Dincolo de discursurile apoase și dezlânate ale politicienilor „made în Romania”, la evenimentul fără precedent desfășurat joi, la Ateneul Român, preluarea conducerii Consiliului Europei, pentru o jumătate de an, a avut și momente reușite. Oficialii europeni au dovedit nu doar că au fler, știu ce și cum să puncteze, au proprietatea vorbelor, dar mai ales faptul că știu limba română, rostind discursuri prin care au spus, într-adevăr, ceva. Ceea ce le dorim și alor noștri. Lăsând la o parte turuiala insipidă, cu iz comunist și fad a excelenței noastre Dăncilă Viroica Vasilica, precum și lălăiala searbădă, în limba română (în timp ce oficialii străini nu aveau asigurată traducerea) a președintelui Klaus Iohannis, preluarea conducerii pentru șase luni a familiei europene ar trebui, măcar dacă nu să ne bucure, să ne gâdile puțin la orgoliu.
Preluarea conducerii nu înseamnă nici pe departe că noi vom da cu pumnul în masă și vom dirija mersul treburilor mai ales în sânul statelor care, față de noi, oricum știu foarte bine ce au de făcut. Să zicem că supraveghem, deși… cu așa specialiști și așa o ordine și o comunicare între instituții, cum avem noi, e greu de spus cum anume vom supraveghea activitatea altora în timp ce la noi în ogradă e haosul cât casa. Nu știu cât au fost de sincere vorbele mai marilor europeni, însă în mod cert discursurile au fost concise, inspirate, aparte. Au știut să ne gâdile „pe ici pe colo prin punctele esențiale”. Nu știu cum noi nu reușim niciodată să ne ridicăm la nivelul celor care vin să ne vorbească, indiferent despre ce este vorba.
Faptul că președintele Donald Tusk a vorbit într-o românească aproape perfectă, inclusiv din punct de vedere gramatical, având un discurs care ne-a ținut fără forță în fața televizoarelor, a însemnat un gest de respect, dincolo de interesele firești pe care țările europene le au în ceea ce ne privește. Faptul că Europa e incompletă fără noi e un adevăr, fie el și unul geografic, dacă alte considerente au loc doar pe foile citite la microfon, nu și în realitate. Dar chiar și așa, festivitatea preluării conducerii Consiliului Europei trebuie să ne facă să ne simțim, chiar și doar un pic, mândri că suntem români.
Atât cât mai putem, atât cât ne mai este permis, atât cât reușim, dincolo de avalanșa de prostii și inepții, făcute și spuse de cei care conduc și spun, tot ei, că o fac atât de bine. Dincolo de cortinele roșii ale Ateneului, de interiorul absolut fabulos al acestui edificiu care i-a lăsat literalmente cu gurile căscate pe oficialii străini, România, marea conducătoare de oști europene, este departe de a fi ceea ce vor ei să pară a fi.
România conducătoare rămâne, chiar și în aceste luni de supremație europeană, cea mai săracă, mai slab dezvoltată, cea mai furată și mințită țară de pe bătrânul continent European. România rămâne țara salariilor de 300 de euro la multinaționale, țara wc-urilor în curte în școlile de la sate, țara în care birocrația, corupția, mizeria socială și sărăcia populației sunt suverane. România rămâne, chiar și așa, cu coroana pusă strâmb pe cap, țara cea mai pricăjită și cu un viitor incert, deși excelența Vasilica ne-a spus că viitorul nostru este înainte și nu înapoi.
Cum o fi aia.. .dumneaei știe! România cea conducătoare, cea lăudată, sincer sau mai puțin autentic de cei mai puternici oameni din Europa, România cea făloasă, din capul mesei, cu coc perfect aranjat și mirosind a parfum de nișă, rămâne, chiar și așa, lăudată și pe bună dreptate de alții, o țară în care poporul este prima și cea mai năpăstuită victimă. Degeaba suntem buni, degeaba muncim și suntem lăudați pentru hărnicie și cinste oriunde ne ducem, degeaba suntem ospitalieri, sensibili, degeaba depunem coroane peste jerbe la mormintele eroilor dacă noi, aici, în apartamentul nostru modest din marele bloc European. Noi nu suntem în stare, prin cei care ne conduc, să ne facem viața mai frumoasă, mai bună, să evoluăm și să facem în așa fel încât să nu ne mai plece pe capete copiii și nepoții pentru a trăi și a munci în folosul și pentru viitorul altora. Da, ăla din față, nu ăla din spate, doamna prim ministru. Pentru acela din „spate” au muncit și s-au sacrificat părinții celor care pleacă astăzi și iau drumul străinătății.
