Daniel Săuca
De la facerea lumii până azi s-au spus, scris, difuzat nenumărate vorbe, rânduri moralizatoate, etice. De la decalogul biblic până la cărțile de „dezvoltare personală” oamenilor li s-au dat nenumărate „indicații prețioase”: ce să facă și ce să nu facă. Să nu fure. Să nu mintă. Să nu-și facă chip cioplit. Să-și iubească semenii. Să fie „pozitivi”. Să nu (prea)curvească. Interesant: „Ce nu fac oamenii puternici din punct de vedere mental: nu pierd timpul plângându-și de milă; nu-și cedează puterea; nu se tem de schimbare; nu se concentrează pe lucruri pe care nu le pot controla; nu se străduiesc să fie pe placul tuturor; nu se tem să-și asume riscuri calculate; nu se cramponează de trecut; nu repetă mereu aceleași greșeli; nu sunt invidioși pe succesul altora; nu renunță după primul eșec; nu se tem să petreacă timp singuri; nu simt că lumea le datorează ceva; nu așteaptă rezultate imediate” ((Amy Morin, „13 lucruri pe care oamenii puternici nu le fac”, Litera, 2019). Adică, să fie puternici, să aibă succes, să nu fie plângăcioși, să fie cool, să zâmbească, să nu arunce mucurile de țigară pe stradă, să se îmbrace decent, să nu strige, să nu fie violenți, să… De când mă știu, aud zilnic asemenea „indicații prețioase”, ba inspirate din scrieri sacre, ba din altele profane. Fiecare spune ce trebuie să facă celălalt. Suntem, sigur, specialiști, experți în a da sfaturi celuilalt. Și nu numai în domeniul etic, moral. Ne place să criticăm, să ne dăm cu părerea aproape în orice subiect. Sunt destui, omniscienți, care ne livrează „soluții” pentru orice, dar chiar pentru orice. De la geopolitică până la prețurile biletelor pe mijloacele de transport în comun. Nici în 2020 nu va schimba mare lucru. Zi de zi, în fiecare secundă aproape, vom auzi râuri, fluvii de „indicații prețioase”: ce să facem, ce să nu facem, ce e bine, ce e rău. Sporovăiala asta globală e poate semnul iadului. Să fie raiul plin de o asemenea imensă vorbărie?….
