Genul muzical: „Degeaba”

A nu ştiu câta încercare a României de a se afirma, moţată, pe scena aşa zisului „rege” cu sex incert al festivalurilor de muzică, anume Eurovision, este pe cale să se chinuie din nou, de data aceasta în Austria. O ţară mai puţin sensibiloasă la chestiuni de corazon, lacrimi şi aplauze, inclusiv în domeniul muzical. Începând cu faptul că pe segment rock-pop Austria nu a oferit niciodată vreun vârf muzical internaţional şi adăugând, fireşte, nasurile de ceară care vor fi prezente în sală pe post de spectatori şi care iată, încă de pe la preselecţii, sunt destul de greu de impresionat, prevăd aceeaşi consolare mioritică de ani şi ani, cum că deşi am fost buni, ne băgăm codiţele între picioare şi venim acăsucă aşteptând o nouă şansă anul viitor. În acest an va merge pe scena vieneză trupa Voltaj, cu o piesă pe care, în ciuda eforturilor reprezentanţilor ţării noastre, puţini o vor înţelege la adevăratul ei… mesaj. Nu mai este niciun secret faptul că acest concurs este de fapt o frăţie a intereselor politice, a ambiţiilor construite între perechi de state pe principiul „na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie”, nicidecum pe principiul care ar trebui să guverneze un festival curat şi anume valoarea unor voci, a pieselor şi a prestaţiei de pe scenă a reprezentanţilor fiecărei ţări. Cu excepţii care pot fi numărate folosind doar două degete, putem spune că singurele produse cu adevărat valoroase care au debutat în cadrul acestui concurs au fost inegalabilul grup suedez ABBA, în anii ‘70, şi zeiţa Celine Dion, 1988, când aceasta a reprezentat în mod straniu Elveţia şi fireşte, a şi câştigat. În rest, mulţi veniţi şi toţi dispăruţi fără urmă în negura timpurilor şi sub chiciura anonimatului, ca o dovadă clară că în cadrul acestui festival banii care se rulează au un cu totul alt scop decât ceea ce s-ar putea crede. Nu adâncim cercetările pentru că ar fi inutil, revenind la România, Voltaj, cei care ne reprezintă în acest an, au cântat la preselecţie binişor spre rău, s-a mai şi falsat că deh, live-ul e greu dacă nu eşti Celine, care cântă la fel ca pe CD şi dacă o trezeşti în creierii nopţii şi o rogi să cânte.

Englezii, cu pata oricum pusă sistematic pe noi cu toate mizeriile, criticile, anchetele şi reportajele au emis deja nişte cronicuţe născute din aburi denşi de alcool, şi anume că ce dracu e cu piesa aia lălăită cântată de nişte unii care râd pe scenă deşi mesajul piesei pare a fi unul extrem de trist menit să ne inspire milă faţă de România”. Staţi puţin că deja, nefiind nici măcar fan Voltaj, m-am înverzit citind acest lucru. Nu ştiu cum se numeşte molusca bărboasă care a semnat cronica cu pricina, un englezoi neimportant, nu contează, băiat bun şi pregătit se dă el,  însă după ce cu tot respectul îmi permit să-l dau dracu şi să-l trimit prin zonele de debut în viaţă, o văd pe alta, prin interviurile de culise, urâtă ca munca, care şi-a expus rujul de pe dinţi spunând că ea a prevăzut deja că România va veni cu un produs de cerşit lacrimi. Putem spune că a visat chiar, atît era de convinsă de inepţiile pe care le debita. Du-te, tuto, şi tu, şi lasă-ne!  Mă întreb cine naiba sunt ăştia care mereu şi mereu se agaţă ca înecatul de un pai şi ne toacă indiferent ce facem, ce prezentăm, cât de buni suntem, ăştia ne fac albie de porci. Neam mai ciudos ca ăsta nici c-am văzut. Că eşti student în Anglia, că munceşti de-ţi sar capacele prin Londra, că iei locul 1 la vreun salon de invenţii iar ei îşi rod unghiile de ciudă, că suntem mai frumoşi şi mai isteţi ca ei- ce să facem, ăsta-i adevărul, toate astea şi multe altele reprezintă tot atâtea motive pentru care englezul nu va fi niciodată frate cu românul. Şi ce ne mai doare pe noi în fund de asta, rău de tot! Revenind la lucruri mai plăcute, aşadar anul acesta avem o piesă destul de tristă, însă de calitate, la Eurovision, iar băieţii noştri ar trebui să încerce să lase deoparte vanitatea, ambiţiile, râca specific românească ivită în tabăra naţională şi să facă tot posibilul ca prin eforturi unite şi susţinute, să ne încadrăm măcar între primii zece pentru că, fireşte, nici în acest an nu vom lua premiul 1 mai mult ca sigur. Iar dacă anul trecut a câştigat, întâmplător pe merit (cred eu) între toate mizeriile de piese cea mai bună- piesa „femeii cu barbă”, ne putem aştepta ca în acest an „bărbatul cu ovare” sau „bătrâna cu boaşe” să facă furori pe scena austriacă şi să şi câştige. Urăm succes tuturor ţărilor la împărţitul de puncte, pe aceleaşi criterii vechi de 60 de ani, şi sincer, nu sperăm nicio clipă că vom fi noi cei care anul viitor vom organiza aceasta mascaradă muzicală preţioasă. Însă vorba aceea, Doamne-ajută să ne înşelăm!