Nu este o noutate faptul că românii mor de grija caprei vecinului. În special de cea a plagiatului. Cum s-au trezit unii cu pisica moartă în curtea lor, cum au şi azvârlit-o repede peste gard, în ograda vecinului. Între timp, au continuat să paseze… mâţa vie a copiatului prin curţile celor care au dat testele naţionale sau a celor care au intrat la Bac. În dosul incapacităţii lor de a gestiona o situaţie gravă, instaurată în rândul maturilor cu vechi state de plată şi cu recunoaşteri ale aşa-ziselor lor valori, se discută cu mult tam-tam de ochii care trebuie instalaţi pentru supravegherea generaţiei tinere. Oare de câtă neruşinare mai putem da dovadă? Depunem atâta zel în a pune camere de luat vederi, în a controla, ori poate doar mimăm monitorizarea fiecărui concurent, când, de fapt, aceşti absolvenţi au avut parte de cele mai veridice modele în furat, de cei mai mari specialişti în copy-paste.
Urmărirea pe timpul examenului a şcolarului a devenit pentru sesiunea din vara acestui an o ţintă delicioasă, pentru care nu înţelegem de ce nu s-a inventat chiar o poliţie a învăţământului românesc. Copiatul la examene pare a fi grija primordială a actualilor ocupanţi ai fotoliilor călduţe aflate prin sistemul educaţional. Apropo de fotolii, ne-am dat din nou examenul manifestând atâta preocupare pentru înlocuirea şefimii din vârful inspectoratelor şcolare, taman în toiul testărilor naţionale şi bacalaureatului, când pentru buna desfăşurare şi finalizare a acestor examene era nevoie de experienţa predecesorilor.
Dar să revenim. Sub umbrela protectoare a intenselor acţiuni întreprinse împotriva celor care fac „manevre” pe timpul examenelor, s-au neglijat aspecte elementare care ţin de buna organizare şi de grija faţă de aproapele. Bunăoară, sute de copii s-au copt la soare în sălile de clasă la probele scrise pentru că ferestrele nu erau prevăzute cu perdele de protecţie. În plus, capetele luminate au uitat că ar fi nevoie acum, când canicula este mai aprigă, de asigurarea permanenţei pe perioada concursului a cel puţin unui cadru medical.
Dar de ce să facem astfel de gesturi care nu se cuantifică în bile albe în cadrul activităţii personale? Românii se rezumă doar la a inventa schimbări despre care se poate vorbi şi peste patru ani, care pot fi cuantificate ca o realizare profesională într-o viitoare campanie electorală. Oare de ce să ne mirăm că în teribila lor goană pentru a fi remarcaţi, mai marii învăţământului românesc trec cu tăvălugul peste existenţa a mii de fiinţe? Pentru că acestea sunt percepute din start drept posibili infractori, care fură, copiază şi care sunt duşmanii naţiunii. Ori, viitorii adversari în cursa pentru fotoliile calduţe…
