La vremuri noi, tot Dedu

Lumea handbalului românesc a aşteptat cu sufletul la gură Adunarea Generală a Federaţiei Române de Handbal în care a fost aleasă noua conducere pentru următorii patru ani. Trei nume importante au intrat în cursa pentru funcţia de preşedinte, iar câştig de cauză a avut Alexandru Dedu, cel care a condus destinele handbalului românesc şi în ultimii patru ani. Acesta a câştigat, însă, pe muchie de cuţit lupta cu Narcisa Lecuşanu, vicecampioana mondială din 2005 şi asta, deoarece, spun cei prezenţi, cei care l-ar fi votat pe Robert Licu în primul tur, „au trădat”. Mulţi şi-au dorit schimbarea, chiar şi o mare parte dintre iubitorii sportului pe semicerc, nu doar antrenorii şi jucătorii.
Dedu a mai obţinut un mandat, al doilea, dar unul în care va fi obligat să demonstreze că poate face mult mai mult decât a realizat în primul mandat pentru acest sport care ţine încă steagul sus în competiţiile internaţionale. Şi asta, nu datorită lui, ca preşedinte, ci oamenilor care s-au zbătut de zeci de ani să descopere jucătoare românce la diferite echipe şi să le promoveze la echipa naţională. Am spus doar jucătoare, pentru că handbalul feminin arată astăzi mult mai bine decât cel masculin.
Dedu şi-a făcut bine temele pentru a putea obţine un nou mandat la şefia FRH, începând alegerile cu un dineu organizat în seara dinaintea Adunării Generale. A fost un eveniment contestat vehement de ceilalţi doi candidaţi, dar unul care, potrivit rezultatului final, a dat roade, aşa cum, de altfel, şi-a dorit vechiul şi noul preşedinte.
Marea doleanţă a multor antrenori, dintre care nu poate lipsi Gheorghe Tadici, este de a se pune accentul în următorii ani pe copii şi juniori, adică, de a începe construcţia aşa cum e normal, de la baza piramidei. Degeaba continuăm să ne îmbătăm cu apă rece, spunând că avem campioană naţională o „multinaţională”, o echipă de mercenare care joacă în Liga Campionilor, iar la nivel de naţională, scârţâim de la un an la altul.
Preşedintele Deu, la fel ca alţi preşedinţi de federaţii şi conducători de cluburi (mulţi dintre ei vremelnici), trebuie să aleagă o dată pentru totdeauna între două variante: vrem performanţe pe termen scurt cu mercenari plătiţi regeşte din banul public sau ne dorim să creştem copiii noştri şi să avem, din nou, echipe naţionale cu care să nu ne fie ruşine „să scoatem capul” la nivel internaţional.