S-a citat enorm, cu și fără rost, mai ales dintr-un mimetism de natură educațională, zicerea „Timpul nu mai avea răbdare”. „Spectaculoasă”, probabil, din perspectivă literară, aserțiunea, dacă o fi aserțiune, e ciudată. Ciudată tocmai prin atribuirea de calități umane unui lucru non-uman. Și ce lucru: timpul! Personificare? Antropomorfism? Pandemia, nu pentru puțini, a adus în cugetare, introspecție, atenție, ce-o fi, problema răbdării. Nu mai avem răbdare: nu mai suportăm pandemia; dorim să ne întoarcem la starea de dinainte de pandemie (celebra „reziliență”); vrem, pur și simplu, să scăpăm de izolări, carantine, purtarea măștii etc. Nu mai avem răbdare să stăm acasă; nu mai avem răbdare până la prima excursie, post-pandemică, în, să zicem, Tahiti; nu mai avem răbdare să citim; nu mai avem răbdare să trăim „așa cum ne spun ăștia”. Vrem, cu alte cuvinte, și „să dăm timpul înapoi”, în marea iluzie că ne putem de-a dreptul teleporta într-o stare, într-un timp „inițial”, un timp „convenabil”, oricum un „timp pe care l-am trăit” (bine sau mai bine). Nu prea cred că timpul poate să aibă sau nu răbdare. Nu intrăm aici în dimensiunile întortocheate ale analizei conceptuale a timpului (timpul „civil”, timpul liturgic, timpul mitic, timpul „fizic” ș.a.). Vorbesc de o percepție comună în pandemie, cea a răbdării „ce nu mai are timp”. Poate zicerea noastră ar suna mai bine așa: „Răbdarea nu mai avea timp”. Sau „Răbdarea se grăbea”. Și, totuși, mai avem răbdare? Nu numai în context pandemic. Câteva proverbe ne amintesc importanța răbdării: Răbdarea este amară, dar dă roade dulci. Secretul răbdării este să faci altceva între timp. Cu răbdarea treci marea. Celui ce știe să aștepte, timpul îi deschide porțile. Și versetele biblice: „Dumnezeu este îndelung-răbdător” (2 Ptr 3, 15); „Omul cel mult-răbdător e mult și în lucrarea minții, dar omul nerăbdător e lipsit de minte” (Pr 14, 29). Da, știu, nu ne plac „predicile”, nici „sfaturile”, nici „indicațiile prețioase”. Poate nu mai avem răbdare să ascultăm, să citim, să înțelegem! Probabil nu mai avem răbdare nici să scriem…
Daniel Săuca
