Limba noastră

Sarabanda dezastrelor continuă în învăţământul românesc lovit mai nou și de pandemie, nu doar de prostie. După ce că suntem biciuiți, ciclic, de prezenţe tot mai nepotrivite – asta ca să mă exprim elegant – în fruntea acestui minister iată că, dacă peştele de la cap se împute, păi să se strice până la coadă, că oricum s-a alterat aproape totul în ţara asta. După ce că riscăm să ne transformăm, încet dar sigur, într-o naţie semi-analfabetă în care limba română este torturată asiduu de generaţiile care vin din urmă, fosta “stăpânire” a ministerului decidea, cu ceva vreme în urmă, reducerea orelor de limba română în şcoli; acum vin noi propuneri de reducere a orelor de istorie, chimie, fizică şi geografie căci vorba aceea, nu mai avem nevoie nici de ele. Nici de limba latină nu mai e nevoie, se duc adolescenții noștri cu prietenii lor prin Italia și se uită la inscripțiile de prin Roma, ca mâța în calendar. Că „Moigrad – Porolissum” nu mai prezintă interes, din moment ce se pregătește și reducerea orelor de istorie, spre exemplu. Deci, se loveşte exact în tâmplele acestui popor – limba şi istoria. Bonus – orientarea pe hărţi, că ştim oricum destule despre munţi, ape şi judeţe ori despre ceea ce numim o paralelă sau un meridian. Nu vreau să generalizez nedrept sau să-i bag în aceeaşi oală cu indolenții, pe tinerii care sunt conştienţi că burta pusă pe carte reprezintă singura şansă în a nu rămâne un sărac cu duhul, un prostănac de care să râdă toată lumea, mai puțin cazurile de care și Sălajul e plin acum, numirile politice sau prin funcții ce nu au mare legătură cu școala ori expertiza.

Mulți dintre copiii noștri se vor trezi din păcate îngroşând în acest fel rândurile prostimii care capătă an de an dimensiuni alarmante. În acest ritm, da, prostia riscă să devină o adevărată forţă naţională. Lăsând la o parte tinerii care învață, care au pretenții de la ei, ce vor să fie așa cum și părinții lor sunt, vedem tot mai des modalităţi de adresare, cuvinte schingiuite, schimbate Dumnezeu ştie de cine şi din ce raţiuni halucinante, K-uri în loc de C-uri, Â-uri în locul Î-ului la începutul cuvântului ori în cuvintele compuse, cratime azvârlite te miri pe unde, abrevieri imbecile şi multe alte atrocităţi lingvistice care deja trebuie să ne pună serios pe gânduri.  Nici pe “net” nu mai există cale de scăpare, mai nou, traducerile filmelor în limba română conţin “v-ei murii”, „vine ea, s-au vi tu?” “anspre tine” “umpic” “andrasneşte!” „ami place”, „a-ti doresc o zi buna”, „v-a veni mâine” ori alte nenorociri care mutilează limba noastră, cândva o comoară… Lăsând la o parte aceste câteva exemple din sutele câte există, putem să ne referim, deja cu pretenţii, la dezastrul din şcoli, din biblioteci, la faptul că tinerii refuză la propriu să mai ţină o carte în mână. Telefoanele şi tabletele le-au robotizat simţurile, le-au limitat dorinţele și așteptările dar şi curajul în a încerca şi a trăi pe viu orice senzaţie, întâmplare, clipă. Pentru foarte mulţi copii şi tineri, cea mai frumoasă și importantă perioadă din viețile lor se reduce la ciocănitul cu degetul în tabletă sau telefon. Dureros de… atât. Discuţiile se poartă în acelaşi stil plin de k-uri enervante, exclusiv pe chat. Inclusiv cu colegul de bancă, vorbeşti pe Whatsapp, “Insta” sau Facebook.

Fetele cad răpuse de invidie văzând fotografiile photoshopate cu toate “influenceițele” care mint de îngheață apele în tot felul de ipostaze, fotografii, produse mincinoase promovate excesiv și iresponsabil – totul o făcătură și o minciună sfruntată, în timp ce băieții așteaptă veștile despre meniul și programul zilnic al manelistului Jador sau află și ei ultimele tendințe în machiajul masculin. Foarte bine – acesta e prezentul, astea sunt tendințele, asta vor copiii noștri, parte dintre ei? Nicio problemă! E loc pentru toate într-o viață de om și-apoi cine suntem noi să-i luăm la rost doar pentru că ei își trăiesc copilăria ori adolescența altfel decât le-am trăit noi. Ne place sau nu, acesta este prezentul, așa arată și viitorul. Dar ce facem cu celelalte nevoi, cu celelalalte lucruri vitale, esențiale, cele care existau și când eram noi mai mici și există încă, fiind absolut necesare și astăzi?

Toți cu capetele plecate, de la şcoală spre casă şi înapoi, pe trotuar, pe trecerile de pietoni, în autobuze, oriunde. Nu văd altceva, nu aud altceva. Şi la masă, şi în pat, şi pe budă, şi în bancă ori la cafenea, “capul plecat, telefonul nu taie”, aşa ne spun copiii. Să-i lăsăm, că ştiu ei ce fac. În toate aceste condiţii şi în multe altele, la fel de grave, scoatem ore de română din programă. Citesc și mă minunez, de prin programa elevilor: Educaţie pentru drepturile copilului, educaţie interculturală, economică şi cetăţenie democratică. Cum ar veni, habar nu avem să scriem corect în limba română, dar discutăm la ore despre cetățenie democratică. Grăim în prescurtări cretine, englezistice şi nici nu ştim cine “kkt” a fost Traian Vuia sau Gala Galaction, dar facem “educaţie economică” şi “educaţie interculturală”. Întrebaţi un elev de clasa a VII-a ce înseamnă “intercultural” şi vedeţi ce vă răspunde majoritatea.

Acum, cu pandemia aceasta care a devenit în mod cert un mod de viață de care vom avea parte ani la rând, lucrurile par să meargă și mai rapid către prăpasite. Ministresa școlilor  își suflă în breton la televizor, mijește ochii explicându-le elevilor și părinților cum stă treaba cu școala online. Le promite tablete, luna viitoare. Toate acestea în condițiile în care jumătate dintre copiii României umblă cu pantalonașii rupți în fund, nu au ce să mănânce și nu au auzit în viața lor despre o conexiune la internet, un laptop ori o tabletă. Ce școală online, oameni buni? Până unde merge aberația aceasta generalizată, cât de proști credeți că pot fi oamenii încât să înghită sloganurile acestea lipsite de orice noimă sau bază reală? Ce școală online, ce tablete, ce internet? Vai de capul vostru, de distruși! Cine vă mai poate crede când familii întregi privesc cu gurile căscate la tv când anunțați asemenea inepții și programe total rupte de realitatea românească, mai ales cea care se întinde, ca o pelagră, în mediul rural? Ţara te vrea prost, Europa te vrea prost, occidentul, la fel.

Este o mare nevoie de proşti, nu neapărat în sensul peiorativ al expresiei, e nevoie de neștiutori, de oameni care să se teamă permanent de cineva, care să înghită nemestecat sloganuri și promisiuni și să se hrănească cu ele zi de zi. Oameni care să muncească cu capul plecat pentru bunăstarea unei adunături de neisprăviți și lacomi, cărora cu siguranță Dumnezeu la un moment dat le va aplica o bâtă peste cap. Să tacă și să înghită fără să fie capabili să îşi cunoască drepturile, de cerut nici nu mai poate fi vorba, de oameni din plastilină, fără personalitate, fără putere de decizie, de revoltă în faţa nedreptăţilor. Mapamondul ne vrea proşti, într-un număr cât mai mare, da, este un adevăr. Bătălia începe însă acolo unde eşti pus în faţa “prostirii”. Totul se reduce la a te lăsa sau a nu te lăsa prostit. Părinţi, copii, tineri care vreţi să faceţi ceva cu voi înşivă, cu viaţa, spiritul, viitorul vostru, frumuseţea traiului care vă începe mâine: nu vă lăsaţi prostiţi. De această dată nu mă refer la sensul de “fraierit” al cuvântului, sens mai des uzitat, ci la celălalt. Nu vă lăsaţi transformaţi în prostime.

Dacă vi se ia limba română din şcoli, o puteţi învăţa, chiar şi “pe furiş”, acasă. La masă, în pat sau pe wc. În cafenele, în parc, prin vecini, la prieteni. Oriunde. Închdeţi televizorul şi deschideţi o carte. Din şaisprezece ore pe zi dedicate “universului” online, rupeţi o jumătate de oră, dacă o oră e prea mult, pentru o carte, vă dăruiţi cel mai mare dar, cel mai preţios cadou, a cărui valoare va ajunge în curând să fie incomensurabilă. Totul e să vreţi să nu vă lăsaţi manevraţi şi realmente îndobitociţi mai mult decât o face oricum societatea, presa, în cea mai mare parte a ei, sufocată și ea de analfabeți, de oameni fără minte, fără judecată, așa-zis jurnaliști cu nici 12 clase poate, care nu știu să scrie corect în limba română, necum să redacteze o știre sau să construiască n articol din care să înțelegi ceva… România a ajuns, în familia UE, proasta satului. Prin grija călăuzelor din fruntea acestei ţări, dar și prin felul în care tot mai mulți dintre cei mici și tineri se complac și acceptă derizoriul, puținul și sărăcia culturală, generaţiile de copii şi adolescenţi nici nu vor mai descifra drumurile pe GPS-urile performante pe care le au deja în dotare aproape fără excepţie. Căci despre drumurile prin viaţă, alese cu cap limpede și bun, va fi vorba tot mai puţin.