Miza europarlamentarelor în țara lui „je m’en fiche”

Alegerile europarlamentare din acest an vor fi, fără doar și poate, cele mai interesante de când România a intrat în Uniunea Europeană. Niciodată nu am avut pe listele de candidați, pe poziții eligibile, trei foşti premieri și un ex-președinte al României. În ceea ce-l privește pe ultimul enumerat, e vorba de Traian Băsescu, liderul PMP, care deși nu stă extraordinar în sondaje, este unul dintre cei mai activi politicieni români, ce trebuie să recunoaștem că știe foarte bine cum stau lucrurile pe la Bruxelles. În aceeași vreme, îl avem în lupta pentru europarlamentare pe fostul premier Victor Ponta, liderul Pro România, un fost președinte al PSD care a promovat în partid și altceva decât analfabeți, hoți, infractori și alți incompetenți veritabili. Îl mai avem pe listele de la europarlamentare pe sălăjeanul Dacian Cioloş, un fost premier tehnocrat, care la acea vreme a încercat să „miște” lucrurile din vârful unui guvern lipsit de orice sprijin politic. Oricum, comparativ cu ce vedem astăzi pe sticlă sau în presa scrisă, miniştrii din guvernul Cioloş aveau la purtător CV-uri și, evident, apariții de miniștri veritabili, nu de foști elevi repetenți la seral. Da, știu, este foarte posibil ca și ei să ne fi mințit la rândul lor, însă ne transmiteau că ştiau despre ce vorbesc. Până și faptul că nu violau cu cruzime limba română ne dădea o oarecare stare de siguranță.

Un alt candidat pe poziție eligibilă este fostul premier Mihai Tudose, care practic este ce-l de-al doilea fost prim ministru aflat în Pro România. Înaintea lui, pe listă, se află Victor Ponta, care oricum a declarat că se va retrage şi apoi Corina Creţu, comisar european, care a avut curajul să pună tunurile pe Guvernul Dăncilă, acuzând executivul printre altele că nu accesează banii europeni.

La PNL, pe prima poziţie, îl găsim pe Rareş Bogdan, fostul realizator al emisiunii “Jocuri de putere”, după opinia mea un candidat cu vederi cam prea de dreapta, aș putea spune naționalist, dar care se bucură de o imagine foarte bună în rândul unei anumite părţi a electoratului. În special a acelui electorat care se uită strâmb la UDMR și, implicit, la votanții acestuia, dar și în rândul celor care încă mai visează la unirea cu frații de peste Prut. Cel puțin pe acest segment, PSD pare să piardă o parte importantă din electoratul „românilor verzi”, ceea ce îl face pe Rareș Bogdan un competitor redutabil pe segmentul românilor naționaliști.

Până la urmă, miza cea mare a acestor alegeri este prezența la vot, mai precis care dintre partide îşi va mobiliza mai bine electoratul sau va atrage spre urnele de vot oameni dezinteresaţi de alegeri în ultimii ani. Astfel, dacă pentru PSD e extrem de favorabil o prezenţă cât mai slabă la vot (ceea ce ar influența negativ inclusiv referendumul lui Iohannis), celelalte partide speră într-o prezenţă de cel puţin 50 la sută, cât ar arăta astăzi sondajele. Însă, înainte de toate, partidele aflate în opoziţie se bazează pe enormele gafe făcute de PSD în acești doi ani și câteva luni de guvernare sinistră, de scandaluri, aroganță, bâlbe și nenumărate tentative de sugrumare a Justiției. Toate acestea pare să fi subțiat (în sondaje, cel puțin) foarte mult scorul celui mai mare partid din România. Însă, luând în calcul faptul că partidele din Opoziție au cam tras chiulul în ceea ce privește o proiectele care să aducă o alternativă la PSD, rămân destul de pesimit în ceea ce privește scorul pe care sondajele de opinie în atribuie celor de la PSD. Aici îl învinuiesc și pe președintele Iohannis, care practic a dat semne că sforăie exact în momentele în care ţara ardea mai tare. Probabil suntem noi prea obișnuiți cu președinți „jucători”, de genul Băsescu, însă la o astfel de guvernare, care a aruncat țara în aer, nu poți răspunde cu zâmbete și mănuși. Nu. La un astfel de atac, contraatacul trebuie să fie cel puțin pe măsură.  Ați putea să mă contraziceți, aducându-mi ca argumente ultimele declarații „tăioase” ale președintelui. Însă am să vă răspund că motivul pentru care astăzi Iohannis pare să-și fi pus scobitori la ploape este destul de limpede: vin alegerile prezidenţiale! Adică, ce mai tura-vura, e tot pe… interes.

Și totuși, în istoria sa post-decembristă, România nu a mai trecut niciodată prin momente atât de critice, din punct de vedere politic, social și economic. Motiv pentru care, în condiţiile date, dacă PNL, USR Plus sau Pro România nu vor reuși să scoată oamenii la urne și, totodată, nu vor obţine nişte scoruri valoroase, atunci chiar își merită soarta fiecare dintr ele. După cum îşi vor merita soarta şi cei care n-au învățat nimic din ultimii aproape 30 de ani de la Revoluție și vor alege să rămână acasă în ziua votului europarlamentarelor și-a referendumului, preferând astfel – și de data aceasta – să se „pișe” pe el de vot. Adică pe ceea ce ar putea însemna viitoare autostrăzi, spitale sau școli, viitorul nostru și-al copiilor noștri.