La prima vedere, sintagma poate parea artificiala, cu gust fad, destul de expirata si asociata inevitavil cu acel Ernest din literatura engleza cu care toti ne-am intalnit cel putin o data in viata (iar daca nu, timpul nu e inca pierdut). Dar nu la britanici ma gandesc cand spun ca e extrem de important sa ne pastram onestitatea, ci la personajele plaiurilor mioritice.
Spre exemplu, Adriean Videanu este unul din cei care m-au facut sa ridic din sprancene a mirare teribila si sa ma intreb unde ne-am pierdut onestitatea, cand l-am auzit spunand candid ca se poate descurca intr-o luna cu doar 1.500 de lei, cu tot cu sotie si copil. Suma este mare pentru unii, mica pentru altii, dar dati-mi voie sa ma indoiesc de faptul ca i-ar putea ajunge, fie si pentru o masea, ministrului de marmura. Sigur, cand esti obisnuit sa strangi cureaua la maxim, sa nu pui pe masa in cele sapte zile ale saptamanii decat cartofi, fasole, orez, cand ai deja strategii de plata a ratelor, jongland cu scadentele ca un adevarat scamator, cand ai ajuns sa tolerezi spaima zilei de maine si sa o accepti ca fiind parte integranta din tine si din viata ta cotidiana, se poate trai cu 1.500 de lei/luna.
Dar cand esti obisnuit cu palatul de marmura, cu limuzina la scara, cu costumul Armani in dressing, cu cina luata la restaurantul cel mai fitos din capitala, cu raidurile de shopping saptamanale ale nevestei, cand ai toate acestea la degetul mic ani in sir, nu cred ca te mai poti descurca cu 1.500 de lei intr-o luna, fie si sa vrei. Un astfel de rasfatat al finantelor isi va pune repede mainile in cap daca s-ar afla in situatia de a organiza viata lui si a familiei sale cu fabuloasa suma cu care Videanu a anuntat fain, frumusel ca s-ar putea descurca decent in 30 de zile calendaristice. As vrea sa vad mecanismele prin care un om obisnuit sa fluture banii si sa aiba oricand in portmoneu 500 de lei reuseste sa taie din toate lucrurile cotidiene cu care era invatat si sa-si reduca nevoile la minim, pentru a se incadra in cei 1.500 de lei. Daca ar exista un Big Brother de acest gen, as sta cu ochii pe sticla non stop. Pentru amuzament, desigur, fiindca nu imi fac iluzii ca mecanismele de supravietuire ar fi cine stie ce. Doar daca personajul nu scoate la iveala cine stie ce tehnici demne de Discovery si National Geographic, ce pot fi adaptate la Romania de criza.
In aceste conditii, ajungem exact la importanta de a fi onest. Nu cred ca domnul Videanu s-a imaginat vreodata pe bune in situatia pe care a fluturat-o pe sub nasul romanilor. Nu-i contest nici abilitatile de om de afaceri, nici cele de bun tata si sot, ii contest pur si simplu onestitatea. Cred ca sinceritatea nu era prin preajma cand a facut acele declaratii, pentru ca daca era, cu siguranta ca s-ar mai fi gandit. Un calcul elementar referitor la suma sus amintita, ce trebuie sa ajunga pentru trei persoane, utilitati, rate si trai zilnic, aduce multe ingrijorari pe capul oricui. Iar un om de afaceri bun e cu siguranta constient de acest lucru. Ca urmare, si calculul lui Adriean avea acelasi rezultat pe care l-am obtinut noi, cu diferenta ca nu s-a sinchisit sa fie onest si sa recunoasca. E mai usor sa pozezi in Supermanul ce reuseste orice, chiar si purtatul chilotilor in public peste pantaloni.
