Un caz constatat și mediatizat zilele trecute, de polițiștii locali arădeni, demonstrează o dată în plus neputința statului în ceea ce privește categoriile sociale lăsate de izbeliște, din care face parte și marea categorie a cerșetorilor – săracii, bătrânii disperați, bolnavii, “expulzații social”, cetățeni de diferite etnii care întind mâna la colțul străzii. Distingem aici două mari grupuri: cel din care fac parte vârstnicii aflați în situații disperate, cei care nu beneficiază de niciun ajutor social și nici nu pot, fizic, munci, infirmii care nu au știut, n-au putut să obțină un ajutor social sau îl au, dar le este insuficient, fiind realmente nevoiți să cerșească, și un altul- cel al puturoșilor apți de muncă, al șmecherilor care păcălesc statul, păcălindu-ne de fapt pe fiecare dintre noi, cei care cerșesc fie în beneficiul individual, fie care fac parte din rețele controlate de milionari, oameni care câștigă zilnic sute de mii de lei adunați de la cerșetorii din întreaga țară.
Internauții s-au împărțit în două tabere: cea care râdea de polițiști, condamnându-i nu doar că au comis un “abuz”, ci și că se laudă pe Facebook postând poze cu câteva bancnote, marea captură – cum se specifica prin comentarii, și cealaltă tabără, a celor care nu mai suportă cerșetorii și comportamentul lor agresiv, mai ales atunci când în cale le ies tineri înalți ca brazii și vânjoși, numai buni de trimis la muncă ori cei cu state vechi în meserie, manevrați de baștani care colectează banii la sfârșitul zilei. Avem și noi, nu doar în Zalău, astfel de exemplare. Oameni care se țin scai de tine, te trag de haine uneori, nu pleacă până nu le întinzi o bancnotă, pentru că, dacă le dai mărunțiș, te poți trezi și cu o înjurătură. Principiul de bază, acela prin care astfel de fapte sunt sancționate de lege, este unul corect. Legislația de la noi pedepsește în două feluri cerșetoria – contravențional și penal. Aceste principii sunt cu atât mai corecte acolo unde statul oferă, înainte de a da cu amenda sau pulanul, posibilitatea de renunța la acest obicei, prin programe, prin sprijin concret, posibilitatea de a renunța la cerșetorie.
Evident, nu este cazul la noi. Pentru că statul român nu a făcut niciodată aproape nimic pentru acești oameni. Din contră, în loc să le dea undiță să prindă peștele, le-a pus acestora peștele gata fript, pe farfurie, în multe cazuri. Astfel am ajuns, noi, sălăjenii, în fruntea județelor care dau cei mai mulți bani în ajutoare sociale, categorie în care sunt incluse și aceste persoane, dar un alt ajutor prin programe eficiente, ioc! Ce facem cu cerșetorii bolnavi psihic, poate cei mai năpăstuiți, nu-i tratează și nu-i internează nimeni, nu-i bagă în seamă nicio comisie. Sunt oameni pentru care amenzile nu au cum să funcționeze vreodată! Ca să nu mai aducem în discuție riscul pe care acești oameni care cerșesc pentru că sunt bolnavi și nu au discernământ, pot deveni violenți! Nu există programe ci doar vorbărie, la noi lipsește tot ceea ce ține de incluziunea socială concretă a acestor categorii, nu există ajutor educațional, nimic din ceea ce i-ar putea ajuta bine și corect pe acești oameni, indiferent de etnia din care fac parte, nu există ajutor educațional, nimic din ceea ce i-ar putea ajuta bine și corect pe acești oameni, indiferent de etnia din care fac parte, lucruri concrete prin care să le fie oferită posibilitatea să iasă din această situație. Iar apoi, dacă le-ai oferit aceste posibilități, iar situația nu s-a schimbat, să îi poți lua de guler atunci când îl prinzi la cerșit. Din contra, auzeam în anii trecuți cum unii primari de prin comune se luptă să-i alunge pe romi sau să-i ducă, ca pe niște vite, undeva la marginea satelor, chiar să-i scoată în afara localității. Vine și întrebarea: unde să se ducă? Ce ai făcut tu, ca primar, în baza a ceea ce îți pune la îndemână statul, firește, pentru ca acestor oameni să le fie oferită o alternativă la toate aceste comportamente care contravin legii? Oare aceasta este cea mai bună soluție, spălatul pe mâini, alungatul lor, la propriu, din comunitate? Ce să le facem, să-I îndesăm în canale, să-I anihilăm, să îi luăm la bătaie? Nu contest neapărat faptul că cerșetorul din arad a fost amendat, fiindu-I confiscată și suma provenită din cerșit – polițiștii locali și-au făcut datoria. Însă mă întreb, statul care plătește aceste forțe de ordine pentru a sancționa, ce face, ce a făcut, pentru ca acești oameni ai legii să dea amenzile abia după ce cerșetorii au refuzat să fie ajutați, după ce acestora li s-a oferit posibilitatea de a ieși din această situație?
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a demonstrat recent o astfel de neputință a unui stat, într-o țară aflată la ani-lumină ca civilizație față de noi, printr-o Decizie dată împotriva statului elvețian într-un caz care semănă bine cu cel de la Arad – în care observa că Elveția a încălcat drepturile unei românce care a fost amendată cu 460 de euro pentru că fusese prinsă la cerșit. Femeia a făcut, în cele din urmă, cinci zile de închisoare pentru că n-a avut bani să achite amenda. CEDO a constatat că femeia provenea dintr-un mediu extrem de sărac, nu avea loc de muncă și nici posibilitatea să se angajeze legal, era analfabetă, nu beneficia de ajutor social, iar cerșitul era singurul mod prin care își putea asigura supraviețuirea. „Plasată într-o situație de vulnerabilitate evidentă, femeia, în calitate de petent, avea dreptul, inerent demnității umane, să-și poată exprima suferința și să încerce să-și remedieze nevoile prin cerșetorie”, a concluzionat CEDO, care a obligat statul elvețian să-i plătească româncei despăgubiri morale în valoare de 922 de euro. Revenind pe plaiuri mioritice, noi ce facem sau ce ar trebui să facem? Amendăm în continuare, înjurăm cerșetorii, îi gonim din orașe și sate – pentru că – e drept – și noi suntem sătui să-i vedem agățați de hainele noastre zi de zi, ori facem ceea ce alții fac de decenii, reușind într-un mod cu totul surprinzător în ochii noștri, anume să facă din cerșetori – oameni pe care societatea ajunge să se bazeze la un moment dat? Exceptând rețelele de milogi falși, caste bine puse la punct pe care și eu, ca și voi, am “boală”, mai pot recunoaște un cerșetor care nu are legătură cu lenea sau vreun șef care vine la finalul zilei să colecteze ceea ce a cerșit. Singurul motiv pentru care și eu mai dau bani câteodată cerșetorilor este pentru mi-e milă de unii dintre ei, dar mai ales rușine că trăiesc într-o țară în care statul nu dă doi bani pe cetățenii lui, fie că sunt săraci deși au muncit și muncesc, fie că sunt lipiți pământului pentru că, într-o încrengătură de lipsuri și neputințe, societatea și statul nu fac nimic pentru a-i ajuta și îndrepta pe cei care ajung să întindă mâna. Și în aproape toate cazurile o fac neavând nicio altă șansă prin care să nu moară de foame.
