Comisia Europeană (CE) a lansat cateva documente ce vizează Politica Agricolă Comună (PAC) 2014-2020. Fără a fi fundamental diferită faţă de actuala PAC, distribuţia inteligentă a intensităţii vectorilor de implementare pe cei doi piloni de bază, dar şi nuanţele in cadrul acestora, au determinat o reacţie salutară. Au fost şi potrivnici. Chiar şi autorităţile romane au avut o atitudine scarbavnic de confuză. Va veni şi vremea cand vom face analiza cauzelor care au generat această atitudine. Toate la timpul lor. Am fost unul din cei care s-a străduit să intre in profunzimea documentelor lansate de comisarul Cioloş şi am constatat totala compatibilitate a politicilor europene cu nevoile şi posibilităţile agriculturii noastre. Am sesizat oportunităţi fundamentale de reevaluare şi utilizare a unor energii rurale care altfel ar fi fost lasate să piară. Caţi din politicienii noştri reuşesc să contureze o imagine a satului peste 20-30 de ani? Puţintei! Cei mai mulţi văd doar ruine părăsite in locul actualelor aşezări. Care ar putea fi (fost) evoluţia satului romanesc? Pentru un răspuns fundamentat, ne intorcem puţin in timp. In 1974 Plenara CC a PCR a analizat iar MAN a aprobat Legea 58/29.10.1974 a sitematizării teritoriilor şi localităţilor. Politica guvernului comunist viza construirea unor centre civice in zona rurală, concentrarea populaţiei in jurul unor unităţi agro-industriale, reducerea spaţiului intravilan, desfiinţarea unor sate/cătune, etc. In 1987exista un program, cu orizont anul 2000, conform căruia urmau să fie desfiinţate 1.863.517 gospodării ţărăneşti, să rămană 2.387 comune (in 1968 existau 2.706) şi 7.512 sate (in 1968 erau13.123), să se reducă intravilanul cu 347.229 ha (in 1968 erau 625.258 ha), să se desfiinţeze 28% din drumurile comunale, 45,6 % din reţelele de telecomunicaţii, 56,4% din reţelele de electricitate, etc. Intarzierile in aplicarea acestor planuri s-au datorat şi reacţiei internaţionale (Germania, SUA, Anglia, Austria, Parlamentul European, UNESCO, etc). Apoi Revoluţia, sau ce-o mai fi fost in 1989, a pus punct. Acum satele sunt imbătranite. Nu mai sunt copii la grădiniţă şi elevi la şcoală. Singurele ceremonii la care se mai adună lumea sunt mormantările. Acesta să fie sfarşitul satului, leagănul culturii romaneşti? Romania este membră a UE şi este din ce in ce mai vizibil că instituţiile naţionale işi declină responsabilităţile in favoarea celor europene. Printre altele şi politicile agricole sunt negociate şi stabilite intr-un cadru european. Spre norocul nostru, cadrul politicilor agricole pentru 2014-2020 ne este favorabil şi reprezintă oportunitatea de dezvoltare a satului romanesc. Viziunea europeană cuprinde dezvoltarea durabilă şi perpetuă a spaţiului rural. Increderea mea s-a consolidat văzand recomandările Comitetului Regiunilor-UE, care au intărit componentele PAC 2014-2020 ce vizează dezvoltarea habitatului rural şi susţinerea micului producător agricol. Reducerea la 200.000 euro (faţă de 300.000 euro in propunerile CE) a plafoanelor de acordare a plăţilor directe (va determina creşterea resurselor pentru fermele mici), echilibrarea poziţiei producătorului pe intreg lanţul producţiei alimentare, sprijinirea persoanelor active (indiferent de varstă) care doresc să se stabilească in rural, eliminarea referinţelor istorice in alocarea fondurilor europene, sunt doar cateva din elementele interesante ale materialului. Fundamentală mi se pare recomandarea, adresată CE, de a elabora o strategie europeană de dezvoltare rurală care să poată fi adaptată de fiecare stat membru in cadrul contractelor de parteneriat. Iată că, in sfarşit, vom avea o strategie agricolă pe care inteligenţele din politica romanească nu vor mai avea posibilitatea să o conteste iar guvernele să o ignore. Candva ne-au condus fanarioţii, apoi Hohenzollernii. Nu au fost cele mai proaste perioade istorice. Acum direcţia evoluţiei o dă Uniunea Europeană. Să fie ăsta norocul nostru?
