Andreea Pintea
Lumea cotidiană a devenit un loc exagerat de zgomotos și tulburător din toate punctele de vedere. Sufletul omului nu-și mai găsește liniștea și pacea într-un univers monoton și încărcat de nemulțumire. Cu siguranță, liniștea pentru fiecare ins în parte înseamnă cu totul altceva. Probabil pentru unii ceea ce aduce o stare de tăcere este o ieșire la cafea, sau o excursie, sau poate o porție de mici cu muștar pentru cei care râvnesc la asemenea plăceri. Ei bine, oricare ar fi momentul de acalmie pentru fiecare, pentru mine, fără doar și poate, este natura și satul românesc. De curând s-a instalat trendul acesta în care țara noastră devine din ce în ce mai promovată datorită arhitecturii și a tradițiilor românești. Evident, trendul începuse pe platformele de social media, pe instagram și pe tiktok. La început se arăta o imagine sărăcăcioasă a orașelor românești, iar mai apoi a satelor de care oamenii au uitat de când lumea. Tot felul de oameni își postează de ceva vreme încoace sentimentele de melancolie cu privire la satul românesc și la bunicii pe care nu-i mai vizitează cine știe de când. Chiar dacă tot acest amalgam de dor și nostalgie s-a mutat în mediul online, măcar tinerii încă își mai aduc aminte, sau poate se mai întorc din când în când la adevărata libertate și liniște și anume satul românesc. „Veșnicia s-a născut la sat” spunea poetul Lucian Blaga și într-adevăr așa e. Dacă pofta de simplitate ajunge și la adolescenți, încă suntem pe calea cea bună. Lumea satului românesc trădează un repaus formidabil într-o lume în care și-a uitat valorile și moralitatea. Așadar, într-adevăr, goana după liniște și libertate a devenit un trend dar cel puțin tinerii încă se mai bucură de simplitatea satului și de liniștea adevărată.
[…] Ei bine, oricare ar fi momentul de acalmie pentru fiecare, pentru mine,… Articolul Goana după liniște și libertate apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]