Jupuiţi-ne!

„Beliţi pielea de pe ei şi, dacă se plâng, puneţi şi un kil – două de sare, să simtă durerea capitalismului, lua-i-ar dracu’ de afacerişti veroşi!”, pare să fi fost ordinul primit de inspectorii de la Direcţia Antifraudă pentru a (re)aduce la buget banii furaţi cu atâta neruşinare de către „nenorociţii” ăştia ce vând plăcinte şi ouă clocite la colţ de stradă. Asta se întâmplă, desigur, în condiţiile în care aceeaşi inspectori bugetari dau semne de impotenţă atunci când vine vorba de recuperarea celor câtorva sute de miliarde de lei (euro?), furaţi, ce-i drept, de ţeparii cu mai multă şcoală şi, evident, experienţă decât pieţarii nostri. Toată această „vânătoare” de buticari, second-hand-işti şi cârciumari de cartier se datorează, practic, şi nevoii de justificare a transformării peste noapte a foştilor inspectori de la Garda Financiară în comisari ai Direcţiei Antifraudă. Aşa că, pentru a demonstra faptic că oamenii îşi iau salariile pe merit, inspectorii noştri au dat năvală în târg cu gândul de a scoate bani şi din piatră seacă. Victimele cele mai la îndemână au fost, evident, amărâţii de mici afacerişti. Mai mult, dacă Ponta a dat ordin să vină bani la buget, indiferent din ce (re)surse ar veni ei, cei de la ANAF l-au şi executat. Cum altfel?!
Toată această isterie, ordonată „de sus în jos”, fără doar şi poate este pe atât de păguboasă, pe cât este de lipsită de sens. Călcându-se în picioare orice idee de prevenţie, banii adunaţi din fraude minore nu astupă nici măcar un procent minuscul, acolo, din gaura produsă bugetului adevăraţii evazionişti ai acestei ţări. După reacţiile venite din mediul de afaceri, chiar din sânul ANAF, am putea spune că acţiunea inspectorilor antifraudă este nedreaptă şi făcută în mare viteză. Lucrul ăsta se vede cât se poate de limpede şi cu ochiul liber. Nu-ţi trebuie studii de specialitate, nu… Mă întreb, pe bună dreptate, cui naibii îi foloseşte să amendezi un om de afaceri pentru că „în casă” ai descoperit că există o diferenţă de câţiva lei faţă de cât ai citit pe casa de marcat, ori că vânzătorul a luat banii din mâna clientului înainte de a-i da acestuia bon fiscal?! Ca apoi, pentru că, deh!, tu eşti un inspector cu acte în regulă, îi închizi omului nu doar gura, ci şi magazinul? Evident, acel om nu va mai produce nimic vreme de câteva luni, cât timp l-ai închis tu dintr-o mişcare de pix, ceea ce va aduce bugetului (pe care, culmea ironiei, tu susţii că vrei să-l protejezi) prejudicii mai grave decât cei 5 lei descoperiţi ca diferenţă în „casă”. Başca, în perioada în care magazinul ăla e închis, salariaţii angajatorului – pedepsit de tine cu mânie prolatară – vor intra ori în concediu fără plată, ori în şomaj, ceea ce va îngreuna şi mai mult bugetul pe care tu-l păzeşti cu atâta strășnicie.
Să ne înţelegem, nu apăr, Doamne fereşte!, evaziunea fiscală, prejudiciul, fie el şi de un leu. Nici eu, ca orice alt om de bun simţ de pe planeta asta – ce încă mai are pretenţia că mintea nu i-a luat-o razna – nu accept să fiu fraierit în vreun fel în niciun magazin, la fel cum nu pot să privesc cu ochi buni o notă de plată „mânărită”. De aici însă, până la a accepta o amendă de mii de lei (sumă pe care mulţi dintre micii afacerişti nu au văzut-o nici în cele mai frumoase vise) şi închiderea locaţiei e o cale lungă. O cale pe care, din păcate, inspectorii Antifraudă o străbat rapid, fără scrupule, cu ochii închişi. Nu ştiu de ce (sau poate că ştiu…), dar inspectorii ăştia îmi aduc aminte de zelul cu care, şi astăzi, chiar dacă reprezintă o intituţie care nu se autofinanţează, unii poliţişti de la „rutieră” împart amenzi cu nemiluita pentru a se atinge şi, de ce nu?, pentru a se depăşi planul impus de şefi.
Toate aceste acţiuni, precum şi cele care sunt „pe ţeavă”, nu vor cuminţii micii comercianţi, decât pentru moment. De ce? Pentru că, la câte taxe şi impozite atârnă ca un jug pe gâtul omului de afaceri din ţara asta, este aproape imposibil ca acesta să supravieţuiască fără să „ciupească” de ici, de colo. Creaţi, domnilor, mai întâi, un cadru legislativ propice dezvoltării afacerilor, ca apoi să-i puneţi presupusului „infractor” bocancul pe gât. Deocamdată, statul român nu face altceva decât să sufoce – cu taxe şi impozite inventate peste noapte – orice fel de iniţiativă a oamenilor afaceri români. Până atunci, însă, mai precis până în momentul în care afaceristul român va putea să respire în tihnă, protejat fiind de statul care, din păcate, astăzi, mai mult îl hăituieşte ca pe un animal sălbatic, toate aceste „acţiuni în forţă”, ca să nu le numesc abuzuri legiferate, vor avea darul să ridice gradul de nemulţumire al oamenilor care, şi aşa, îşi duc extrem de greu existenţa în această ţară. Or, pentru a mulţumi Guvernul Ponta, ar trebui să ne transformăm cu toţii din comercianţi în asistaţi social – bazin electoral din care PSD îşi trage seva de atâţia amar de ani?! Eu zic că, dacă tot avem la putere „cel mai cinstit Guvern din ultimii 25 de ani”, ce-i drept cu vreo 15 miniştri urmăriţi penal (în timp ce alţi câţiva se pregătesc să treacă pragul DNA), nu ar strica deloc să dăm dovadă de mai multă empatie. Că de cinste, omenie şi mai mult bun simţ, ştiu, nici că ar mai putea fi vorba!