Iohannis cu pantalonii-n vine

Cel mai probabil, dacă este să ne raportăm la prestația pe care a avut-o în ultimul an, Klaus Iohannis va semna legile justiţiei în formula pe care PSD-ALDE i-o va arunca pe masa prezidențială. Din acel moment, peste România se va instala frustrarea, haosul și nesiguranța.

Mulți dintre noi, muritorii de rând, ne întrebăm de unde atâta stăpânire de sine și siguranță în atitudinea președintelui Iohannis, când vine vorba despre modificările aduse la legile justiției. Și, evident, toți cei care ne punem întrebarea asta sperăm ca, dincolo de letargia prezidențială, Iohannis să lucreze, în înțelepciunea sa de fost profesor de fizică, pe tăcute, la un plan misterios, la o formulă care să salveze țara de la o catastrofă.

Pe de altă parte, speranța noastră este oarecum întărită și de siguranța pe care președintele a afișat-o în cadrul ultimelor întrevederi cu oficialitățile UE, întâlniri care au avut loc la Bruxelles. Să știe ceva Iohannis și să nu știm noi? Tot ce se poate…

Totuși, văzându-l atât de resemnat și căzut după discuţiile pe care le-a avut cu Liviu Dragnea – înaintea și în timpul întrevederilor de la Cotroceni pe marginea propunerilor privind Cabinetul Dăncilă, a dat senzația că-I deja un președinte paralizat, terminat de frică. De unde și teama că Iohannis ar fi prins la mijloc, într-o situație extrem de sensibilă, iar singura lui preocupare ar fi să-și salveze propria piele.

Dincolo însă de jocurile de culise, de aparențe, este cât se poate de clar că Iohannis se confruntă cu o situaţie limită, în care este obligat să aleagă interesele țării, în detrimentul celor personale sau politice. Tocmai de aceea, privind la rece, faptul că a decis să mai acorde PSD-ului o nouă șansă (a treia într-un an) pentru ca partidul lui Dragnea să-și ducă la bun sfârșit programul de guvernare este un lucru pe care începem să-l rumegăm atent. În mod cert, Iohannis nu era deloc pregătit pentru o astfel de situație-limită. Nici el, nici consilierii săi. Iar dacă luăm în calcul “forța” și, îndeosebi, activitatea aproape inexistentă a partidelor aflate în opoziție, ne vin imediat și răspunsurile cu privire la motivele care au stat și stau încă la baza apatiei prezidențiale.

Și-apoi, cui să-i fi trecut prin minte în urmă cu câțiva ani că, în anii de grație 2017 și 2018, un președinte al unui stat membru UE va fi pus în situația de a salva democrația și statul de drept, de perspectiva instaurării unei dictaturi impuse de niște aleși penali, majoritatea analfabeți? Sunt sigur că nimeni, nici măcar în cele mai negre scenarii nu s-ar fi gândit la așa ceva. Așa ceva nu se mai învață la nicio școală politică din lume, darămiteri în biroul primarului din Sibiu.

În altă ordine de idei, dacă bine îmi aduc aminte, ne-am dorit un președinte manierat, și nu unul jucător. Astăzi îl avem, însă nu ne place. Și știți de ce?  Pentru că mizeria ce zace în politica românească nu poate fi curățată de gentlemani, cu mânuși și cu bun simț. În politica dâmbovițeană, cu cât ești mai manierat, cu atât te transformi într-o viitoare potențială victimă. De data asta, în fața acestor penali care vor să confiște până și ultimul dram de bun simț din țara asta, nu te mai poți lupta cu îndemnuri, note scăzute la purtare sau apostrofări ca la catedră. Este nevoie de forţă! Pe măsura atacului. O are însă Iohannis sau nu? Pentru că, indiferent de ce ați spune, cum că la forță nu se răspunde neapărat cu forță, eu sunt de părere că situația este atât de avansată, iar riscurile sunt atât de mari, încât oricum ar reacționa președintele, poporul pe care-l reprezintă se află deja în faza de “legitimă apărare”.