Istoria se repetă

Daniel Mureşan
100 de ani de când existăm ca stat. Nu e ca cel de acum un secol, dar aceasta este sintagma. Un secol cu bune şi rele, cu bunici morţi pe front sau în lagărele comuniste, cu prieteni răpuşi la aşa-zisa revoluţie. Nu mai răbdăm de foame şi nu mai dârdâim de frig, dar suferim de corupţie. La fel ca în primii ani după Unire. Un popor măcinat de şperţ, de minciună şi servilism.
Ce s-a întâmplat la recentul miting – sau ce-o fi fost el – s-ar cam rezuma la: am cules ce am semănat în ultimii 28 de ani. Rezultatul unei politici de cumetrie, de parlamentari puşi doar pe căpătuială, de voturi la comandă. Cică Liviu Dragnea a făcut o baie de mulţime. Hmm, doar a avut profesor bun. Traian Basescu facea la fel. Doar că mai deştept. Universul unor oameni se rezumă la 50 de lei, un sandwich şi un flacon de bere. Sau e excursie moca la Bucureşti. Dar nu sunt ei de vină. Vinovată e clasa politică ce cultivă servilismul de 28 de ani. Că ne place sau nu, după 100 de ani ăştia suntem. Atât am putut.
Trebuia să fie un an de sărbătoare, Centenarul să fie pe buzele tuturor. Vorba unui coleg de breaslă, ne-a prins pe nepregătite. Puterea face demonstraţii împotriva nu ştim cui, opoziţia e mai slabă ca niciodată (vezi decizia ţărăniştilor de a sprijinii mitingul puterii – am câţiva prieteni în zona aceea, nu ştiu dacă mai pot ieşi din casă), un preşedinte care nu prea ştie pe ce planetă trăieşte. În amintirea mea va rămâne un an trist, al dezbinării, o sărbătoare ratată. Totuşi, în amalgamul acesta de tristeţi, s-a întâmplat şi o minune: un ROMÂN cu majuscule – SIMONA HALEP. În ciuda piedicilor pe care i le-a scos în faţă (apropo’s: familia e principalul ei susţinător, nu statul roman), fătuca asta spune că e ROMÂNCĂ! În mijlocul dezbinării naţionale, Simona a trezit în noi dramul acela de naţionalism ce a mai rămas. Căci în vârful ierarhiei te duce ambiţia şi munca, nu autocarele tocmite de partid.
Mulţi m-au acuzat că nu sunt patriot, că nu respect valorile naţionale. Nu vreau să-i combat sau să le aduc argumente contra. Vreau doar să lămuresc câteva probleme simple. Patriotismul, în viziunea mea, ţine de dorinţa de apartenenţă la un grup. Este o nevoie biologică pe care dacă nu o înfrângi se manifestă exacerbat. Un pact pentru tine ca entitate individuală într-o comunitate ce nu prea ţi-o alegi. Formarea ta ca fiinţă socială vine ca dorinţă de apartenenţă la un grup. Automat, acceptarea ta ca membru în acel grup vine la pachet cu validarea ta ca individ într-un ocean de oameni. Reversul medaliei este că această acceptare are un preţ pe care unii sunt dispuşi să-l plătească indiferent de consecinţe. Nu mai există eu, există noi. Te abaţi de la doctrină, rişti să părăseşti corabia. Eşti ca o sferă în ţara cuburilor şi n-ar fi rău să-ţi crească colţuri. Patriotul de profesie nu va spune niciodată că există variante. El este patriot şi atât!
Eu vreau să fiu altfel. Să fiu cinstit, să caut adevărul şi să-mi ajut semenii. Nu să-mi afişez tricolorul de paradă, iar mâine să continuu cu hoţia şi minciuna. Nu vreau să fiţi de acord cu mine, ci doar să-mi respectaţi părerea. Aşa cum şi eu o respect pe a voastră. Acest tip de discurs nu e nou, de pildă, Caragiale, inventaria care sunt în România „elementele de succes: măgulirea tuturor ideilor şi formulelor populare pe care oricine le aplaudă automatic sau prin imitaţie, precum: tinerimea română, economia română, femeia română, ţăranul român, muncitorul român, Regatul român, în genere fraze goale, declamaţie şarlatanească, lătrătură patriotică, naţională, română – cu un cuvânt, moft!“ Ne supărăm pe nenea Iancu? O fi avut scriitorul motive, de vreme ce, într-un târziu, s-a hotărît să plece din ţară. Şi, deşi era un adevărat patriot, a scris texte tulburătoare, izvorâte din iubirea de ţară. Ceea ce nu-l împiedică să declare: „M-am exilat şi atâta tot. Aerul de aici îmi prieşte. Sunt mulţumit, nu am ce căuta acolo, unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iar munca şi talentul – viţii demne de compătimit.“ Să ne amintim şi de trăirile lui Emil Cioran: „În România, tipul omului inteligent şi unanim simpatizat este chiulangiul, pentru care viaţa este un prilej de capriciu subiectiv, de exerciţiu minor al dispreţului, de negativitate superficială. N-am întîlnit om care să aibă o mai slabă aderenţă la valori ca românul.“
Nu vreau să fiu rău, doar întreb: istoria se repetă?