Fiecare cu demonii lui

Victor Ponta a reuşit să transmită un semnal cât se poate de virulent cancelariilor occidentale despre capacitatea autodistructivă declanşată de orice punere în discuţie a menţinerii sale în fruntea Guvernului. Dând de înţeles că este capabil de orice, inclusiv să joace murdar până la capăt pentru a rămâne la putere, premierul ne transmite că, înaintea interesului naţional şi regional, pentru el şi partidul său, sigurul lucru ce se poate numi concret în ţara asta este călăritul ciolanului.

În contextul votului din Parlament împotriva încuviinţării cerererii DNA de începere a urmării penale pentru conflict de interese, Ponta a sunat adunarea şi i-a scos la interval pe pesedişti radicali (mulţi dintre ei fiind „radicali”, nu neapărat din convingere, ci mai degrabă de teamă să nu-şi piardă fotoliile). Adică aceeaşi pesedişti care, cu o obsesie de invidiat, vor să schimbe legislaţia anticorupţie prin zeci de amendamente, care va dinamita pur şi simplu statul de drept. Drept monedă de schimb, aceştia au cerut vocal, în interiorul partidului, capul conducerilor DNA şi Înaltei Curţi. Logic, dacă oamenii l-au păzit pe premier de mâna legii, vor şi ei, acolo, o răsplată, ca de exemplu câteva garanţii în faţa procurorilor. Punerea sub acuzare a lui Ponta a fost pentru ei o gură de oxigen, o ocazie care să-i arate premierului că are nevoie şi, la o adică, este dependent de sprijinul lor. Acesta a fost momentul prielnic pentru baronii PSD, aşteptat de atâta vreme, ce va fi folosit ca „monedă de schimb” pentru a se evita senzaţia de răcoare pe care mulţi dintre ei urmau să o simtă în „beciul domnesc”.

Mai mult, premierul Victor Ponta a arătat opoziţiei, şi nu numai, că este dispus oricând să îşi apere pielea cu preţul declanşării unei noi crize politice. Astfel că, liderul PSD a avertizat opoziţia că dacă organizează mitinguri de contestare la adresa sa, nici mai mult, nici mai puţin, vor urma unele acţiuni penale. Iarăşi ameninţarea premierului cum că „dacă ei aduc 10.000, noi aducem 100.000”, mi s-a părut de-a dreptul ilară. O astfel de afirmaţie nu afce altceva decât să ne trimită în urmă cu câţiva zeci de ani, la mitingurile FSN-niste împotriva opoziţiei anilor ’90. Şi totuşi, ameninţările au dat roade. PNL a renunţat la manifestări, iar unde le-a făcut au fost cât se poate de „fâsâite”, cum a  fost cel de la Zalău, unde s-au adunat o mână de oameni, cu tot cu jurnaliştii prezenţi la faţa locului. Cu alte cuvinte, Ponta a făcut din opoziţie, din noi, ce-a vrut. Trist, dar adevărat.

Până şi cei mai înfocaţi susţinători pesedişti ştiu că salvarea actuală a premierului de mâna justiţiei este doar o chestiune legată de timp. Până la trimiterea sa în judecată, după ce va fi suspendat fără nicio altă procedură, va mai trece o vreme. Şi, din câte se aude din anumite medii „înalte”, până la apariţia unor noi dosare pe numele său nu va mai trece multă apă pe Dâmboviţa. În atari condiţii, singurul lucru care ne mai preocupă este legat de momentul şi forma în care PSD va elibera demonii în contraofensiva sa împotriva Justiţiei. Aşadar, uitaţi de războiul din Ucraina! Îl avem noi pe al nostru, şi-i mult mai periculos.