Melcii au murit: să le fie nuca ușoară

Intru și eu, dimineața înainte de ora 8, ca orice zălăuan care nu-și pune mereu pachet de acasă, la un supermarket din buricul Zalăului. Din buricul-buricului, ca să fim bine înțeleși, kilometrul zero, Centrul Istoric amestecat cu kitsch și pereți din sticlă veșnic murdari sau mă rog, fiecare cum dorește să denumească minusculul centru al Zalăului. Acolo unde, în mod normal, comercianții ar trebui să reprezinte o elită pe acest segment, pentru că așa cum știm, în orice oraș european, magazinele din centru sunt cele mai bune și mai spilcuite.

Zis și făcut. Nu mă învăț minte și intru, din nou, în acest magazin care are o grămadă de probleme cu respectul față de clienți și corectitudinea în actul comercial. Iar cum orice lecție neînvățată devine instantaneu o lecție repetată, o iau peste bot din nou. Cum dau să virez dreapta către rafturi, mă întâmpină, ca în fiecare zi, vitrina cu betoane. E acolo, e tot ea, la fel de plină cu vechituri reci, ce îți surâd de după geam, s(ta)fidătoare. Ei le alintă “foietaje proaspete”. Ba mai mult, pe geamul vitrinei e prezent și însemnul specific „produse firebinți”. Sub denumiri care amintesc de bunătățile de la patiseriile din deceniile trecute, cum ar fi Cuib de viespi, Melci cu nucă, Melci cu brânză și stafide, Trigoane cu telemea etc, în această vitrină de magazin brand franțuzesc (și ce patiserie de vis are Franța, nici nu are sens să povestim!) zac, dimineață de dimineață, niște coptături înțepenite de timpuri, reci și murite-moarte de zeci de ore, poate chiar zile. Oameni buni: zilnic! Este inutil să vă amintesc faptul că, dacă așa ceva se întâmplă în orice magazin din Franța, Germania ori Ungaria, odată cu produsele de pe raft, zboară și șeful din magazin.

De data asta chiar m-au apucat toți nervii din lume și înainte să-l avertizez pe un domn în vârstă că se găsește la doar cinci centimetri distanță de a pune mâna pe un trigon care arăta ca scos dintr-un sit arheologic, am fotografiat această vitrină, s-o am amintire și să v-o arăt și dumneavoastră, celor care încă n-ați luat țeapă pe acest segment ori altul din lista de țepe oferite de acest comerciant, plin de altfel de reclamații pe tot Facebook-ul, indiferent de oraș. În secunda doi am simțit un curent în spate, ca un val de aer și am auzit:

– Nu aveți voie să faceți poză! De ce pozați produsele? Este interzis!

Era o doamnă vânzător din echipa magazinului, o lucrătoare nevinovată, la urma urmei, parte din personalul pentru care eu am un respect aparte, pentru că realizez ce muncă grea au de prestat zilnic.

–Ei, asta-i bună! Adică n-am voie să pozez ce bag în gură?

Imediat toată lumea din zonă s-a oprit din activitate și toți ochii erau îndreptați către mine. Era ca și când… uau, cineva avut curaj, în sfârșit, să spună ceva. În fapt, nu era nicio mare scofală. Am luat-o pe doamna cu binișorul, ca să înțeleagă că nu am nimic cu ea ori cu acest magazin, deși e abonatul veștilor proaste în zvonotecile Magazin Sălăjean și deține, de departe, supremația la prostit clienții între toate unitățile comerciale din județ.

-Doamnă, calmați-vă. Am voie să pozez tot ce doresc pentru că se presupune că ceea ce este pe raft poate ajunge, printr-o nefericită decizie, în stomacul meu.

Am apucat un colț de trigon cu o pungă și i l-am întins.

-Vă rog să gustați. Insist, îl plătesc eu. Puteți mânca așa ceva? În fiecare dimineață aceste produse se află aici și nu știe nimeni de când sunt, cum sunt, dacă mai sunt în termen, căci bune de mâncat e clar ca lumina zilei că nu sunt. Sunt piatră, vă rog să îl atingeți, măcar.

Femeia nu a mai spus nimic. A strigat o colegă care răsucea niște pungi după tejghea, răpusă de gânduri întortocheate, în timp ce la raionul ei era deja un codoi solid, de vreo șapte persoane.

– Ai schimbat, dragă, pateurile?

Nu, colega nu schimbase nici pateurile, nici obiceiul. Înțeleg că avem de-a face cu produse „interschimbabile” și că în fiecare dimineață, fără excepție, în această vitrină există astfel de produse, „cadavre de patiserie” pe care nu le schimbă, totuși, nimeni. Ele se vând, doar așa dispar de acolo. La ora 8, când patiseriile sau magazinele de panificație ar trebui să te ia de nas și să te introducă cu ochii închiși în magazin, cu savoarea acestor produse și, cu un iaurt bun și un melcișor cu nucă sau cum s-o mai numi, proaspăt și călduț sau moale măcar, să începi o nouă zi de muncă.

Lumea mă privea de parcă aș fi înfăptuit un gest eroic. Lipsa accentului ardelenesc îmi atrage, de multe ori, priviri, nu neapărat drăguțe, însă nu despre asta era vorba ci mai degrabă despre faptul că am deschis o astfel de discuție în așa fel încât să mai audă și alții, în magazin, constatând din păcate că foarte mulți zălăuani refuză să ia atitudine atunci când sunt păcăliți. E nevoie mai mult ca oricând de curajul de a-ți cere niște drepturi elementare. În cazul de față, e nevoie de tupeu, pentru că obrazul e gros.

Oameni buni, aveți curajul să vă cereți drepturile și să le cereți acestor comercianți să fie corecți și să nu vă mai mintă. Banii pe care îi dați pe astfel de produse sunt bani munciți din greu!  Riscați, pe lângă sentimentul că ați fost păcălit și greața produsă de îngurgitarea unui aluat copt înțepenit, să vă alegeți și cu o durere de stomac. Cereți-le mereu să fie corecți și să schimbe aceste produse, luați tava cu totul și mergeți cu ea peste șefa care doarme etern în acvariu, nederanjată de nimeni și nimic. Dați, ferm, cu un trigon de masă, poate se trezește. Cereți banii înapoi, cereți ca aceste produse să fie retrase imediat de pe raft, mergeți, dacă aveți vreme și nervi, și la Protecția consumatorului. Lipsa de acțiune din partea noastră perpetuează astfel de comportamente oribile. Inacțiunea și pasivitatea noastră îi lasă pe acești comercianți de doi franci să ne sfideze pe mai departe pentru că da, și la ei e cu  “lasă, mă, că merge și așa!”.

Tot prin pasivitatea noastră permitem ca aceștia să afișeze, la zeci de produse, un preț la raft și altul la casă, să ne păcălească frecvent cu oferte mincinoase sau să ne vândă marfă de cacao.

Este, totodată, un mister, cum de niciun angajat de la Protecția Consumatorului, instituție aflată peste drum de magazin, nu a luat niciodată niciun fel de atitudine, în afara de eternele retrageri de pe raft a somonului cu listeria sau a icrelor cu salmonella, produse cu tradiție la acest brand. Luați atitudine și nu-i iertați pentru că un astfel de comerciant, mai ales dacă e vorba de unul de renume cu adevărat mondial, trebuie să înțeleagă că nesimțirea nu poate dura la infinit și că până la urmă, așa cum suntem, mințiți și păcăliți oricum pe toate segmentele, măcar prin ceea ce mâncăm, pe banii noștri, să nu fim batjocoriți. Prin urmare, atenție la “vitrina cu betoane” de la Carefour, pentru că acesta este magazinul care vinde, în fiecare dimineață, cele mai nasoale foietaje din câte ați întâlnit vreodată!

Produse care oricum sunt congelate în prealabil și care au o durată de prospețime limitată, după ce sunt scoase din cuptor. Ca să le mai ții până a doua zi este cu adevărat un gest de totală lipsă de bun simț comercial. Așa arăta vitrina magazinului, în Miercurea Mare, deja se vânduseră o parte dintre betoane, în mod normal la ora 7.45 – 8 vitrina e plină cu aceste așa-zis produse care prezintă… rigiditate cadaverică! Asta până le schimbă “colega”… după ora 10 probabil, când vechiturile s-au epuizat iar patronii răsuflă ușurați că a mai trecut cu bine o dimineață de prosteală! Departe de mine gândul de a face reclamă negativă vreunei entități comerciale, indiferent care ar fi aceasta, însă, dacă ne dorim un comerț cinstit și corect, atunci trebuie să luăm atitudine de fiecare dată când suntem fraieriți, pe față, în astfel de moduri. Indiferent dacă este vorba despre un ABC de cartier ori de un magazin cu renume.