Eu mint, tu minți, chiar și ea minte, nu? Vă propun un exercițiu de sinceritate și unul de imaginație. Ce s-ar întâmpla dacă începând de mâine, de la ora 12, minciuna n-ar mai exista printre sălăjeni? Ce s-ar întâmpla dacă nu ne-am mai minți și ne-am spune numai adevărul de fiecare dată și în orice condiții? Cât credeți că rezistăm fără să ne dăm în cap? Luați o bucățică de hârtie și scrieți zilnic de câte ori mințiți. Măi, eu am scris și am avut un șoc! Mi-am dat seama că mint cu nerușinare. M-am mințit chiar și pe mine. Ce naiba, minciuna a ajuns virtute, ne hrănim cu minciună, ne este teamă să mai spunem adevărul, să spunem ce și cum simțim? Ne întâlnim, mă vezi, îmi zâmbești și îmi spui ce om bun sunt. Situația se schimbă după ce ne despărțim. Te îndepărtezi, scupi printre dinți și mă înjuri chiar și de mamă. Eu chiar nu mai înțeleg! Ce naiba facem cu minciuna asta? Mințim să ne liniștim, căutăm un soi de consolare prin minciună? Vă mai propun un experiment. Hai să mergem la locul de muncă și să îi spunem șefului numai adevărul, ce credem despre el, despre locul de muncă, despre biserică, despre colegi, chiar și despre secretara cea isterică? Vă ține? Recunosc, eu nu sunt un curajos, dar măcar am puterea să recunosc. Totuși, de ce ne mințim în halul ăsta? Se spune că dacă îți tai degetul în centrul Zalăului, până la gara nu mai ai nici picioare, iar mătușa ta pe care n-ai văzut-o de 12 ani îți știe mai bine ca tine problemele cu care te confrunți. Vă închipuiți lumea fără minciună, fără bârfă? Da, exact ce credeam! Probabil că ne-am da în cap în mai puțin de o oră și i-am dat foc pământului! Nu, nu suntem în stare de așa ceva. Ghemul este prea întortocheat, frustrările sunt mari, invidia urlă, lăcomia râde cu lacrimi de noi în timp ce televizorul ne dictează dacă să ne vaccinăm sau nu. Viitorul sună bine, stimabile!
Minciuna lumii
