Fără îndoială, meciul de duminică seara, dintre ASA Târgu Mureş şi Steaua, a fost al centralului Istvan Kovacs. Da, el a fost actorul principal, nu jucătorii, nici antrenorii. El şi-a permis, deşi nimeni nu a înţeles cum, să îşi bată efectiv joc de cea mai iubită echipă din România. Ce s-a întâmplat cu unul dintre cei mai promiţători arbitri din fotbalul românesc? De ce a şters cu buretele în decurs de 90 de minute toate evoluţii bune pe care le-a avut în jocurile anterioare, postând, pe bună dreptate, cel puţin într-un arbitru dubios? Am merge prea departe dacă ne-am gândi la altceva, deşi, erorile pe care le-a făcut, şapte greşeli grave toate împotriva Stelei, ne fac să credem că, într-adevăr, este ceva ciudat la mijloc. Şi Ion Crăciunescu a spus că se poate gândi la orice după ce a văzut erorile grave comise de arbitrul din Carei, toate în defavoarea Stelei.
Am avut ocazia să-l cunosc personal. Eram junior la Minerul Sărmăşag, iar el evolua la juniorii de la Victoria Carei. Părea de atunci un tip ambiţios, un tânăr care vroia să se afirme, indiferent în ce domeniu ar fi ajuns. Şi pe teren era un tip foarte energic, căruia nu-i plăcea să piardă. Chiar nu ştia să piardă. Ar fi făcut orice pentru a-şi atinge scopul, însă, vreau să cred că duminică seara scopul său nu a fost să o distrugă pe Steaua, deşi a reuşit.
Unii vor spune că Steaua ar fi trebuit să înscrie, indiferent de deciziile arbitrului şi să se impună. Nu ar fi putut, indiferent de valoarea ei. Un campion într-o probă de alergare cu diferite obstacole în faţă care să-i încetinească sau chiar să-i oprească alergarea nu va reuşi să se impună niciodată în faţa unui tânăr care nu face performanţă în acel sport.
A fost o „seară reuşită” pentru Istvan Kovac, una pe care nu o va uita foarte mult timp, chiar dacă împotriva Stelei a arbitrat întotdeauna altfel decât a făcut-o în celelalte partide. O spun statisticile.
Nici LPF nu a rămas indiferentă la prestaţia lui Kovacs. „Un arbitraj precum cel al lui Istvan Kovacs la meciul ASA Targu Mures – FC Steaua a influenţat în mod evident rezultatul final şi acest lucru nu trebuie sub nicio formă trecut cu vederea”, a fost o parte din comunicatul Ligii Profesioniste de Fotbal după jocul de duminică.
„M-aş apăra, dar nu pot”, a fost reacţia centralului, deşi, ne vine greu să credem că arbitrul din Carei mai poate schimba ceva din ceea ce a arătat duminică pe teren. Trebuia să o facă atunci, să-şi apere onoarea pe care el consideră că a avut-o în patidele anterioare. Trebuia să arbitreze aşa cum ar fi făcut, probabil, orice alt central, chiar şi din eşaloanele inferioare. Trebuia să demonstreze că merită să rămână în continuare pe piedestal, nu să fie aruncat în groapa cu lei, de unde îi va fi foarte greu să iasă cu faţa curată.
hai mai fugi cu ursul dar cind steaua era ajutata pe fata acei arbitri erau buni fiindca ajutau steaua ?
asa e steaua a fost ajutata de doua ori sa ieie campionatul acuma,sar toti la arbitru kovacs ca a gresit si nu a ajutat steaua,rusine sa vazut ce a facut steaua in ch league cu ludogoret,si cate puncte a castigat steaua in ch league rusine,sa va fie,campionatul sa castige cel mai bun nu cu ajutorul arbitrilor
Eu am inteles din tot scandalul aceasta ca STEAUA NU STIE SA PIARDA.
Acest Kovacs, împreună cu cei doi cotonagari de la ASA, trebuie suspendaţi până în campionatul următor !
Sunt stelist,Istvan Kovacs a arbitrat partinitor , pentru ASA ,dar recunosc ca si Steaua a fost ajutata de arbitrii de zeci de ori.O echipa cu adevarat buna invinge cu toata ,,opozitia” arbitrilor!