Cazul “Brăila”, ajuns și în colimatorul presei internaționale, ne demonstrează o dată în plus faptul că dreptatea este de multe ori lovită în moalele capului exact de cei care au datoria să o garanteze și să o apere. Și fac asta pe bani mulți, meritați în majoritatea cazurilor, după care se odihnesc cu pensii speciale plătite tot de noi, calculate nu după principiul legal aplicat la cei nespeciali, acela al contributivității, care ajung și aici în acest județ amărât la peste 5.000 de euro. Pe scurt, cazul “Brăila” se referă la recenta decizie a unui magistrat din orașul de pe malul Dunării, anume scoaterea de sub măsura arestului preventiv a unui bărbat care ar fi sechestrat și violat o copilă de 13 ani timp de peste opt luni. Bărbatul fusese inițial arestat preventiv pentru agresiune sexuală asupra unui minor (că nu-I putem spune viol în toată regula, dacă legea zice altfel) fiind pus ulterior în libertate întrucât judecătorul a considerat că personajul biped a avut o conduită sinceră în timpul anchetei și nu are antecedente penale. Cu alte cuvinte, sinceritatea te scoate din arest într-un caz de viol asupra unui copil. Dacă omul fura o cutie de fasole din magazin și era scos ulterior din arest în baza unei astfel de motivări, o asemenea motivare nu ar fi lăsat perplex pe nimeni. Dar când violezi un copil, conduita ta cea sinceră ar trebui să provoace cuiva eventual o durere în coate, nimic mai mult. Bărbatul de 32 de ani a fost arestat preventiv la începutul lunii august a anului trecut în baza unei decizii a Judecătoriei Făurei. El a contestat decizia, iar o judecătoare de la Tribunalul Brăila a considerat că omul are dreptate, să plece liniștit acasă, chiar în satul în care locuia și victima lui. Judecătorul a considerat că inculpatul poate să fie scos de sub măsura arestului preventiv, dar i-a interzis acestuia să se apropie sau să comunice cu minorul agresat, aspră măsură, nu ne jucăm!
Motivarea magistratului a fost, așa cum mulți știm, halucinantă. „Faptele nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare, (…) instanța de fond a considerat că în cauză se impune o măsură preventivă, dar în niciun caz cea mai grea, deoarece în cazul infracțiunilor de genocid, atentat terorist, omor calificat, crime împotriva umanității nu ar mai exista temei de luare a vreunei măsuri preventive, uciderea celor vinovați rămânând singura sancțiune, dar nereglementată de lege. Cum inculpatul nu poate fi ucis, nu poate fi lapidat (omorât cu pietre, n. red.) în piața publică, instanța de fond a considerat că acesta poate fi plasat la domiciliu în arest pentru 60 de zile (…)”, se arată în motivarea judecătoarei. Faptele inculpatului, deși reprobabile, nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare. Nu au existat ieșiri în stradă, proteste în presă”. Între timp, Tribunalul Brăila a intervenit și a corectat decizia judecătoarei, prin menținerea arestului preventiv în cazul violatorului. Chiar dacă turnura aberantă în acest caz, de o gravitate uriașă, a fost schimbată la timp, acest gen de infracțiuni, ca și altele din spectrul celor mai grave, au de multe ori finaluri girate de instanțe, care te lasă mască. Prădători sexuali de copii care ajung să își ispășească pedepsele făcând muncă în folosul comunității în grădinițe și școli, să mai bălească acolo, în mediul lor, cei cercetați pentru pornografie infantilă, care fac trafic de poze cu copilași dezbrăcați sau abuzați sexual, sunt cercetați sub control judiciar, traficanți de minori care primesc pedepse cu suspendare și exemplele pot continua. Dincolo de frustrarea care îi rupe măselele unui procuror după ce muncește luni în șir, chiar ani, la un astfel de caz, ajungând în final să se trezească cu cel cercetat cum îi râde în nas în plină stradă, este greu de imaginat ce simt părinții sau aparținătorii acestor copii care, dincolo de suferințele fizice și psihice trăite în timpul săvârșirii unor astfel de fapte atroce, trag tot restul vieții de pe urma lor. Mulți dintre ei nu-și mai revin complet niciodată mai ales dacă agresiunea se produce la o vârstă la care minorul știe și înțelege foarte bine ceea ce i s-a făcut. Pentru aceste consecințe pe care copiii, viitori adulți, le trag după ei tot restul vieții, în cazul fericit în care nu-și pun într-un final capăt zilelor, cine răspunde? Cine îi ajută, în afară de niște psihologi care, în astfel de dezastre, nu pot face nici ei mare lucru? Cine plătește pentru aceste crime care acționează zeci de ani ca un nor radioactiv deasupra vieților acestor victime? Mulți spun că deciziile unor magistrați nu trebuie “judecate”, comentate sau interpretate de cineva. “E magistrat, și cu asta discuția s-a încheiat”. Nu cred că este așa. Pentru că din acest motiv, tocmai pentru că nu există nicio modalitate prin care un astfel de magistrat să plătească pentru asemenea aberații, sute, poate mii de oameni sunt condamnați la suferință, la deznădejde, poate pentru tot restul vieții.
Cu tot respectul pentru știința și munca acestor oameni, pentru poziția lor înaltă în societate, cazurile care pătează justiția și dreptatea sunt tot mai multe și nimeni nu răspunde pentru ele. Culmea este că noi suntem cei care plătim absolut toate facturile. Și cele venite în urma anchetelor, deseori milioane de lei irosite în van pentru ca în final totul să se lase cu o achitare (mă refer aici tot la cazurile aberante de achitare, nu la cele în care prin această decizie se face, într-adevăr, dreptate) bani pentru salariile polițiștilor care își pierd nopțile adunând probe, bani pentru remunerațiile procurorilor care muncesc luni în șir la cazuri, pentru anchetatorii străini care, prin comisiile rogatorii, îi ajută pe ai noștri la întregirea dosarului, pentru procese și așa mai departe. Noi plătim și bănește, dar mai ales moral, pentru tot. Iar în fața unor asemenea nenorociri, motivate alambicat prin explicații și comparații desprinse din noaptea minții, rămânem doar cu gurile căscate. Ironia face ca noi, românii, să nu reușim niciodată prin sutele de parlamentari pe care îi tot alegem, să facem curățenie în legile care put, să scoatem cangrena, să stopăm această infecție care se tot întinde până ne otrăvește definitiv existența. Cazul Brăila este unul dintr-o mie. Iar infracțiunile sexuale în care sunt implicați copiii, printre cele mai grave infracțiuni din câte există, sunt doar o categorie din lista mare a pumnilor încasați de noi printr-un șir întreg de aberații și nedreptăți, din tot spectrul de nenorociri care ni se întâmplă. Pentru mulți dintre noi dreptatea nu este un… drept garantat prin Constituție, chiar plătit lunar din munca noastră, ci o loterie proastă, de multe ori cu final tragic.
