Imnul de coronavirus

Ana Berar
De câteva zile, la anumite ore din mașinile poliției se difuzează imnul. Apreciez inițiativa de a-i încuraja pe cei ce stau în case, cred că asta a fost ideea. Dar imnul nostru, ”Deșteaptă-te Române”, nu mi se pare foarte potrivit. Mesajul a fost perfect în decembrie 1989, în alte momente din istoria mai recentă, dar nu acum. Adică vrem ca lumea să stea în casă, intr-o stare cât mai vegetativă ca să nu le vină dorul de plecat pe-afară și noi le ”cântăm” Deșteaptă-te Române? Oare francezii, când vor ca lumea să stea în casă difuzează Marseillaise – la arme cetățeni, formați batalioanele, să mergem, să mergem! Pornind de la ideea asta m-am tot gândit ce cântec aș alege eu și l-aș difuza; un cântec cunoscut de cât mai mulți, optimist, încurajator. Primul care îmi vine în minte e imnul de la Liverpool – ar fi perfect pentru momentul ăsta ”Când mergi prin furtună / Ține capul sus / Și să nu-ți fie frică de întuneric / Nu ești niciodată singur”. Doar că nu e românesc, iar poliția din Liverpool sigur îl va folosi pentru încurajare.
Deci revin cu căutarea printre melodii autohtone. Așa se face că imi amintesc de un cântec din studenția mea, care răsuna în sesiune și care ne umplea de speranță – ”trece, trece, sesiunea trece / hai să mergem la o bere rece”. Cine a făcut studenția în urmă cu niște ani (buni) în Hașdeu, sigur știe să îl fredoneze. ”Sunt singur pe drum” a lui Holograf ar prinde destul de bine vibrația momentului și a străzilor goale. Sau poate ”Străzile din București”, ca idee ar fi ok să ne amintim cum ne plimbam, dar nu se potrivește la Zalău. Sau poate piesa Corinei Chiriac – ”să-i amintiți vă rog frumos adresa mea / când vă-ntâlniți cu Fericirea”? Mda, sună totuși destul de trist… cu ”vine sau nu vine?” O altă sugestie ar fi Voltaj – ”Din toata inima pentru România”. E cunoscută, veselă dar parcă totuși nu e ceea ce ar trebui. Uite, are Alifantis o piesă cu un mesaj potrivit, se numește Rar și e pe versuri de Bacovia ”nimeni, nimeni / cu atât mai bine / și de-atâta vreme, nu știe de mine nimeni…”. Nici vorbă, e mult prea deprimantă, trebuia să îmi dau seama când am pomenit de Bacovia. M-am gândit și la Smiley cu ”Acasă” sau ”Dă-o tare”. Dar în final m-am întors la ceva clasic – ”Pușca și cureaua lată / ce fericiți eram odată”. Și habar n-aveam!