Daniel Săuca
Revin la un text mai vechi, din 2013, pentru că nu s-a schimbat nimic în bine, ba chiar lucrurile se înrăutățesc… În ultimii ani nu am citit o carte fără greșeli de editare sau de corectură, indiferent de editură. Nu mai vorbesc de reviste și de ziare. Mai ales de ziare (vai, mai ales cele on-line). Broșuri, pliante, foi volante – nu am găsit una impecabilă din această perspectivă probabil obositoare pentru mulți, a corecturii. Puțini tehnoredactori mai au dragoste de carte (iar introducerea corecturilor o consideră un calvar, un blestem), iar corectori – de meserie, adică cu studii filologice/gramatică și ceva lecturi esențiale – nu știu dacă mai există, nu numai prin Sălaj, dacă or fi existat în ultimii 50 de ani. Așa că această componentă importantă a demersului jurnalistic și editorial – editarea și corectura – fie nu mai există, fie e făcută din „brișcă” de te miri cine, fie e făcută de redactori, de autori, iar dacă dă Domnul să nimerești peste un tehnoredactor cu dragoste de carte și de meserie, probabil ai șansa editării unei lucrări de calitate. Aproape de o necesară perfecțiune. Măcar a obiectului –carte sau obiectului – ziar (cât vor mai exista ziare tipărite și prin Sălaj). Ei bine, spațiul (infinit?) al Internetului (facebook-ului) ne stă mărturie cum arată și vor arăta și cărțile și ziarele mileniului III pe la noi. Poate nu chiar toate, dar aceasta va fi „tendința”: fiecare va scrie/edita cum îl va tăia capul. Regulile gramaticale nu se vor aplica, la fel cum nu se aplică nici acum (în școli oare regulile, de pildă, DOOM2 se aplică peste tot?; de ce nu există nici astăzi campanii publice pentru scriere corectă, în afara câtorva emisiuni tv și rubrici în reviste de cultură?). Iar editarea și corectura nici așa, decât în cazul unor „nebuni” care vor mai crede în reguli gramaticale și de logică elementară. Sau, mă rog, poate în ceva mai „hard” precum deontologia profesională… Merită din nou să tragem „sirena lui Roaită”: în (prea) multe administrații publice din România, și în Sălaj, se scrie „într-o veselie” fără (semne) diacritice (ă, î, â, ț, ș), iar atentatele împotriva limbii române i-ar face invidioși pe alde Gigi Becali (nu înțeleg, nici azi, în 27 aprilie 2017, de ce asemenea personaje sunt promovate de-a dreptul de mass-media). Mulți funcționari sunt convins că nu știu: tastatatura pc-ului/tabletei lor chiar are opțiunea „limba română”. A scrie corect sau cât de cât corect în administrația publică cred că a rămas o glumă (sinistră). De fapt, aproape nimănui nu mai îi pasă de asemenea „amănunte”. Din păcate, și în acest „domeniu”, prea mulți români s-au obișnuit cu anormalitatea. Au ajuns să aprecieze firească apariția unei cărți cu greșeli, a unui ziar plin de greșeli… Poate că mulți nici nu le mai văd… Și nici nu le mai aud…
E „fatalitatea erorilor” un subiect de „sezon”? De ce nu ar fi? De pildă, oare dl. Ilie Năstase, general în rezervă al Armatei Române, fost mare tenismen, știe să scrie? Cu vorbitul ne-am lămurit…
Păi ia să meargă cineva să le ceară ungurilor, francezilor sau germanilor să scrie fără diacritice, fără accentele specifice! Nemaivorbind să facă asta din proprie pornire, ca românii. E ceva stricat în măduva acestui popor.
Două observații: preferam un text fără legende comuniste (sirena), iar azi e doar 26 aprilie, nu 27, aveți puțintică răbdare!