În onoarea tuturor „ofițerilor acoperiți” din presă

Cu ocazia mândrului și cornutului scandal „Robert Turcescu, ofițer acoperit” reiau un editorial mai vechi, apărut în cartea „Homo Silagenssis” (Ed. Caiete Silvane, Zalău, vol. I, 2006, pp. 130-131) cu titlul „Senzațional! Securitatea v-a vegheat nașterea!”. În opinia mea, merită.
A trebuit să ajung la Cluj pentru a afla de la un fost şi actual securist că, citez cu mândrie patriotică, „Securitatea ţi-a vegheat naşterea!” Omul, după ce a fost trimis, adus şi trimis din nou în originele securităţii pure, a început să o lălăie, să se scuze cum că, dom’le, nu asta vroia el să spună, că securitatea ar fi stat cu lumânarea la căpătâiul naşterii mele fizice. De fapt, el ar fi dorit să amintească lupta plină de eroism a securiştilor care vegheau (linişte, „duşmanul ascultă!”) ca mamele să nască în linişte, adică ei munceau, dom’le, la graniţe ca nu care cumva patria noastră, Republica Socialistă România, să fie atacată de duşmani. Din păcate, efuziunile liricoide şi sentimentaloide, de un patriotism vulgar, ale securistului de la Cluj curg şi prin venele multor lucrători din serviciile de informaţii, foşti sau actuali securişti. Aproape de fiecare dată când te întâlneşti cu un asemenea personaj, el ţine să-ţi amintească: „Eu te apăr pe tine, eu apăr ţara!” Adică, noi, ăştialalţi, „civilii”, suntem nişte terchea-berchea, nişte nulităţi care trebuie să-l pupăm în cur pe securistul care cu ochiul şi timpanul ne apără de duşmani (of course sau haraşo, despre „securitatea ca poliţie politică” nu se scoate un cuvinţel, textul „clasic” care ţi se livrează spunând că „aşa ceva s-a întâmplat numai în anii ’50”). Fraţilor, patriotismul, cred, nu este ceva cu care te baţi în piept! Ţi-ai ales meseria de „securist” (sau, ca să fim mai blânzi, de „lucrător în informaţii”), atunci fă-ţi meseria şi taci! Pentru meseria asta, patria, care îţi va fi sau nu recunoscătoare, te plăteşte, cu mai mulţi sau mai puţini bani! Iar banii ăştia sunt recoltaţi, cu combine bugetare, de la „civilii” netrebnici, contribuabili adică.
Povestea „securităţii care mi-a vegheat naşterea” este însă exemplară pentru ultimele evenimente petrecute în acest etern şi fascinant domeniu. Mulţi parlamentari, nu numai PRM, sunt foşti lucrători de informaţii (hai, „securişti”), iar legea aia a deconspirării securităţii ca poliţie politică nu a produs până acum decât bulibăşeală, în loc să spună românilor clar cine a fost „poliţai politic” şi cine nu, dintre scumpii noştri aleşi. Cazul „Andreescu – Pleşu”, pe lângă doza mare de penibil conţinută, a relevat şi că de „orbul securităţii” suferă nu numai „civilii” de rând, dar şi o grămadă de intelectuali serioşi, de la care mulţi aşteaptă seriozitate şi nu flecăreli publice despre „informatori”. De fapt, cred că aproape nimeni, cu foarte puţine excepţii, nu doreşte cu adevărat lămurirea problemei „securităţii ca poliţie politică”.
Revenind la „securitatea care mi-a vegheat naşterea” îmi exprim pe această cale scârba neţărmurită faţă de acei securişti care se bat cu pumnul în piept şi care s-au ocupat de „turnători” şi „turnătorii”. Tot pe această cale îmi exprim respectul sincer faţă de acei lucrători care au apărat cu adevărat ţara şi care au măcar bunul simţ să tacă.

Daniel Sauca