De la an la an, credinta se transforma intr-un spectacol, ateismul premerge spre realitate, rugatorul devine un fel de paria. Numarul mare al adevaratilor inchinatori si traitori in Hristos scade pe zi ce trece, desi acestia sustin contrariul. Necredinta este vizibila la fiecare colt de strada, in fiecare casa, la cel din varful piramidei, cat si la omul de rand, timpurile pe care le traim ar fi, cica, cele mai vinovate de ignoranta noastra. In tot vartejul cotidian, moment de rascruce in lupta fiecarui individ pentru existenta este mereu si mereu praznicul Pastelui. Acest moment se constituie intr-un eveniment cu o desavarsita semnificatie, care atrage multimile, fara nicio diferenta, ca sunt sau ca nu sunt, practicante in ale credintei. Chiar si pentru cel mai necredincios ori pagan individ, noaptea Invierii constituie un miraj. Din varii motive. Omul, fie este atras tabloul nocturn presarat cu miile de lumini, fie spera ca buzele lui sa atinga Pastile Sfintite. Daca acest din urma aspect ar putea fi catalogat drept un gest fetisist am putea fi tentati sa credem ca omul este inca departe de credinta. Distanta la care se afla omul autointitulat crestin de adevarata Golgota sau indoiala in care se scalda sunt firesti. Nefiresti sunt zbaterile celor care aduc argumente impotriva Fiului lui Dumnezeu, motivand ca ele se bazeaza pe stiinta, desi descoperirile, istoria, dovezile, traditia isi au argumentele lor. Este incontestabil ca Dumnezeu este mai presus de stiinta, in ciuda faptului ca multi oameni incearca sa-l limiteze cu aceasta si, totusi nu este nevoie de ea pentru a crede. Nu e nevoie de stiinta pentru a face fapte bune, pentru a-ti ajuta semenii, pentru a te schimba. Ori Fiul lui Dumnezeu s-a rastignit pentru pacatele noastre tocmai pentru a ne transforma starea si mentalul, inima si faptele. Invierea sa, care a rasturnat conceptele umanitatii, nu trebuie sa ramana pure teorii, fapte despre care vorbim de doua mii de ani si despre care vom vorbi in continuare. Intoarcerea la viata semnifica omul nou plamadit, prin exemplul Mantuitorului, din jertfa pentru semeni, uitarea de sine si iertare. Din pacate, omul de astazi uita tocmai esenta, preferand sa alerge pentru innoire nu la Dumnezeu, ci la supermarketuri, la showroom-uri, sau in statiuni exotice, pentru o petrecere la superlativ a marelui praznic, poate tocmai pentru ca ii este greu sa creada. Pana la urma, fiecare are dreptul de a alege propriul drum, cu sau fara Hristos, precum si modalitatea de a primi viata noua, tradusa in fapte, si nu doar in vorbe.
