Lăsaţi smartphonul şi încărcaţi arm’!

   Au trecut aproape zece ani de când serviciul (stagiul) militar obligatoriu a dispărut din viaţa tinerilor români. Privit cu teamă de cele mai multe ori, cu dezgust şi având parte, în majoritate, de cuvinte şi păreri din cele mai puţin elogioase, stagiul militar revine în contextul social la nivel de discuţie serioasă şi urcă vertiginos către stadiul de certitudine. Conflictele actuale, contextul politic, degradarea relaţiilor dintre state, criza imigranţilol precum şi multe, nenumărate alte cauze ameninţă din ce în ce mai mult bătrânul nostru Pământ. Ţările baltice, dar şi Polonia, de exemplu, au anunţat că iau în calcul reintroducerea stagiului militar obligatoriu.

    La rândul ei, România se pregăteşte pentru o măsură asemănătoare, dar mai uşoară: porţile Armatei ar putea fi deschise voluntarilor, începând cu anul viitor. Dacă alte ţări au fost mai ferme şi au lăsat să se înţeleagă că stagiul militar obligatoriu capătă consistenţa unei necesităţi, România îi ia pe tinerii noştri cu uşurelul, astfel încât să nu-i sperie, şi să-şi scape smartphonurile din mâini la aflarea cumplitei veşti. Cei care pot privi ceva mai departe decât acest anunţ mămos, cum că e cu voluntariat deocamdată, ştiu bine că acest lucru înseamnă de fapt, sensul unic, către reintroducerea obligativităţii stagiului militar, în viitor. În momentul de faţă, prin legea 395/2005, stagiul militar obligatoriu este suspendat pe timp de pace. ”Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii”, zice articolul 3.

  Aşadar, un război, care poate izbucni absolut oricând, ar face pe loc ca armata să fie reintrodusă ca şi obligativitate. În acest caz, Doamne-fereşte, şi vechii soldaţi revin, în condiţiile stabilite de lege şi regulamentele militare, la arme. În mod surprinzător, sondajele de opinie arată că peste 60 la sută din români văd necesară şi doresc reintroducerea stagiului militar obligatoriu. Vreo zece la sută din tineri „se abţin”, convinşi că războiul este doar un banal subiect al cărţilor de istorie, iar restul, se opun. Entuziasmul pentru armată este invers proporţional cu nivelul de studii al celor care au participat la sondaje, dar şi cu veniturile realizate. Românii cu venituri mici, cei fără slujbe sau cei care au terminat doar şcoala primară sunt mult mai dornici să se reintroducă armata obligatorie, la fel şi cei care trăiesc în mediul rural.

 Tinerii de la oraş, desigur, nu toţi, nu prea ar da pe nimic în lume facilităţile civiliei, cu atât mai puţin pe un program draconic, care începe zilnic cu trezirea la 5 şi înviorarea efectuată în pădurea de lângă cazarmă, cu atât mai puţin se pot vedea alergând cu arma în spinare sau înghesuiţi în vreun tanc, cuprinşi de teama unui conflict armat real şi nu văzut pe ecranul laptopului. Poveştile cu fasolea la cazan şi ceaiul cu bromură circulă şi astăzi fiind, în mare parte, adevărate. Desigur, nimeni nu ar pleca fericit, la armată. Viaţa de cazarmă este grea, plină de restricţii, de reguli, de neprevăzut. Armata te schimbă radical, fie în rău-în cazuri mai puţine- fie în bine sau foarte bine, depinde din ce aluat eşti făcut şi cât de mult vrei să înţelegi ceva din această etapă care pentru mulţi dintre noi, a însemnat un an sau mai mult, din viaţă. Înveţi, dincolo de trasul cu armamentul de toate felurile, pistol, pistol mitralieră, aruncător de grenade etc, topografie, orientare, cartografie, strategii, să cureţi, să construieşti, să rezolvi, să repari, să coşi, să speli, să calci, să nu faci o dramă din foame, dintr-o rană sau o noapte nedormită din alte cauze decât cele care ţin de club sau de petreceri.

  Multe lucruri pe care le-ai ignorat sau nu le-ai întâlnit în civilie, capătă în cazarmă sens şi consistenţa realităţii. De la respectul de sine până la ce înseamnă de fapt camaraderia, prietenia, sacrificul şi altruismul. Pe timp de război, aşa cum am văzut prin documentare sau am citit, acestor lucruri li se adaugă şi alte sacrificii, între care, de multe ori, şi cel suprem. Par vorbe mari, însă războiul activează termeni, situaţii, drame care acum par celor mai mulţi, doar vorbe măreţe. Eu, din experienţa pe care am căpătat-o într-un an de armată obligatorie efectuat exact în iarna Revoluţiei, şi alţi patru de şcoală militară după aceea, le pot spune cu mâna pe inimă celor tineri, că armata, dacă va deveni obligatorie din nou, nu este nici pe departe doar acel subiect de bancuri proaste, poveşti imbecile şi întâmplări stupide, catalogate toate generic drept o pierdere de timp sau un an pierdut din viaţă.

 Există, desigur, şi prostie, inutilitate, aşa cum există peste tot în orice domeniu de pretutindeni. Însă nu aceste lucruri definesc stagiul militar. Pe lângă faptul că lucrurile, societatea, viaţa, toate s-au schimbat dramatic în ultimul sfert de secol, armata, da, te face un altfel de „bărbat”, te completează, te responsabilizează la un alt nivel, te face să-ţi depăşeşti frustrări, temeri, te face mai curajos, mai pregătit să înfrunţi situaţii dificile, limită chiar, pe care le poţi întâlni şi în viaţa de zi cu zi. Asta nu înseamnă că fără ea, rămâi vreun incomplet. Îndrăznesc să spun că, decât să te surprindă vreo mobilzare generală, peste noapte, aşa cum este foarte posibil să se întâmple oricând, iar tu să nu ai habar cum se încarcă o armă sau ce înseamnă „ţinta-piept”, mai bine o astfel de eventualitate (nedorită de nimeni evident) să te găsească apt şi pregătit măcar în linii mari!

 Nimic nu e mai periculos, nimic nu atinge mai sigur fatalitatea într-o situaţie de conflict armat, decât un om nepregătit, neinstruit corespunzător, care nu doar că îşi duce ţara către marea pierdere, dar se duce şi pe sine în cel mai rapid şi sigur mod, către sfârşit. De digerat în gând, înainte de nedreapta blamare cu care mai ales cei tineri, au fost greşit obişnuiţi în ultimii 25 de ani, atunci când vine vorba de „armată”.