Azi, trimitem politica la colt si ne ocupam de chestiuni ceva mai serioase. Mai precis, ne vom indrepta atentia inspre succesul deja celebrului Costel Busuioc. Am sentimentul ca in spatele aparitiilor sale pe sticla se ascunde o ironie cumplita. Este, daca vreti, un exercitiu de umilinta si suferinta, care s-a transformat subit intr-un act artificial de glorificare a identitatii nationale. Sa fiu sincer, de foarte mult timp nu am mai vazut un asemenea interes al publicului fata de un anumit subiect. Si totusi, Costel Busuioc s-a transformat, in cateva saptamani, dintr-un zidar plecat in Spania sa isi intretina familia, in cea mai mare vedeta a romanilor. Costel l-a batut la audienta inclusiv pe Traian Basescu, derbiurile de fotbal intern, pe Elodia… Ceea ce nu-i de ici, de colo. Si cariera lui Busuioc pare sa fie abia la inceput.
Sunt, sincer, extrem de multumit ca, intr-o tara ticsita de manelisti, Pavarotti din Carpati este mai celebru decat ei. In atari conditii, ca sa savuram momentul pana la ultimul strop de satisfactie, vad cum maneaua Dusmanii care poarta pica ai lui Adi de Vito au pierdut concursul cu aria Nessun dorma din Turandot-ul lui Puccini. Stati linistiti, acest lucru se intampla nu pentru ca muncitorii nostri plecati pe santierele din Spania ar face distinctie intre aria amintita sau maneaua ce sparge boxele Mercedesului din parcare, ci pentru simplul fapt ca Busuioc e roman.
Costel Busuioc are o soarta tipic romaneasca. Este romanul nedreptatit de ai lui, in propria tara, dar iubit si sustinut de straini. Oricat de valoros este, in Romania Busuioc nu a gasit nici o posibilitate sa isi urmeze talentul si sa aiba, totodata, o viata normala, alaturi de familie. Lipsit de bani, departe de orice relatii cu scolile romanesti de muzica, institutii care l-au refuzat fiindca nu avea liceul, soarta sa parea a fi pecetluita. Cat a trait pe pamant romanesc, diversi politicieni locali i-au ignorat calitatile cu buna stiinta. De curand am aflat ca, in urma cu cativa ani, a cantat o doina in fata ministrului Hildegard Puwak, care i-a promis ajutor, sustinere pe care Busuioc a asteptat-o in zadar. Oare nu e si acesta un caz de suprema umilinta, ca in locul institutiilor romanesti, Costel Busuioc sa fie remarcat de colegii de pe un santier spaniol, ca Opera din Viena sa-i propuna o bursa de studii, ca apoi Conservatorul din Romania sa se trezeasca si sa-i ofere acelasi lucru? Ne lovim, astfel, nu doar de impotenta institutiilor romanesti de cultura, cat si de o poveste veche despre irosirea talentelor nationale. Cu alte cuvinte, constat ca romanul mai trebuie sa adauge un minus la capitolul mostenire genetica, si anume, ignoranta. Ei bine, poate tocmai din acest motiv, declaratiile lui Costel Busuioc nu lasa loc nici unui comentariu: Spania este tara care mi-a dat o sansa. Nu-i voi intoarce spatele. Imi voi aduce familia in Spania. In consecinta, un talent ce putea fi exploatat in Romania, raspunde cu ignoranta la ignoranta. Fara doar si poate, Busuioc isi trateaza tara cum merita.
