La “marea revoluție salarială” să nu vii cu șiștarul gol

Am fost întrebat de către un prieten social-democrat, în urmă cu câteva zile: “Serios?! Chiar n-a făcut nimic bun PSD, din decembrie 2016 încoace?”. M-am prins imediat de unde întrebarea asta, având în vedere faptul că majoritatea intervențiilor mele în editoriale sau pe rețelele de socializare sunt extrem de acide când vine vorba despre politica guvernamentală sau despre activitatea liderilor PSD. Mai mult din respect față de interlocutor, am încercat din răsputeri să găsesc un răspuns “neutru”, care să nu-l… întristeze prea tare. Însă, sincer, oricât m-am străduit, până la urmă, răspunsul pe care i l-am dat a fost un sincer și răspicat “Nu!”. Şi nici trebuie să mai aduc argumente de ce cred că, de la câştigarea alegerilor de către PSD, România a înregistrat cea mai neagră perioadă din istoria sa postdecembristă. Pentru că, din “istoria” asta fac parte, alături de întreaga societate românească, inclusiv pesediștii cinstiți, cu bun simț. Pentru că, da, ați citit foarte bine. Chiar dacă multora nu le vine să creadă, în jurul nostru încă mai orbitează social-democrați care se delimitează categoric de politica teleorman-dâmbovițeană dusă la București, dar al căror punct de vedere cântărește prea puțin în balanța puterii. Sau nu cântărește deloc. Și-apoi, mai există acea frică pe care Liviu Dragnea a indus-o încet, încet, în structurile de partid din teritoriu, teamă ce, în unele cazuri, s-a transformat în groaza că, spunând ceva ce nu le convine celor de la București, riști să îți pierzi pâinea de pe masa copiilor.

Evident că, în urma acelei discuții, am rămas pe gânduri, în încercarea de a căuta ceva bun făcut de PSD de când a preluat puterea. Din punctul meu de vedere, exceptând unele programe “subțiri” inventate pe Agricultură, singurul aspect important din toată această “revoluţie” – pe care social-democrații ni-l promiteau în campania electorală de la finele anului 2016 – este creşterea salariilor în administraţia publică locală şi centrală. Cu mențiunea clară că, în ce privește celelalte domenii, legea salarizării unitare şi revoluţia fiscală a produs un adevărat haos. Cel puțin teoretic, pasul acesta trebuia făcut demult. Sunt absolut conștient de faptul că salariile din domeniile cheie pentru progresul unei societăţi democratice trebuia crescute. Mă refer la salariile din Sănătate și Educație. Iar aici vreau să aduc o nouă completare sau, mai bine spus, să vin cu o întrebare. Ce vină are personalul auxiliar din cele două domenii de activitate, astfel încât să se trezească cu salariile ciopârțite peste noapte? Cei care au gândit noua lege a salarizării şi noul regulament al sporurilor au cam dat-o în bară aici, după părerea mea. Fără acești oameni, care mai mult ca sigur își vor căuta de muncă în altă parte, ambele domenii riscă să paralizeze. Și-atunci, care-i până la urmă marea “revoluție salarială” promisă? Care-i lucrul “pozitiv” în această măsură, când dai cu o mână și iei cu două?

În fine, aș mai adăuga că, la această oră, cu sprijinul nemijlocit al PSD, primăriile, consiliile judeţene, administraţiile în general, au ajuns Mecca fluturașelor de salariu, un fel de aspiratoare de oameni mai mult sau mai puțin calificaţi. În timp ce sectorul privat s-a transformat în ciuca bătăior în programul de guvernare al PSD, că vacă de muls nu mai putem spune că este. Acum, când vedem că vaca-i stearpă demult, iar șiștarul e aproape gol, ce ne facem? Doar întreb.