Exista, fara doar si poate, o serie de similitudini intre protestele declansate in urma cu aproape doua saptamani si ceea ce numim noi Revolutie, mineriade, Tokes Laszlo etc. Doar ca analogia cu evenimentele amintite este mult mai putin importanta in comparatie cu motivele care i-au determinat pe romani sa iasa in strada in ultimele zile. Ciudat dar, de remarcat ca, in cele doua decenii si ceva de democratie, romanii au invatat sa-si exprime decent nemultumirile in strada, in timp ce autoritatile si politicienii, cu oarecare exceptii, par sa fi atins maturitatea necesara sa nu mai incite lumea la violenta.
A fost nevoie de o scanteie pentru ca sute de romani sa iasa in strada la Targu Mures, apoi in Bucuresti si-n alte orase ale tarii, fiecare protestatar facandu-si cunoscute revendicarile in functie situatie si posibilitati. Cu toate acestea, nu am putut sa nu remarc numarul mic de nemultumiti, comparativ cu greutatea revendicarilor. Ma asteptam ca masa celor nemultumiti sa creasca de la o zi la alta, insa remarc – cu o oarecare doza de dezamagire – ca unii prefera sa huiduie politicianul roman din fata televizoarelor, decat sa iasa in strada. Este si acesta un mod de a protesta, desigur. Insa, o astfel de atitudine este totodata un alt pretext pentru cei aflati la Putere, pentru a se imbata cu iluzia ca majoritatea romanilor se situeaza, in continuare, de aceeasi parte a baricadei cu ei. Pana la urma, trebuie sa recunoastem ca efectul scandarilor din strada este in stransa legatura cu numarul manifestantilor. Cu cat numarul protestatarilor este mai mare, cu atat vibratiile timpanelor celor vizati sunt mai puternice.
Pretextul revoltei a avut la baza intentia guvernantilor de a impune o lege a sanatatii destul de bolnava, in timp ce alungarea din Guvern a lui Raed Arafat a pus gaz pe foc. Apoi, revenirea lui Arafat in functia din care demisionase in urma cu cateva zile, aproape ca nu a mai contat. Intre timp, motivele protestului s-au diversificat…
Primele tinte ale protestului au fost, cum era de asteptat, Traian Basescu si Emil Boc. De fapt, ca sa fim corecti, oamenii au scandat in toate aceste zile impotriva intregii clase politice. Totusi, PDL a reprezentat principala preocupare a masei de nemultumiti. Este si normal sa te indrepti impotriva unei clase politice care, in ultimii 22 de ani, a dat poate prea multe rateuri decat ar putea suporta orice societate civila. Pana la urma, cineva sau ceva trebuia sa scoata societatea si clasa politica romaneasca din letargie. Nu sunt convinsa insa ca trezirea brutala la realitate a politicienilor va mai putea repara ceva din greselile facute de ei pana acum. Ce stiu cu siguranta este ca speranta majoritatii nemultumitilor, espectanta legata indeosebi de inlaturarea regimului Basescu, este o utopie. Prin urmare, nu trebuie sa privesti foarte atent situatia politico-sociala, ca sa constientizezi ca nu se mai poate intampla nimic. Ma rog, aproape nimic… Chiar si asa, ideea potrivit careia Crin Antonescu va deveni presedinte, iar Victor Ponta premier, nu poate sa nu-ti dea fiori pe sira spinarii.
