Daniel Mureşan
Facebook. O rețea de socializare unde poți găsi o mulțime de pagini interesante de literatură, istorie sau filozofie, menite să îți stimuleze sau dezvolte inteligența. Tot așa de bine, depinde de capacitățile tale, poți să alegi paginile pentru analfabeți funcționali, oricum acelea sunt dominante. Pline de sclipici, de Doamne ajută, înjurături, buze țuguiate sau Amin. Domină semidocții pe post de părerologi, mulțumiți de normalitatea lor cuceritoare, ce nu acceptă să fie contraziși, bineînțeles ei având întotdeauna dreptate. Dacă totuși cineva are curajul să aibă o altfel de părere, block scrie pe fruntea lui.
Foarte mulți din cei ce își pierd vremea pe facebook au o incapacitate de a lucra cu mai multe informații, de a corela și a pricepe informațiile cu o complexitate mai ridicată. Suma acestor fapte le creează imposibilitatea de a pricepe lumea reală în care trăiesc. Își formează o lume paralelă în care părerile proprii sunt părerile altora, în general negativiste, dominantă fiind teoria conspirației.
Pe facebook, sunt puțini cei care pot susține o discuție decentă. De obicei devin inflamați emoțional, uită de gândirea rațională, se lasă cu înjurături. Urmează tradiționalul block. O chestie tristă și periculoasă, pentru că dacă îți tot blochezi colegii de rețea, ajungi să ai în cercul tău doar pe cei care gândesc ca tine. Vei trăi într-un clopot de sticlă, clopot ce se va sparge curând, constatând că o mare parte din restul lumii gândește altfel.
Până la urmă ce face majoritatea pe facebook? Se lasă sedusă de promovări de produse, rețete culinare, pițipoance și cocalari. Și uite așa crește o nouă generație.
Apropo’s, contul ziarului Magazin Sălăjean a fost blocat de facebook fiindcă încalcă, chipurile, standardele comunității. Normal, dacă promovăm cultura și bunul simț!
Oare cati au inteles acest articol Muri?