Goana după vise, cu uşile-nchise

Unitatea responsabilităţii pare să se afunde tot mai evident în nisipul mişcător al sentimentului că lucrurile avansează pe o pantă negativă şi într-o direcţie distructivă la nivel de țară. Măsurile dure de guvernare care se tot iau, nu par să aducă prosperitatea mult visată și promisă, iar uşile bogăţiei ne sunt trântite-n nas cu o lipsă de comunicare şi respect parcă profund voită. Vorbele și veștile bune se estompează în gheaţa indiferenţei liderilor, care nu pot coborî din jilţ să asculte mulţimile care nu mai pot suporta, îndura şi respira aerul greu al inflației și scumpirilor haotice.

Nu se doreşte ca adevărul să spargă barierele neputinţei financiare bugetare, nu vor să recunoască că au făcut un buget de stat eronat, iar tăcerea pare să ascută tot mai mult glasul celor care sunt profund îngrijorați de ceea ce va urma. Vedem tot mai mulți bugetari în stradă și în instituții care protestează de zor în diferite forme. Protestele continuă pentru că oamenii din sistem și liderii lor nu sunt chemați la dialog, sunt pur și simplu ignorați. Mulți angajați din instituțiile publice spun că se simt umiliți, înjosiți și nebăgați în seamă. Îi doare că nu sunt valorizați, că nu contează în bucla sistemului, că ei lucrează și există fără a avea un rost și fără aprecierea celor care ne conduc și care au în mână controlul direct asupra banilor care ne țin ca stat în viață.

Cine spune că ne îndreptăm într-o direcţie total nepotrivită se gândeşte în primul rând la faptul că expresia progresului tehnico-ştiinţific ar fi trebuit să marcheze o evoluţie pertinentă în stat. Atenţia ne este tot mai mult manipulată şi deturnată de la lipsurile pe care cei din jurul nostru le trăiesc zilnic, în timp ce alţii aleargă teribil pe treptele devenirii şi desăvârşirii materiale. Şi astfel, în timp ce unii înghit în sec, alţii se ling pe degete după bunătăţile trupeşti şi funcţiile domneşti.

Este păcat că democraţia a ucis atât de repede, cu sânge rece, visele care păreau că pot oferi românilor egalitatea de şanse în societatea modernă, însă capcanele de partid au denaturat patriotismul şi mai ales apropierea generaţiilor noi de spiritul şi patrimoniul istoric naţional.

Se pare că, la nivel de țară, se defilează pur şi simplu pe scena unei lipse de identitate umană şi a unei crize sistemice profunde, care se învârte într-un cerc vicios ameţitor şi suficient de obositor, atâta timp cât noi muritorii de rând rămânem cu mâna întinsă şi aşteptăm ajutor de la cineva, de la oricine. Nu ni se mai aprinde entuziasmul de a ne avânta în lupta pentru a ne reorienta cursul și pulsul vieţii, suntem dezamăgiți și pare că suntem tot mai hotărâți și asumați să nu mai căutăm busola care să ne arate pe unde să mergem și încotro s-o apucăm. S-a ajuns deja la un prag alarmant al nemulţumirii cetățenilor, societatea fierbe în suc propriu, iar canicula îi pune desigur capac.

Lipsa coeziunii societale trebuie să ne vegheze viitorul şi să vâneze anormalul, în orice context şi împrejurare, mai presus decât masa tăcerii guvernanților de la butoane. În acest fel, salvarea noastră nu va mai rămâne suspendată la graniţa dintre vis şi realitate, atârnată într-un context disonant şi arogant, instabil şi alarmant din punct de vedere comportamental şi decizional al celor care ne conduc. Firescul, progresul și succesul economic, al nostru, al vostru şi al celor ce vor urma ar trebui să ne țină și să ne mențină în viață. Fără să facem ceva concret, în curând,  fiecare suflare de viață din țară nu va mai avea ce strânge în palmă: nici omenie, nici bogăţie şi nici chiar file de istorie înecate-n glorie… Tăcerea ucide!