M-am săturat să mai aud sălăjeni care spun cu gura până la cer că vor o țară ca afară, m-am săturat. Merităm noi oare să avem o astfel de țară? La semafor l-am văzut pe Jan. Părea extrem de nervos, a lăsat geamul de la mașină, a scuipat lung printre dinți, a tras puternic din țigară și a aruncat mucul în mijlocul drumului. Culoarea roșie a semaforului l-a exasperat, iar în stația de autobuz a tras pe dreapta, a oprit pe locul destinat persoanelor cu handicap. S-a întâlnit cu un alt „ceafă lată”, s-au îmbrățișat, iar în cele trei-patru propoziții, prezența uretrei a fost una permanentă, bine redată, cu p, cu l, ă, știți voi, nu pot reda cuvântul. Se legau mereu de ea, de uretră, de cea prin care urinează și se înmulțesc. Parcă stau mereu cu ea la analiză, în văzul lumii. Acești oameni par tot mai mulți, lor nu mai le este teamă de poliție, de judecători, de procurori. Nu, ei doar râd, nu le pasă că sunt analfabeți. Ei bat, sperie, scuipă, asta știu să facă și cunosc că asta prinde în societatea noastră, una bazată pe șmecheri. Toți vrem de la școală să ne facă pruncii niște genii, dar ce te faci când unele școli angajează oameni certați cu legea, ce te faci când exact cel care trebuie să contribuie la formarea pruncului tău este certat cu bunul simț, cu valorile societății? Nu faci nimic, pentru că îți este teamă să faci. Un coleg scria zilele trecute că societatea riscă o dictatură. Sunt perfect de acord. Nesimțirea a ajuns pe podium, este adorată, este rețeta perfectă spre succes, iar ceilalți sunt timorați, pun capul în pământ și privesc în altă parte. Desigur, poate greșesc, dar asta cred, asta simt. Să fim optimiști.
[…] M-am săturat să mai aud sălăjeni care spun cu gura până la cer că vor o țară ca afară, m-am săturat. Merităm noi oare să avem o astfel de țară? La semafor l-am văzut pe Jan. Părea extrem de nervos, a lăsat geamul de la mașină, a scuipat lung printre dinți, a tras puternic din țigară și a aruncat mucul în mijlocul drumului. Culoarea roșie a semaforului l-a exasperat, iar în stația de autobuz a tras pe dreapta, a oprit pe locul destinat persoanelor cu handicap. S-a întâlnit cu un… Citeste mai mult […]
pai astfel de specimeni voteaza pe cei asemeni lor si asa ajungem de rasul lumii. IN CE LUME SE POATE SPUNE SI VOTA CA ABUZUL NU E ABUZ DECAT PESTE O ANUMITA VAOARE????????!!!!!!!!!!ASTA DA TARA! DE HOTI SI SCUIPATORI HODINITI..
Cînd merg cu bicicleta pe șosea trebuie să mă feresc de bucățile de sticlă de bere spartă de balustrada metalică din mersul mașinii de asemenea specimene de români!
WOW . Ce bine ai zis-o
Nu mai trece mult și cei ca Jan vor conduce țara.
Problema e ca la noi in țara toată lumea și toate animalele au mai multe drepturi decât cetățeanul cinstit și cu bun simt. Dacă nu ești șmecher , nici instituțiile nu te mai bagă in seama.
Oare cât mai putem inghiti?
Ha,ha.Mult timp de acum inainte.Probabil pana la adoua venire.