Îmi dați voie să vă pup în fund?

Daniel Mureşan

Pupincuriștii sunt o specie de oameni aparent normali, care pentru a-și atinge scopul trebuie să pupe curul unei persoane care îi poate pune în fotoliul unde visează. În general, pupincurismul apare la oameni nesiguri pe ei, ușor paranoici. Dar, mai nou, a apărut pupincurismul pe facebook. La orice postare făcută de un site de aplaudaci (a se citi căței de partid) despre un politician, curg felicitările. Aici pupincuriștii se împart în două categorii. Prima e formată din șefi și angajați în instituțiile publice, ce vor să își securizeze postul bine plătit, iar a doua din cei ce visează la un post călduț de bugetar, așa că dă-i cu osanalele, poate, poate intră în grațiile vreunui ministru sau politician.
Este bine să fii pupincurist? Ei spun că da, dar nu își dau seama cât de dizgrațioși pot fi. Cred că se umilesc din obișnuință, li se pare ceva normal. Dacă aveți vreun pupincurist prin preajmă, mare atenție, acesta vă va trăda când nu vă așteptați. Nu o să vă vină să credeți cum poate lăuda un lucru pe care îl urăște din toată inima.
Rețelele de socializare au devenit locul unde „yesmanii” de serviciu se cațără pe cadavre pentru a-și atinge scopul. Aici pupatul în fund nu ține de sex sau de vârstă și se practică în orice poziție, cu orice ocazie. Însă dacă unghiul de aplecare nu este unul corespunzător și buzele nu sunt destul de fine, respectivii ar putea intra în dizgrația politicienilor. Vă întrebați de ce? Păi, și politicienii au început să fie pretențioși – dacă nu sunt făcuți „iubiți conducători”, le pică greu la stomac. Periatul sau extrasul scamei de pe gulerul șefului s-au mutat pe facebook. Virtual, aici îl poți întâlni zilnic pe politician și poți face manevra dorsală delicată. Totul trebuie bine dozat, ca în campania electorală să ai buzele cât mai fine. Căci după, se distribuie ciolanul, iar România se porționează.
Meteahna pupincurismului a ajuns și în presă (bine, dacă îi putem spune așa), unde ai crede că este un mediu independent, plin de verticalitate. Din păcate, jurnaliștii pupă dosul politicienilor pentru un pumn de arginți. Nu contează din ce tabără e politicianul, pot trăda mâine fără probleme. Important e să curgă banul. A slugări, a pupa funduri, a devenit pentru jurnaliști o activitate extrem de profitabilă. Cred că nici cei de la „Năzuința” nu erau așa de slugarnici, cu toate că vremurile erau cu totul altele.
Mi-am adus aminte de ce spunea regele Carol al II-lea: nu am fundul destul de mare să îl pupe toți care ar vrea să o facă. Nu s-a schimbat mare lucru, poate e chiar mai rău. Cea mai sigură cale de a reuși nu este strădania și seriozitatea, ci pupincurismul. Dragi pionieri și tovarăși, e timpul să vă adaptați. Atingerea delicată a feselor de politician e o artă!