Frica

Daniel Mureşan

După frica de pandemie, a apărut frica de război. Frică, frică și iar frică. Nu se caută soluții viabile, chiar dacă pe moment ar putea fi dureroase. De fapt, cred că frica a devenit laitmotivul guvernării de la noi. Iar presa îi ține isonul, băgând lumea în sperieți. Cozi la magazine, la pașapoarte, la benzinării, la spovedanii. Unii, și nu puțini, câștigă din asta. Iar guvernul face ca lumea să uite de amatorismul de la vârful politic.
Da, războiul e lângă noi și e sinistru. Numai că mai e un război, în noi, un război pentru care suntem complet nepregătiți, cu un inamic nevăzut. Nu se știe cine împortiva cui luptă. În noi e un război al vieții de zi cu zi, ce ne anesteziază mințile în vâltoarea așa-zisei corectitudini politice. Lipsa educației și înapoierea morală a majorității, face ca manipularea să fie la noi destul de facilă. Nu există o dezbatere publică coerentă, axată pe carențe. Televiziunile, majoritatea lor având patroni cu o moralitate îndoielnică, sunt doar o anexă a politicului și a serviciilor. Un amestec de incompetență și ură împotriva culturii. De fapt, la televiziuni se bârfește, nu se gândește. Presa scrisă, atât cât a mai rămas, se zbate să facă față scumpirilor săptămânale la hârtie. De cea online, ce să mai vorbim? Un analfabetism brutal, cu aere de cunoscători.
„Nimic nu va mai fi ca înainte”, este doar o formulă amenințătoare, ce ne îndeamnă să credem că normalitatea se va schimba. După cum au chef politicienii. Sau prietenii lor. Totul duce la frică, la frica zilei de mâine, acum a războiului. Orice război se face pentru un spațiu vital. Dar să nu uităm că în istorie au fost și multe revoluții. Iar Friedrich Ratzel, cu a sa geopolitică clasică germană, e cel mai elocvent exemplu.

4 Thoughts to “Frica”

  1. […] Daniel Mureşan După frica de pandemie, a apărut frica de război. Frică, frică și iar frică. Nu se caută soluții viabile, chiar dacă pe moment ar putea fi dureroase. De fapt, cred că frica a devenit laitmotivul guvernării de la noi. Iar presa îi ține isonul, băgând lumea în sperieți. Cozi la magazine, la pașapoarte, la benzinării, la spovedanii. Unii, și nu puțini, câștigă din asta. Iar guvernul face ca lumea să uite de amatorismul de la vârful politic. Da, războiul e lângă noi și e sinistru.  » Mai multe detalii […]

  2. […] Daniel Mureşan După frica de pandemie, a apărut frica de război. Frică, frică și iar frică. Nu se caută soluții viabile, chiar dacă pe moment ar putea fi dureroase. De fapt, cred că frica a devenit laitmotivul guvernării de la noi. Iar presa îi ține isonul, băgând lumea în sperieți. Cozi la magazine, la pașapoarte, la benzinării, la spovedanii. Unii, și nu puțini, câștigă din asta. Iar guvernul face ca lumea să uite de amatorismul de la vârful politic. Da, războiul e lângă noi și e sinistru. Numai că mai… Citeste mai mult […]

  3. Anonim

    Ideologul Ratzel a scris despre „Lebensraum”, ilustrat de fascism și de ruscism.

  4. Carul e încărcat !

    Analiză percutantă a vremurilor pe care le trăim. La UE s-a votat recent ca să dispară noțiunea de mamă și de tată și să se introducă parinte 1 și părinte 2, e clar încotro ne îndreptăm. Cu siguranță va apare o revoluție, nu la noi, evident. Marx spunea că revoluția comunistă va apare în țările capitaliste dezvoltate unde există proletariat puternic, nu a fost chiar așa dar, ceva s-a întâmpla, revoluția tot a fost dar, în Rusia!

Leave a Comment