Daniel Mureşan
Fără îndoială, avem o problemă privind evenimentele „culturale” din județ. Și aici mă refer la zilele satelor, comunelor, orașelor și tot ce se încadrează aici. Deși există fonduri suficiente pentru sărbători decente, banii sunt direcționați spre spectacole mediocre de tip bâlci. Iar ca să fie tacâmul complet, șefi sau șefuți de partide, cu sau fără tricolorul pe piept, se dau în stambă în cel mai penibil mod. Dar, ce nu face omul pentru un vot în plus? Sigur, nu generalizez, au fost și comune cu sărbătoare frumoasă, decentă, chiar educativă aș putea spune.
Sălăjenii petrec și se veselesc, iar asta nu e neapărat rău. Au uitat că țara se confruntă cu probleme mari, că politicienii nu știu dacă merg sau vin, dar nici asta nu e așa o mare catastrofă. Rău e că decidenții aduc în localități să-și „etaleze” performanțele tot felul de pedofili și bagabonți ce înjură ca la ușa cortului. Și asta pe banii noștri. Că doar n-au adus bani de la mă-sa, de acasă. Educație pentru tineret? Ți-ai găsit! Așa ceva nu se dorește, într-o lume politică de lideri compromiși, cu afaceri oneroase și averi dubioase. Înjurătura și paharul de pălincă aduc voturi. Educația nu contează!
Cetățenii abulici, care mai păstrează reflexul foamei din vremurile comuniste, jinduiesc după grătarele și sacoșele cu carne oferite la astfel de evenimente de edili. Slănină, pulpe de pui la reducere, bere ieftină la pet de 2,5 litri și pălincă (măcar asta e, de cele mai multe ori, din prune) din belșug. Rețeta succesului pentru alegerile de anul viitor. Adică pâine și circ! Finalul e cel așteptat: zona arată mai rău ca vechea groapă de gunoi de la Crișeni, plină de gunoaie, peturi și ambalaje. Cei șapte ani de acasă sunt de fapt absolviți la școala vieții, la fără frecvență.
Am mai bifat o sărbătoare anul acesta, din fericire fără prapori și tămâia aferentă (măcar biserica are decența de a nu se asocia cu astfel de „sărbători”). Când totul se putea face cu profesioniști, cu decență, cu măcar un dram de educație. Mai ales că avem în județ profesioniști ce știu cu ce se „mănâncă” astfel de lucruri (Centru de Cultură și Artă și Asociația „Țara Silvaniei”), trebuie doar întrebați. Și au soluții. E drept, nu întotdeauna electorale.
[…] Daniel Mureşan Fără îndoială, avem o problemă privind evenimentele „culturale” din județ. Și aici mă refer la zilele satelor, comunelor, orașelor și tot ce se încadrează aici. Deși există fonduri suficiente pentru sărbători decente, banii sunt direcționați spre spectacole mediocre de tip bâlci. Iar ca să fie tacâmul complet, șefi sau șefuți de partide, cu sau fără tricolorul pe piept, se dau în stambă în cel mai penibil mod. Dar, ce nu face omul pentru un vot în plus? Sigur, nu generalizez, au fost și comune cu sărbătoare frumoasă, decentă,… Citeste mai mult […]
[…] Daniel Mureşan Fără îndoială, avem o problemă privind evenimentele „culturale” din județ. Și aici mă refer la zilele satelor, comunelor, orașelor și tot ce se încadrează aici. Deși există fonduri suficiente pentru sărbători decente, banii sunt direcționați spre spectacole mediocre de tip bâlci. Iar ca să fie tacâmul complet, șefi sau șefuți de partide, cu sau fără tricolorul pe piept, se dau în stambă în cel mai penibil mod. Dar, ce nu face omul pentru un vot în plus? Sigur, nu generalizez, au fost și comune cu sărbătoare frumoasă, » Mai multe detalii […]
Au pus punctul pe i. Bravo! O radiografie excelentă a momentului! Sper ca cei „de la butoane” să tragă concluziile necesare!