Într-o țară în care oricine poate fi vinovat, nu însă cei care iau decizii, nu mai miră pe nimeni că PSD a identificat deja un nou duşman, și anume “statul paralel”. Deja serviciile, multinaționalele, corporatiștii, sorosiştii, binomul, băncile, Bruxelles-ul sunt subiecte căzute în desuetudine, așa că era musai ca pesediştii și aldiștii să descopere un nou vinovat pentru faptul că politrucii nu sunt lăsaţi să fure în linişte. Așa a apărut “statul paralel”. Și, până la urmă, trebuie să recunosc că există o explicaţie logică a existenței acestui “stat”, în contextul în care statul “celălalt” este reprezentat, practic, de PSD-ALDE. Cum ar veni, ei au Guvernul, dețin cele mai multe portofolii în Parlament, au control asupra majorității instituţiilor publice, și-au supus Curtea Constituţională. Tot ei sunt cei care dau legi, ei le pun în aplicare, ei controlează totul. Un fel de “ei centrează, tot ei dau cu capul”. Doar că ”golul” este încasat în poarta celor ce fac parte din echipa „statului paralel”.
După cum ați văzut, ei dețin controlul absolut, cu o singură excepție: Justiţia. Încă nu au pus mâna pe ea, iar acest lucru este marea lor problemă. De altfel, încă de la preluarea puterii, coaliția PSD-ALDE a dat semne evidente că vrea să încalece Justiția (vezi modul în care au abordat ordonanța 13, la începutul acestui an și, evident, dezbaterile actuale din Parlament pentru legile justiției).
Până la urmă, nici nu știu cât de mult își dorește PSD-ALDE să pună mâna pe Justiție, pe cât speră Liviu Dragnea să se eșeze cu bocancul le grumazul ei. Știm cu toții de ce și, mai ales, cât de ușurat ar fi liderul PSD în cazul în care până și ultima redută a „statului paralel” ar ajunge la discreția sa. Tocmai de aceea, mă întreb dacă nu cumva “statul paralel” o fi exact statul acela în care un infractor condamnat nu poate ajunge preşedinte al Camerei Deputaţilor? Sau o fi statul în care un trimis în judecată n-ar fi putut ajunge vreodată preşedinte al Senatului (adică al doilea om în stat)? Sau, poate, o fi exact acel stat în care oamenii care nu fură, nu mint și nu înşeală sunt oameni merituoți? Ori poate e statul în care spitalele și școlile arată normal, acolo unde bolnavii au demnitate, de unde nimeni nu pleacă mai bolnav decât a venit, statul în care învățământul este gratuit nu doar pe hârtie? Sau o fi statul “brăzdat” de autostrăzi, de străzi fără gropi, acolo unde nu ești obligat să dai vreo șpagă pentru ca funcționarul public să nu te umilească, statul în care politicienii nu sunt niște politruci penali, iar cei plătiți din banul public sunt numiți în funcții pe criterii de competență? Ei bine, dacă acesta este “statul”, paralel cu celălalt “stat” – deținut de PSD-ALDE, mă pot numi fericitul membru al “statului paralel”. Și, totodată, promit să fiu unul dintre cei care vor lupta pentru ca acest stat să nu ajungă bătaia de joc sau sluga celor care au călcat, calcă și vor să calce în picioare sâmburele de demnitate rămas în noi.
Practic, orbiți de avantajele puterii, politrucii din România (indiferent de spoială) nu au aflat încă un mare și trist adevăr (pentru ambele părți), și anume că ei sunt, de fapt, singurii paraleli cu realitatea, cu ceea ce reprezintă și merită acestă naţie. România noastră nu va fi, nu este și nu a fost vreodată România lor. Așa că, de 1 Decembrie, nu-mi rămâne decât să urez un sincer “La mulți ani” acestui stat minunat: “statului paralel”!
Felicitari pentru articol !Vreau si ma consider un membru al „statului paralel” la fel cum dealtfel ar trebui sa simta toti romanii cu coloana vertebrala .Mai avem o sansa ,doar daca vom fi uniti ,sa zadarnicim planul acestor penali de a acapara puterea absoluta si de a introduce DICTATURA ,fiindca inspre asta ne indreptam.
la multi ani acoperitului din presa loco
sub acoperirea „statului paralel ” il voi „scapa pe Intaiul Penal” acolo unde ii sade bine ,dupa gratii.Amin ! si Doamne ajuta !
felicitari pt articol
Felicitari VADANE pentru articol foarte documentat, ma bucur ca ai intrat in acest stat para….. cum spui tu ,nu am vazut sau auzit pana acum de un ziarist mai neinspirat ca tine , vai de noi cu asemenea specialist, nu stiu cine te tine in acest post ,stiu doar ca dai dovada de o crasa incompetenta drum paralel bun amice.