Lia, zâna edililor de pe întreg cuprinsul patriei

Am asistat cu toții, crăcănați de emoție, la anunțul făcut de ministrul Lia Olguța Vasilescu, care, toată un zâmbet, trâmbița serile trecute că în sfârșit salariile aleșilor noștri locali și județeni vor creşte cu 30 la sută. Doamne ajută, doamna Olguța, am crezut că se prăpădesc aleșii ăștia ai noștri și nu mai văd și ei o mărire, ca tot omul, vorba aceea! Măsura, salutară pentru conducătorii noștri care se zbat într-o sărăcie ceva de speriat, trăind doar din salariile primite de la stat, a fost propusă de un deputat liberal și votată în plenul Camerei Deputaţilor după ce a fost susţinută cu o logoree demnă de Cartea Recordurilor, timp de câteva săptămâni, de ministresa în cauză.

Lia de la Craiova a explicat, clipind mărunt din gene, pe înțelesul tuturor aleșilor, că majorarea ar urma să se aplice până la intrarea în vigoare a legii salarizării, în 1 iulie, pentru a evita atacurile de panică sau eventualele gesturi fatale din partea unor aleși care nu mai pot răbda la nesfârșit să primească mizeriile de salarii din prezent. Că din 1 iulie salariile nu se mai măresc, ci explodează de-a dreptul, asta este altă poveste cu zâne la fel de bune. Doamna Lia, proaspăt scoasă din cutie, a detaliat în fața camerelor de luat vederi că bugetul de stat nu va avea de suferit, „ei pe naiba, nici vorbă de așa ceva, oameni buni!” Aceste creșteri salariale vor fi suportate de la bugetele locale. Deci ăla local suferă, nu ăla de stat, de parcă aceste bugete locale ar fi niște pușculițe în care edilii au pus, cu sârg și transpirație, bănuții proveniți din ceva economii ori cei rămași din marile investiții pe care le-au făcut pentru cei care i-au ales. Nu, Olguța dragă, bugetul local nu este ceva ce vine din cer – de acolo vine doar ploaia; nu sunt bănuți aduși de acasă, de la domnul primar, sau ceva sub formă de donații, ci reprezintă banii noștri, ai tuturor celor pe care primăriile îi jupoaie, cu taxe și impozite, oameni pentru care nu mișcă niciodată un deget în vreun sens. Banii aceștia sunt banii noștri, cei munciți, cu care venim de acasă și îi băgăm în fundurile grase ale primăriilor care nu fac absolut nimic în folosul cetățeanului. Trăiesc, funcționează și respiră. Atât.

 La noi, ca și la alții, cu foarte puține excepții, fiecare cetățean simte pe pielea lui ce face primăria în mod concret, pentru el. Problema nu este, până la urmă, această majorare. Primarii nu au avut niciodată salarii foarte mari, este un adevăr; dar nici într-atât de mici încât să își facă vreodată probleme că nu au din ce să trăiască. Cu toții dorim și merităm, de cele mai multe ori, să primim mai mult pentru cât muncim. Însă, în cazul aleșilor, deși această mărire cere automat performanță cu atât mai mult cu cât ei sunt acolo unde sunt, prin votul nostru. Iar avantajele care curg către ei, știm bine, nu înseamnă doar un amărât de salariu, să fim serioși. E vorba de prestigiu, de relații și multe altele care, toate la un loc, fac cât zece salarii. Această mărire cere rezultate. La fel și cu consilierii locali, orice mărire cere un pic de implicare, de performanță. Mai mult decât atât, trebuie văzut și dacă această mărire este sustenabilă, însă aceasta este o altă problemă, pe care nu o dezvolt aici.

O distinsă doamnă m-a așteptat ieri la ieșirea din redacție și mai că nu a făcut o criză de nervi, spunându-mi că nu mai știe ce să mai facă și unde Dumnezeu să se mai ducă, pentru că nimeni nu o bagă în seamă niciodată. Stă cu un gropoi în fața casei, nici nu poate să iasă din curte, de mașină nici nu poate fi vorba, iar toată lumea îi promite că reparația va fi efectuată (zice Citadin, care ar trebui să supravegheze dacă societatea care a lăsat nenorocirea în fața casei a remediat neajunsul)… dacă va fi posibil. Groapa reprezintă un pericol și pentru copii dar și pentru mașinile care trec pe stradă și care, nu de puține ori, au rămas înțepenite acolo, fiind scoase cu brațele de riverani și trecători. Am crezut că nu citesc bine pe adresa pe care femeia mi-a arătat-o. Cum, domnilor de la societatea de distribuție a energiei electrice, domnilor inspectori de la primărie: “dacă va fi posibil”? Ce ar face imposibilă readucerea unui spatiu la forma lui inițială? O apocalipsă, pentru că altfel, e greu de presupus ce v-ar împiedica să duceți o treabă la bun sfârșit. Nu am nimic cu primarii sau cu viceprimarii, angajații cu răspundere, inspectorii etc; nici eu și nimeni din presă, de bună credință, nu am făcut vreodată afirmații gratuite, nefondate, rău-voitoare, degeaba se supără cei care nici măcar nu știu să lege două vorbe, ori ne trântesc telefoanele în nas, gomoși și plini de ei, atunci când le solicităm câte o informație din teren, de parcă le-am cere codul PIN de la carduri. Sunt și edili care pun osul la treabă, care își justifică funcția, salariul precum și această mărire care, mie cel puțin, mi se pare una uriașă în condițiile în care leafa unui om de rând nu a fost mărită de ani și cu care nu ai ce face dacă te duci de două ori într-un supermarket.

Cu ce e mai fraieră fata care frământă 12 ore pe zi plăcinte în piață, roșcata  cea curajoasă care se ceartă, riscând să ia chiar bătaie pe autobuzele Transurbis, de la toți țiganii care circulă fără bilet? Cu ce e mai fraier orice alt lucrător, de la stat sau mai ales din domeniul privat, acolo unde salariile au rămas în urmă ca la balamuc, iar oamenii trăiesc ca vai de capul lor, din datorie în împrumut, fiind nevoiți să suporte lenea, indolența și refuzurile celor cărora iată, statul le mărește salariile cu sute de lei? De ce lefurile celor de la stat au ajuns să fie, în multe cazuri, adevărate sfidări în fața celor care muncesc la privat și primesc lefuri care nu doar că nu se măresc vreodată, dar care au rămas în urmă și au împietrit în niște sume care te dau din râs în plâns? Viața, oare, nu e viață pentru toți? Mă refer, desigur, la oameni care au relativ aceeași pregătire și vechime în muncă și nu fac comparații absurde între un om neșcolarizat și unul care și-a consumat tinerețea și nervii prin școli, chiar dacă și unul și celălalt, muncesc.

Vreau să vă reamintesc faptul că noi, cei de la Magazin Sălăjean, nu ne-am abținut, chiar sub riscul de a fi luați la trei-păzește de unii cititori, să-i lăudăm pe cei care își fac treaba. Nu sunt mulți, dar nici puțini. Primari care se agită, caută bani, fac documentații, depun proiecte și obțin finanțări, se zbat să lase ceva în urma lor. Am scris, scriem și vom scrie și despre un petec de drum, dacă acesta a fost reabilitat și a adus un plus de bine în viața oamenilor. Și în Zalău, am vorbit de multe ori despre cele câteva lucruri bune făcute de noua conducere a Primăriei, însă toate acestea reprezintă prea puțin. „Insuficient” este un termen blând. Nedrept de infim pentru toată încrederea pe care cetățenii au acordat-o, cei care au votat cu actuala conducere, dar mai ales cei care au votat cu alții și sunt nevoiți să suporte timp de patru ani consecințele venite în urma votului altora.

Vă reamintesc celor care trăiți cu câteva sute de lei pe lună, că dezvoltarea municipiului, dar și a orașelor (hai să fim serioși, ați văzut vreo realizare magistrală în Jibou, Șimleu sau Cehu, în ultimii ani?) nu are cum să fie posibilă când peste 80 la sută din bugetul local – dau exemplul Zalăului – este alocat funcționării și unei așa – zis întrețineri. Nu ai cum să te dezvolți cu mărunțiș, și acela cheltuit pe cârpăceli și plombe care țin un anotimp. Cu toate acestea, bugetul local, adică banii noștri, mai suportă o mărire a salariilor unor oameni care, în multe cazuri sfidează pur și simplu orice localnic care privește dezamăgit zi de zi cum îi trece viața sub conducerea eternă a unora sau a altora, cu toții la fel în vecii vecilor, amin.