Fluturașii de salariu și-au frânt aripioarele

Problema cu salariile bugetarilor nu este legată de faptul că ele sunt duble faţă de media salariului din mediul privat. N-ar fi o problema nici că majoritatea acestora au tichete de vacanţă, că unii pot ieşi la pensie la nici 50 de ani, ori că printre ei ar fi mulți beneficiari de pensii speciale. Mai mult, nici măcar faptul că mediul privat asigură, de fapt, în mare măsură salariile bugetarilor nu cred că ar fi o problemă. Nu. Problemele sunt cu totul altele, practic.

Aș începe cu faptul deloc de neglijat că bugetul nu poate susţine asemenea salarii mari. Ca dovadă, statul trebuie să se împrumute extern, ca să poată susţine plata acestor retribuții. Și-apoi, problema nu e că statul se împrumută, ci mai exact pentru ce o face. Dacă împrumuturile ar aduce o infuzie în orice altceva decât în salarii, ca de exemplu în infrastructură, situația acestui domeniu – pe termen mediu și lung – s-ar îmbunătăți vizibil. Însă, din nefericire, împrumuturile care se duc pe plata salariilor îndatorează o țară întreagă. Atât pe românii angajați la stat, dar mai ales pe slujbașii de la privat. Şi nu pentru câţiva ani, ci pentru nişte decenii. Bașca, după calculele specialiștilor, românii nenăscuţi încă vor fi nevoiţi să restituie banii pe care statul i-a împrumutat pentru salarii. Atenție! Nu pentru viitoare autostrăzi, nu pentru viitoare căi ferate, nu pentru viitoare drumuri, porturi, gări, poduri, centuri. Nu. Urmașii noștri vor fi obligați să restituie împrumuturile făcute de niște guvernanți inconștienți, care plătind salarii exagerat de mari în prezent spre sectorul bugetar, cred că își asigură bazinul electoral necesar să recâștige alegerile.

Repet, în foarte multe cazuri, bugetarii chiar merită aceste salarii mari. Însă, majoritatea dintre ei nu prea au de ce să primească astfel de lefuri. Și, da, spun asta pentru că foarte mulţi dintre ei habar nu au ce au de făcut într-o zi de muncă. Mulți nu merită astfel de retribuții, pentru că sunt nepregătiţi, superficiali, aroganți, meschini și leneși. Nu merită, pentru că – deși astăzi nu mai pot invoca frustrarea unui salariu mic – mulţi dintre ei îţi vorbesc în continuare de sus, arogant, cu autosuficienţă din spatele unui ghişeu. Nu merită, pentru că foarte mulți dintre ei au fost angajaţi politic, pe pile, cu intervenţii și cu şpagă.

Deci, da, problema nu este că bugetarii au salarii mari. Problema este că sunt exagerat de mulți, că și la ora aceasta o mulțime dintre ei freacă menta la rece pe banii împrumutați de statul român, rup ușa la ora încheierii programului de lucru și, culmea, tot ei sunt cei care susțin că sunt prea puțini și că ar avea prea mult de muncă. Și, mai mult ca sigur, dacă sunteți bugetari și citiți aceste rânduri, știți cel puțin un caz (dacă nu foarte multe) în care ați fost puși în situația în care ați fost obligați să faceți munca celorlalţi, pentru că cineva “de sus” le ține spatele acestor incompetenți. Cum ar fi de exemplu fiul, fiica, nepotul, nepoata, mătuşa, finul, naşul, cunoştinţa directorului, şefului, şefuţului. Ca să nu mai amintesc aici de clientela de partid, care sugrumă și la această oră activitatea din majoritatea instituțiilor publice. Și-apoi, mai știm că în sistemul de stat muncesc și oameni foarte competenți, destoinici, dedicaţi meseriei lor, profesionişti, experimentați, dar care sunt ținuți sub “bocancul” politicului, de o majoritate incompetentă şi, de regulă, controlată de la sediul de partid.

Nu în ultimul rând, problema nu e că bugetarii ar avea salarii mari. Necazul e că majoritatea bugetarilor nu se ridică la nivelul salariilor pe care le primesc, într-o ţară cu salarii la privat cu mult, nedrept de mult, mai mici decât ale lor.