Pe pămant avem de toate/ Şi-nchisori şi libertate (A.Păunescu). Şi-n ţărişoara noastră, asuprită de către propria clasă de tarabostes cu mai multă răutate şi rapacitate decat orice asuprire străină, avem de toate. Din păcate putreziciunea copleşeşte firavele atitudini pozitive. Nu-mi puteam inchipui vreodată că legile acestei ţări vor fi judecate şi votate de parlamentari condamnaţi, de parlamentari puşcăriaşi. Dacă s-ar fi instituit votul prin corespondenţă probabil am fi fost martorii unor alte evenimente unice pe mapamond: votul parlamentarilor din puşcării. Ce interese publice măreţe mai poate avea un parlamentar puşcăriaş? Ce mandrie mai poate avea un popor cu asemenea reprezentare? Parlamentarii sunt plătiţi chiar şi atunci cand sunt in puşcărie (dep. Boldea, sen. Voicu). O lege serioasă a lustraţiei (nu aghesmuită ca cea de acum) care să lovească in primul rand punctul geometric al relelor (justiţia) ar fi putut contribui fundamental la asanarea societăţii. Altfel, iată că avem şi procurori cu greutate care, deşi condamnaţi pentru corupţie, beneficiază de pensii speciale incredibil de mari (F.Costiniu 16.063 lei, S.Guli 9.200 lei, I.Puşoiu 9.635 lei, etc). Cei mai mulţi dintre aceştia ar fi fost …lustrabili dacă o lege ar fi fost promovată la timp. Am văzut zilele trecute un caz ce m-a şocat profund. O victimă a unui accident de circulaţie (evident şoferul a fugit de la locul accidentului) era talhărită de nişte cetăţeni mai bronzaţi, in plină zi şi centru al Craiovei. Acest filmuleţ va inconjura pămantul. Va ajunge şi-n Franţa, Italia, Spania, Anglia, Germania şi Olanda. Să nu vă miraţi romanilor cand veţi vedea din nou terfelit numele vostru prin emisiuni publice susţinute de statele respective. Ei nu-şi doresc această componentă a multiculturalismului nostru. Ne cer să-l izolăm in orice relaţii comune. Ştim? Vrem? Sau mai bine ne creştem Păunii (unii şi reprezentanti ai romilor in parlament), şefi ai clanurilor care ţin in şah chiar şi forţele de ordine. Justiţia fiind evident…vandută de mult! Şi totuşi boala de care suferă naţia se pare că nu va dispărea decat după o operaţie serioasă pe care noi nu suntem in stare să o acceptăm. Cum intotdeauna, marile schimbări au venit dinafară, mă aştept la o mai strictă pretenţie a europenilor faţă de reformele privind modernizarea şi eficientizarea instituţiilor statului. Această tendinţă este deja perceptibilă. Altfel batem pasul pe loc. Ca in Parlament. Ei, şi cum zicerea: Nici o sesiune, Fără moţiune, este valabilă, iată depusă şi (probabil) ultima moţiune de cenzură din această legislatură. Moţiunea intitulată Opriţi guvernul şantajabil.Aşa nu, niciodată! are trei subteme: privatizarea unor societăţi şi concesionarea unor resurse (gaze de şist, zăcăminte cupru), alocarea unor fonduri către administraţia locală pe criterii politice şi acordarea personalităţii juridice liniei maghiare in cadru UMF Tg Mureş. Analiştii le-au intors şi le vor mai intoarce pe toate părţile. Dacă ţinerea de minte ne mai ajută, apoi povestea Petromului care le dă peste cap pe toate cele de acum, la care adăugăm aceleaşi practici cu distribuirea fondurilor guvernamentale duce cel mult la un scor egal. Nu trebuie uitat nici Guvernul care a plantat (4 martie 2004) Statuia Libertăţii Maghiare in Parcul Pompierilor din Arad. Bătălia din Parlament seamănă cu galceava dintre două grupuri de fete frumoase de pe centură care strigă (unele la altele): curvelor! Totuşi moţiunea ne poate oferi cateva variante teoretic posibile. Dacă nu trece, nu este nicio surpriză. MRU va purcede, cu mari şanse de reuşită, la construcţia politică deja prea mult trambiţată. Dar dacă moţiunea trece? In acest caz soluţia nominalizării lui Ponta ca prim ministru este de aşteptat. Nominalizarea va fi făcută in condiţii in care un refuz ar avea prea mari costuri electorale. După acceptare ar urma chinurile construcţiei unui guvern şi deci ruperea de preocupările de la partid cu pregătirea alegerilor. Un vot negativ in Parlament al acestui guvern ar crea un haos atat de mare in viaţa politică incat ar putea trezi alegătorii la realitate. Iată că, teoretic, pot exista nişte iluzii dătătoare de speranţă!
