La  mila Domnului… părinte: tot mai mulţi preoţi trec, în bolizi de lux, pe lângă necazurile enoriaşilor

Un nou caz, similar celui întâmplat de curând în satul sălăjean Gârceiu, a avut loc zilele trecute într-o localitate din sudul ţării. O femeie a fost înmormântată în plin câmp, familia defunctei primind un refuz din partea preotului din sat,  de a o înmormânta pe femeie în cimitirul din localitate unde, de altfel, aceasta deţinea şi loc de îngropăciune. Explicaţia este una cel puţin halucinantă: preotul din sat a refuzat să o înmormânteze pe femeie, motivând  că aceasta a renunţat la religia ortodoxă. Primăria din localitate nu a avut încotro şi, având în vedere situaţia fără ieşire în care a fost pusă familia, a oferit un loc în… pustietate, pe un câmp, pentru ca femeia să-şi poată afla odihna veşnică într-un loc.

Conform normelor bisericeşti în vigoare, dar şi a obiceiurilor, familia trebuie să anunţe preotul parohiei din care decedatul face parte, solicitând slujitorului bisericesc toate informaţiile precum şi sprijinul, necesare în astfel de situaţii. “Preotul este cea mai autorizată persoană la care membri familiei trebuie să apeleze”, spun normele bisericeşti. Astfel, şi preotul îşi ia măsurile cuvenite pentru a împlini cum se cuvine slujbele de pomenire şi înmormântare. De asemenea, se fixează cu preotul data şi ora înmormântării şi orele potrivite pentru slujbele de seară, premergătoare înmormântării precum şi celelalte activităţi pe care un astfel de eveniment le presupune.

Cu toate acestea, iată că situaţiile în care oamenii se confruntă cu scene dramatice, desprinse parcă din filme, sunt tot mai dese. Exact acolo unde enoriaşii ar trebui să găsească sprijin şi înţelegere nu doar conform legii ci şi prin menirea bisericii, a preoţilor, se întâmplă să fie nevoiţi să –şi petreacă dispăruţii în cele mai sinister şi bizarre locuri de îngropăciune.

Aplatizarea emoţională, lipsa empatiei şi indiferenţă

 “Unii preoţi  au ceea ce se numeste << aplatizare emoţională >> şi nu mai dau dovadă de empatie, nu mai simt durerea celor care îşi plâng mortii”, spune psihologul Laurenţiu Cioc, psiholog la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare a Potenţialului Uman, citat de presa centrală. “Moartea devine astfel doar un business (afacere, n.r.) aducător de venituri neimpozabile. Cei mai cinici recurg la metode  de constrângere psihologică prin refuzul înmormântării sau amânarea acesteia. Condiţionarea de taxe face foarte rău sufletului îndurerat al familiei. Cazul din Dolj (ca de altfel cel din Sălaj, n.r.) evidenţiază cât de goală de conţinut e uneori expresia ‘’iubire de oameni’’ pe care o folosesc preoţii. Se dovedeşte încă o dată că lipsa de har naste monştri iar ritualurile preoţesti, cântecele şi vorbele de duh ale multora sunt doar simple cutume spuse pentru bani şi nu căi de vindecare sufletească“, menţionează psihologul amintit.

 Înmormântată în grădină

Sălăjenii îşi amintesc cu siguranţă, cazul asemănător de la finele anului trecut, în care, o enoriaşă din Gârceiu a fost înmormântată în grădina casei tot pe motive care ţineau, evident, de… bani. Familia nu a avut atunci suma de 1.000 de lei, cerută de biserica din sat, pentru a o îngropa pe femeie alături de soţul ei care îşi dormea somnul de veci în cimitirul din sat. Plimbaţi de la Ana la Caiafa, între un reprezentant al Primăriei Crișeni care nu a avut timp să le asculte necazul şi reprezentanţii bisericii din sat, preotul şi coratorul, oamenii au săpat o groapă în grădina de lângă casă şi au îngropat-o acolo pe bătrână. Cu puţin timp înainte ca procesiunea înmormântării să înceapă, cei de la Primărie au realizat ceea ce biserica din sat făcuse şi le-a spus oamenilor că îşi pot duce mortul în cimitir, întrucât va asigura, totuşi, un loc de veci acolo. Era însă prea târziu pentru că lucrurile nu mai puteau fi schimbate. Iată aşadar cum şi pentru o sălăjeancă, locul cu verdeaţă nu l-a aflat în cimitir acolo unde era firesc să-l găsească ci în grădina casei. Fireşte, cum se întâmplă la orice înmormântare, gurile rele spuneau că de fapt, aceasta ar fi fost şi dorinţa defunctei, să fie îngropată în curtea casei însă chiar dacă ar fi fost aşa, aceasta nu scuză cu nimic gestul reprezentanţilor bisericii din sat. La fel şi rudele femeii decedate din Dolj, spun ca nu au avut altă opţiune decât să o îngroape  pe femeie în câmp. Sigur, urmează o anchetă din partea autorităţilor însă jurnaliştii care i-au cerut explicaţii preotului în cauză, au primit un răspuns uluitor din partea acestuia: “Primiţi explicaţii doar dacă plătiţi pentru asta”.

 Necazul trece, limuzina ramâne

În acest timp, mai marii BOR şi, mai nou, nu doar ei, se afişează public în bolizi de lux, care în multe cazuri ajung sau depăşesc 100.000 de euro. Cele mai renumite mărci de autoturisme, diviziunile de lux şi cele mai scumpe şi luxoase modele, fireşte, pot fi văzute la uşile tot mai multor parohii din ţară. Iar enoriaşii încep să dea semne de saturaţie şi de revoltă. Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, de exemplu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost la un pas să fie luat la pumni de localnicii din satul Cernu după ce a venit la o înmormântare, ca o divă hollywoodiană, într-un automobil de lux Audi A8. Sătenii l-au alungat şi nu îl mai vor nici în biserica din sat. Nici Mitropolitul Ardealului, Laurentiu Streza, nu dă semen de cumpătare şi suficienţă, aşa cum recită pe la evenimentele la care este invitat. El  circulă într-un bolid Mercedes mai scump decât casele enoriaşiloriar, în timp ce  un preot din Giurgiu, Robertino Oprea, are sub sutană un superb  Maseratti Quatroporte şi un nou Bmw seria 7. Deci, despre ce vorbim?

De ce atâta LUX într-un mediu în care modestia, simplitatea şi “suficientul” ar trebui să fie literă de lege?

Psihologul explică ce înseamnă sindromul “limuzinelor de lux“. “Autoturismul este din punct de vedere psiho-sociologic un indicator de status social. Freud numea aceste tipuri de instrumente “simboluri falice menite sa impresioneze partenerii de sex opus si sa anihileze concurenta partenerilor de acelasi sex”. Pe cine vor oare preoţii nostri să impresioneze? În România fluxul financiar către biserică din partea enoriaşilor este uriaş. Românii dacă nu dau bani la biserica, uneori şi fără motiv concret, se simt vinovaţi şi anxioşi. Aceste venituri sunt neimpozabile şi se duc în coama cailor putere, vile de lux şi alte avuţii la care enoriaşii pot doar sa viseze. Când glumesc între ei, unii preoţi îşi spun: În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului LUX, uitand de binecunoscutul mesaj al bibliei : “Din nou vă spun, este mai uşor pentru o cămilă sa treacă prin urechea acului decât pentru un om bogat să intre în împăraţia lui Dumnezeu” (Matei 19:24)”, arată psihologul. Pentru că finanţarea din partea statului a fost sistată începând din acest an, acest lucru cu siguranţă îi va determina pe mulţi slujitori ai Domnului să procedeze asemenea colegilor lor, banii veniţi de la enoriaşi fiind în prezent, principala sursă de finanţare a acestor obiecte sau immobile de lux nemaiîntâlnit, iar situaţiile precum cele de la Gârceiu sau cea din Dolj să nu rămână singulare.

 Ai noștri, deocamdată, tac

Preotul Gabriel Gârdan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sălajului, nu a avut posibilitatea de a  ne oferi în timpul solicitat de noi, un răspuns detaliat legat de aceste probleme, de normele şi regulile pe care preoţii trebuie să le respecte şi acţiunile cu care aceştia trebuie să vină în sprijinul enoriaşilor mai ales în aceste situaţii, printre cele mai grele dintre cele cu care ne confruntăm în viaţă. Însă ne-a asigurat că vom avea un punct de vedere şi din partea Episcopiei Sălajului peste câteva zile, răspuns pe care, fireşte, îl vom publica într-unul din numerele  viitoare.