„Homo Deus”

Daniel Săuca

În episodul de azi câteva rânduri, mai vechi, din „Leprozar”, așa, pentru a ieși din „malaxorul” subiectelor de duzină. Viitorul. Recitesc „Homo Deus”. Citesc și „Viitorul omenirii” de Mitchio Kaku (Ed. Trei, 2018). Profeții zilelor noastre. Într-adevăr, omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu? A trecut Apocalipsa? Omul a (re)găsit Copacul Vieții? „Homo Deus”… Nemurirea, fericirea, îndumnezeirea… Predicții, viziuni. Și totuși omul rămâne un blestemat, Sisif, măcar prin repetarea, de la începutul până la sfârșitul vieții, cu întreruperi, metamorfoze ori interdicții, a gesturilor, obligațiilor zilnice ale trupului (să ne amintim, și munca e rodul blestemului divin). Viitorul nu se arată al Culturii. Poate al divertismentului. Lumea cea nouă nu are nevoie de filosofi, poeți ori pictori. Probabil doar de muzicanți sau de lăutari, ca să nu zic maneliști. Îndumnezeirea, fericirea și nemurirea (după Harari), odată atinse, vor fi sărbătorite printr-un chef cosmic sau măcar planetar. Lăutarii, ca să nu zic maneliștii neantului au avut întotdeauna de lucru. De altfel, în puține producții, filme SF am observat prezența Culturii prin înțelepciune, lectură, creație literară ori artistică. Viitorul, așa cum e gândit în tot mai multe laboratoare, se arată acultural. Cultura a apărut datorită Căderii și va dispărea din cauza Înălțării. În logica aceasta, Omul nu va mai avea nevoie de nimic din ceea ce credem astăzi a fi cultura(l): poeme, filme, romane, spectacole de teatru. Chiar așa, în cheie post-apocaliptică, aleșii își vor sărbători zilele de naștere? Adică nemurirea… La câțiva ani de la scrierea rândurilor de mai sus, întăresc posibilitatea: Omul Nou nu va avea nevoie de nimic din ceea ce este omenesc astăzi.