Daniel Mureşan
Primăvara sau vara sau ce o fi acum (apropo’s de încălzirea globală!) ne aduce din nou zâmbetul de sub măști, cu toții încercând să revenim la o viață normală, deși nu prea știm cum va fi această normalitate. Mai mult de un an de viață ciudată în care sociologii spun că s-a citit mai mult. Depinde ce s-a citit. Că dacă au fost doar postările de pe facebook, n-am câștigat nimic în pandemia asta. Am stat mult în casă și am văzut, de voie de nevoie, ce ne-au transmis politicienii. Nimic nou. Aceleași bâlbe, același populism și naționalism deșănțat. Un film prost, laureat cu “Lingura de lemn”, plin de actori mediocri ce pocesc limba română. Limbă care, vorba unui scriitor, e mai deșteaptă decât vorbitorii ei. Am deschis rar televizorul unde vedeai personaje dubioase, muzică proastă și filme siropoase. Vreo două posturi fac excepție, dar ce folos dacă au audiență minimă.
Pe lângă masca medicală ce am dat-o jos zilele acestea, mulți ar putea să își dea jos și masca ipocriziei. Cei care vor să pară altfel, superiori din punctul lor de vedere, făcând din statutul lor social, din situația financiară sau din celebritate un cumul de măști hidoase. „Masca“ a ajuns să estompeze natura umană, caracterul frumos, pentru a ascunde scopul ce, de cele mai multe ori, scuză mijloacele.
Dar haideți să fim și optimiști! Sâmbătă am fost la operă. În fața Teatrului Național lumea zâmbea, se simțea fericită. Pe față sau în suflet mai erau urme de măști, dar frumusețea și bunătatea le vor face uitate. Cu bune și cu rele, la fereastra sufletului nostru adie un vânt de normalitate.
Jos masca!
