Tăierea “specialelor” – adevăr sau cacialma?

“Ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele  esențiale!”

Nu vi se pare că, de peste trei decenii, (și parca mai mult ca oricând în această perioadă) clasa noastră politică trăiește din plin dilema onorabilului Farfuridi, din << O scrisoare pierdută >>? Dincolo de faptul că trăim sub prelata soioasă și putredă a unei clase politice compromise, sub puterea toxică de decizie a unor politicieni care, în majoritate, au studiat științele politice prin saloanele de modă, aprozare, expozițiile auto sau prin cluburi, dincolo de interminabila și repetabila povară a consecințelor unui act politic iresponsabil, găunos, mânjit de interese, povară care s-a transformat deja într-o cocoașă a neamului românesc, constatăm că nici vremurile care vin nu se schimbă, așa că nu avem șanse să ieșim la liman și, ciclic suntem blestemați să trăim aceleași minciuni și nedreptăți. De la cel mai mare om în stat până la șeful de birou.

România este o țară care face notă discordantă sub toate aspectele cu oricare altă țară din UE, chiar și cu țări subdezvoltate. La noi totul este invers, totul e în regres, nimeni nu se mai face bine. De la programele tv, sufocate literalmente de zoaiele politice zi și noapte, până la faptul că deținem recorduri peste recorduri, de la mortalitatea infantilă și până la cele mai mici salarii din Europa, de la cele mai mici alocații pentru copii care, chiar și mărite, nu pot ajunge la cei pe care îi considerăm viitorul țării și până la cele mai mari prețuri la alimentele de bază,  oriunde arunci, disperat, privirea, pe harta Europei vezi doar lucruri care merg invers sau în jos, în timp ce alții ne fac cu mâna mereu.

Se termină un subiect din oala politică, începem altul. Se termină o mascaradă, debutează la matineul zilei următoare o circotecă. Tot așa, de 30 de ani. Copiii născuți în 1990 deja au încărunțit acum, așteptând să se întâmple acel ceva și la noi, un “ceva”, un “orice”, care ne-ar putea salva de la prăbușire. Lăsând la o parte toate subiectele dureroase, tragice, care ne macină pe toți, preponderent pe cei în vârstă, dar și pe tinerii care fug de parcă s-a dat cu gaz Sarin și apucă drumurile străinătății, pensiile speciale – un subiect care deja a ajuns la paroxism și care reprezintă, chiar și pentru un miop sau un om neșcolarizat, o dovadă clară că suntem mințiți și batjocoriți pe față încă o dată, așa cum am fost mereu atunci când a fost vorba despre un subiect care cuprinde clasele de mijloc și săracii, dar și marii privilegiați, baroni, baștani, șefimea României. Un subiect aruncat ca un praf în ochii credulilor sau ai celor care nu sunt atât de bine pregătiți ori informați – pentru că trebuie să ai un grad acut de naivitate ca să crezi în această mascaradă – este cel al pensiilor speciale. Vuiau conturile de socializare după votul “istoric” al deputaților, cum că gata, victorie! Gata cu pensiile speciale. Bravo, inițiatorilor! Bravo pe.ne.le! Așa, da! Rămâi mască. Mizerie mai mare și ipocrizie amestecată cu un soi de conglomerat grețos de strări și sentimente, n-am mai trăit de multă vreme. Nici Dragnea, cu toate făcutele și nefăcutele lui, n-a reușit să – mi chircească stomacul, de greață și revoltă, cum o fac ăștia acum de la primul până la ultimul, legat de acest subiect care se va dovedi în cel mai scurt timp ceea ce a fost încă de când a fost conceput în amorul ghebos al celor care se erijează acum în făcătorii de dreptate – o minciună. Pe scurt, pentru că nici măcar nu mai pot dezvolta subiectul: oameni buni, nu se schimbă nimic! NIMIC! Deschideți ochii! Dacă explicațiile alambicate ale celor care apar la tv vă depășesc, întrebați-i pe copiii voștri și vă vor arăta cât este de simplu, de fapt, acest truc. Vedeți ceea ce trebuie să vedeți și nu hologramele politice îmbrâncite în scenă, pentru unicul și mărețul scop, acela de a se câștiga capital electoral și viitoarele alegeri, altfel decât într-un mod normal, firesc, onest. Pensiile speciale nu se elimină. Este vorba, într-o eventualitate stabilă precum mersul unui mânz abia venit pe lume, despre stoparea acordării acestor pensii, de acum în colo. Ce e dat e bun dat, ce s-a oferit, rămâne în plată. Considerând, firește, un final onest al acestui demers, cel prin care viitoarele pensii speciale vor fi tăiate – lucru extrem de puțin probabil.

De aici pornește orice discuție care va duce în final la magistrații care vor întoarce legea în Parlament pe motiv de – ați ghicit! – neconstituționalitate. Păi cum, ăla care s-a pensionat primește și ăla care se pensionează de acum în colo, nu mai ia speciala? Păi unde e dreptatea, fraților? Deci, oricum ai întinde-o, oricum ai frământa-o, iese la fel de încovrigată și urâtă, ca o turtă necrescută. Se tot aruncă în spațiul public, sub formă de hălci, problema pensiilor speciale ale magistraților. Trei la sută, trei și un pic, atât reprezintă procentul de pensii speciale (sau de serviciu, cum sunt denumite de Justiție) ale magistraților din totalul pensiilor speciale. Restul, de 97 la sută, sunt pensii speciale despre care nu prea vorbește nimeni. De ce? Păi ce subiect mai bun de băgat dinții în el, până sare sângele, ar fi mai bun decât cel al magistraților? Care vor lega dosarele cu sfoară, vor băga cauzele în dulapuri și vor refuza să mai muncească, apărându-și un drept conferit de lege – chiar dacă cei care au botezat acest drept nu s-au gândit prea mult dacă e și corect și dacă nu cumva cei care muncesc și ei în condiții extreme de grele, ar avea și ei dreptul la o specială? Că e conferit de legea aia ineptă, strâmbă, care nu acordă pensii în baza contributivității, asta e altă mâncare de pește stricat, iar aici, evident, nu sunt ei de vină. Dar asmuțirea populației împotriva magistraturii reprezintă, desigur, cea mai norocoasă carte ce putea fi jucată tocmai în atingerea unic scop destabilizator, de instaurare a haosului (peste ăla vechi) și de a face ca lucrurile cele mai importante din țara asta să intre în stand by. Și de a deveni eroul politic – exact titulatura de care este nevoie acum, în prag de alegeri locale. Nu iau apărarea unor pensionari cu venituri, în medie, de 18.000 de lei  lunar. O sută opt zeci de milioane de lei vechi, în timp ce media pensiei din cealaltă Românie este undeva sub 1.500 de lei iar venitul minim garantat al unor pensionari – 1 milion – se ridică la rușinoasa sumă de 700 de lei. Nu uitați că printre aceștia se află peste 300.000 de agricultori, oameni care au muncit pământul timp de decenii și care acum văd cum nenorocitul de stat îi îngheață această pensie, oricum mizeră! Sigur că un magistrat sau oricare alt om care ia o pensie specială astăzi, de zeci de mii de lei, merită, prin munca pe care a făcut-o timp de zeci de ani, prin pregătire, anii de școală, stresul suportat și altele, o pensie bună. 4.000, 5000 sau poate 7.000 de lei. Pensii mai mult decât decente și oricum, sume la care cealaltă Românie nici măcar nu poate visa. Dar avem pensii de 220 de milioane de lei, oameni buni. De 300 de milioane de lei. De 200 de milioane de lei. Cine e responsabil pentru aceste atrocități? Pentru aceste discrepanțe aberante și pentru ce un tânăr sau un adult car , la nivelul de stres la care trăiește poate nici nu va mai apuca anii senectuții, poate fi obligat să plătească unor speciali astfel de sume? Înțeleg că magistrații vor merge cu pâra la președinte, să ceară sfaturi, ca la Dalai Lama. Ce să vă facă Iohannis, oameni buni? Drumul deciziilior în privința acestor venituri care, după părerea mea, nu sunt nici oneste, nici meritate, judecând fie doar și după principiul contributivității, este oricum viciat. Curtea Constituțională este ultima entitate juridică care ar putea rezolva această problemă pentru că se află în ditamai conflictul de interese! Ce să spună magistrații CCR? Hai să ne tăiem pensiile? Acest cancer legislativ nu a apărut de ieri, de azi ci este consecința muncii unor parlamentari, finanțiști, conducători iresponsabili, care nu au judecat și nu au ținut cont de faptul că trăim într-o singură Românie, nu în două. Și că, da, pensiile diferă, mult uneori, pe bună dreptate, însă ceea ce se întâmplă la noi este, de departe, o anomalie națională. Fie și doar pentru că se găsește în conflict de interese, CCR ar trebui să refuze judecarea acestei probleme. Ar fi multe de spus. De la faptul că până să se ajungă în acest punct critic, legiuitorii care au sforăit în scaunele catifelate ale Parlamentului puteau pune bazele unei legi solide, drepte, echitabile, prin care, înainte de toate, salariile și pensiile de mizerie să crească simțitor, iar pe urmă să se ocupe și de scăderea celor nedrepte sau pe care cei mai mulți le consideră nedrepte.

Răstimp, în cealaltă Românie, ceasul societății merge înapoi mereu. Tot ce facem, ori e tardiv, ori e o nouă greșeală suprapusă peste altele, transformate în cărbune deja, ori este pur și simplu praf în ce ajunge în ochii celor mulți, care, mai mult ori mai puțin din vina lor, nu vor putea vedea pădurea din cauza copacilor.