De aproximativ doi ani, de când a început pandemia, simt că trec printr-o perioadă de test care parcă nu se mai sfârşeşte. Aceasta nu cred că a fost uşoară pentru nimeni. Unii vor recunoaşte, alţii nu. Sunt, printre noi, oameni care şi-au pierdut locul de muncă, stabilitatea financiară, ori mai grav, au pierdut pe cineva drag. Unii s-au simţit captivi în propriile case, privaţi de anumite libertăţi. Alţii s-au simţit singuri, părăsiţi. Să pretindem că această perioadă ar fi trebuit să fie despre redescoperirea noastră sau să vedem totul ca pe o vacanţă prelungită, ar fi nedrept. Perioada a fost încărcată emoţional şi tensionată pentru toţi, iar motivaţia noastră a avut de suferit. Motivaţia de a ne apuca de proiecte noi, de a ne trezi de dimineaţă, de a face sport, de a începe o noua dietă. Poate chiar motivaţia de a ne întoarce la serviciu sau de a face ceva frumos pentru noi. De multe ori ne-am găsit refugiul în faţa televizorului sau… în frigider. Cu pofta de viaţă mai scăzută, cu motivaţia la fel, cu nişte kilograme în plus şi musculatura mai puţin fermă, tot încerc să găsesc ce este mai bun şi mai confortabil pentru mine şi ai mei. Am auzit de atâtea ori replica “Gândeşte-te pozitiv!”. Nu am pus-o în aplicare întotdeauna. Pentru că, uneori, dacă nu vine natural şi mă forţez să simt altceva decât simt, e toxic. Cel puţin pentru mine. Am început să fac o analiză clară a situaţiei prin care trec, cu părţile bune şi rele. Nu pot ignora părţile rele şi încerc mereu să ţin în minte imaginea celor bune, care mă motivează să merg mai departe şi să găsesc soluţii pentru cele mai puţin bune. Cred şi mi s-a demonstrat asta că sunt momente în viață când eforturile se transformă rapid în succese. Însă, sunt și momente când înaintăm greu când totul pare să fie în zadar și când simți că îți pierzi motivația. În asemenea momente, cred că avem nevoie de o nouă perspectivă. Până la urmă cred că secretul reușitelor în viață nu este să nu cădem, ci de câte ori ne putem ridica.