ÎPS Merţanul, ultimul tip

Un mercedes “ultimul răcnet”, negru, lucios ca o piatră de onix, da, al naibii de frumos. Un E350  4matic, cel mai nou din serie – ca să nu batem câmpii-  opreşte  în faţa unei mulţimi. Ta-daa! Tobele se scutură, trompetele răsună. “ -O venit Angela a lu’ Mercăl?” , se întreabă, sideraţi, oamenii, majoritatea în vârstă, veniţi să-l întâmpine pe Mitropolitul Ardealului la una din vizitele domniei sale cu prilejul inaugurării unui centru de cercetare din Transilvania. Nu, nu e nici Angela, nici Hillary Clinton şi nici Madonna. Este însuşi Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza.

Pentru cei care doresc şi câteva informaţii legate de preţul bolidului de lux din care a coborât, ţanţoş, ÎPS-ul, deşi nu e un şoc pentru nimeni, preţul de pornire este de 65.000 de euro, cu zero opţiuni, cel mai slăbănog model. Preţul pentru dotări decente spre luxoase, depăşeşte însă (luaţi loc, vă rog) – 100.000 de euro. Dincolo de umirea care s-a aşezat ca un polei, îngheţând zâmbetele “amărăştenilor”, oamenii s-au întrebat, cât se poate de firesc, “unde este smerenia?!” Unde este cumpătarea, unde s-au ascuns modestia şi simţul măsurii, şi restul, toate cele pe care un Înalt reprezentant al Bisericii ar trebui să le propovăduiască cu fiecare pas pe care îl face şi cuvânt pe care îl rosteşte? Cum mai există, la cote la fel de nemăsurate, tupeul de a mai deschide gura în faţa Guvernului şi a enoriaşilor, pentru a cere bani, mulţi bani. Şi mai mulţi. “Daţi-ne, că nu ne ajung, dăruiţi-ne că nu ne sunt suficienţi. Vrem mult, vrem să curgă. Scutiţi-ne de tot ce înseamnă taxă sau dare şi nu vă mai băgaţi nasurile în imperiul nostru financiar”, spun din priviri, înalţii sau mai scunzii BOR, peste tot pe unde se duc.

Aş vrea să scriu, şi spun asta din tot sufletul, de bine despre BOR. Şi eu cred, şi eu mă rog, şi eu merg cu drag uneori să ascult slujba de duminică şi minunatul cor care bucură enoriaşii la Biserica Sfântul Ştefan din Zalău. Dar dincolo de ceea ce cred şi fac eu, şi toţi ceilalţi mai mult sau mai puţin credincioşi, nu are şi nu trebuie să aibă nici o legătură cu acest subiect. Amestecăm inutil, apa cu uleiul. Sfidarea şi avariţia, nesinceritatea şi încălcarea celor mai elementare norme de bun simţ, de etică şi de tot ce vreţi, de care aceşti muritori dau dovadă, parcă în ciudă, ies la suprafaţă fără niciun efort de a le mai evidenţia.  În tot acest timp, încă nu le cere nimeni socoteală. Finanţările exagerate, lipsa oricărui control asupra sutelor de milioane de euro care intră şi ies pe porţile BOR prin uşiţele parohiilor şi episcopiilor, sfidarea enoriaşilor prin apariţii pe care până şi vedetele de la Hollywood ar fi invidioase, sunt doar câteva din exemplele care ne arată, zi de zi, cui pupăm poala şi mâna.

Şi pe cine ridicăm în slăvile cerului. Pe cine lăudăm şi luăm, de multe ori, drept exemplu. Aud, desigur, şi de preoţi care îşi dau cămaşa de pe ei pentru oameni. Pentru copiii cu nevoi, pentru familiile sărace. Aud de câte un părinte care, într-un desăvârşit anonimat, ajută, face pachete, hrăneşte familiile care nu au un colţ de pâine pe masă. Preoţi care adăpostesc în biserici sau în casele parohiale ori pe unde mai pot, oameni care nu au un acoperiş deasupra capului. Care merg prin spitale, cămine de bătrâni şi grădiniţe, cumpără din banii strânşi în cutia milei rechizite, medicamente sau dulciuri pentru copii. Ei există însă nu prea ies în faţă să povestească despre asta şi, surpriză, ei fac parte din “pătura săracă” a preoţimii, dacă putem să ne exprimăm aşa. Din puţinul lor, fac ce fac şi dau totul altora, loviţi de destin sau de sistem.

Dar aşa cum bănuiţi, cazurile sunt insuficiente, ca să nu spun puţine. Ceea ce vrem să vedem, aşadar, măcar începând de acum, sunt astfel de lucruri, de fapte. Mai puţină cerşetorie greţoasă sau văicăreală ipocrită, mai multă smerenie şi adevărata credinţă. Nici noi şi nici Dumnezeu, bănuiesc, nu ne dorim să vedem trene de şase metri, cusute cu fir de aur sau coroane de aur bătute în nestemate, pe capetele păcătoase ale acestor reprezentanţi. Nici ultimele tipuri de limuzine, nici palate, nici turnuleţe sau candelabre de cristal şi suflate în aur. Vrem să vedem de la preot şi până la Înalt prea-sfinţiile lor, oameni, nu cerşetori în straie aurite. Cred că orice creştin care nu se lasă păcălit şi vrăjit de vorbe mieroase, ar trebui, înainte de a pupa mâna unui preot şi înainte de a scoate banii din buzunar , să se gândească dacă face acest sacrificiu pentru un om pus acolo în slujba credinciosului şi nu în slujba lui sau a luxului propriu. Aşteptăm cu interes comunicate de presă, un mail sau un telefon, în care să auzim că şi Episcopia Sălajului sau parohiile din judeţ fac fapte bune acum, în prag de sărbători. Eu sunt primul care promite solemn că nu va ocoli nici un cuvânt de laudă şi apreciere, dacă aceste fapte vor exista şi vor putea fi văzute de oamenii care au atâta nevoie să le vadă, să le simtă…