseamnă cu adevărat Crăciunul, asta am ajuns noi? Îmi este teamă, îmi este teamă că ne abatem de la drumul bun, îmi este teamă că prea mult ne bazăm pe SUA, pe NATO, pe toți ce ce par puternici. Cred că este timpul să conștientizăm că trebuie să ne bazăm în primul rând pe noi și abia apoi pe alții. Crăciun fericit și liniștit!
[…] Mai sunt câteva zile până la Crăciun. În oraș este o forfotă de nedescris. Parcă totul se transformă într-un bâlci. Îmi văd amici, mulți amici, bărbați în toată firea, pozându-se îmbrăcați în pijamale și stând lângă false șeminee, ținând în mână câte o cană ce lasă impresia că este plină cu ciocolată caldă. Uneori am impresia că ne-am tâmpit de tot sau am devenit eu un neadaptat. Este posibil să fiu de școală veche, unul pentru care Crăciunul înseamnă liniște, smerenie, bucuria de a colinda împreună, de a sta la… Citeste mai mult […]
Cu siguranța ne-am tâmpit! Problema este ca nu ne vom mai reveni! Este ceva incurabil!!!
Dar răutatea și invidia au existat și se perpetuează în continuare. Nu a fost și nici nu e Sărbătoarea Craciunului despre iubire cu adevărat. Omenirea nu a învățat nimic de la Isus.
D-le Lungu.Oamenii sunt la fel Doar vremurile s-au schimbat Bunicii dvs și ai mei își doreau să aibă ăl mai mare porc din sat.Cu slana căt mai de o palmă sau chiar mai mult.Să umble vorba-n sat că de abia l-o pus jos cinci oameni.Azi,să fie beamveul căt mai X mult,șemineul căt mai mare și bineînțeles casa cu căt mai multe camere inutile.P-astea le-ar fi vrut și a noști da’n-o putut.Ase că tăt ăia suntem.Da’n alt secol.Sarbători fericite tuturor !